marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Poenaru a decis: Isac și Balauru, titulari contra Rapidului! Vezi primul „11”

    de Lucian Dănilă | 20 august 2022, 8:50 PM | Sport

    0

    Așa cum am anticipat, antrenorul echipei UTA, Ilie Poenaru, i-a titularizat pentru meciul din această seară cu Rapid pe Damian Isac, jucător care este eligibil pentru regula Under 21, și pe Dragoș Balauru.

    Isac va avea probabil un rol diferit față de ceea ce a jucat contra celor de la Universitatea Cluj. Revenirea lui Batha în echipă îi dă mai multă libertate lui Isac în spatele atacantului Postolachi și între jucătorii din benzi, Otele și Jobello, dar totodată Poenaru se bazează mult și pe calitățile sale defensive, mai ales că Rapid a arătat în acest campionat că are un joc de posesie foarte bun.

    Spre exemplu, la meciul cu Petrolul, pierdut de Rapid la Ploiești, echipa lui Mutu a avut peste 600 de pase în cele 90 de minute, o cifră foarte mare pentru Liga 1.

    În poarta echipei UTA, pentru prima dată de când a preluat echipa Ilie Poenaru, titular va fi Dragoș Balauru. Acesta îi ia locul lui Florin Iacob care are probleme medicale la nervul sciatic. Rezerva lui Balauru din această seară este Mociu.

    Primul 11 al echipei UTA în această seară: Balauru – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari – Batha, Cascini – Otele, Isac, Jobello – Postolachi.

    Rezerve sunt Mociu, Erico, Șteau, Dobrescu, Negoescu, Keșeru, Ademi, Matei și Ubbink.

    Căpitan, așa cum am scris într-un articol anterior, va fi Alexandru Benga.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.