Primăria dă un pas înapoi și vrea „o soluție de compromis” pentru terenul de la Tricoul Roșu
De când au fost demolate clădirile care găzduiau fosta fabrică Tricoul Roșu, terenul de 2,6 hectare situat în inima orașului a rămas fără nicio utilitate, deși atât municipalitatea, cât și firma care îl deține au planuri cu el. Planuri diametral opuse, însă.
Dezvoltatorul imobiliar care e proprietarul actual al terenului intenționează de câțiva ani deja să construiască un complex rezidențial, cu blocuri de 10 etaje, însă Primăria Arad nu i-a dat autorizațiile necesare, întrucât dorea să facă un parc. Pentru acest lucru s-a ajuns în instanță, firma Europolis intentând două procese Primăriei Arad / Consiliului Local, în 2020. Proprietarul a primit câștig de cauză în ambele cazuri. Totuși, Primăria a continuat idee chiar și după aceea, luând la un moment dat în calcul inclusiv exproprierea, dar din informațiile pe care le deținem o astfel de măsură ar fi fost prea costisitoare pentru bugetul local.
În acest timp, terenul a rămas nefolosit și chiar s-a umplut cu buruieni, iar firma a primit amenzi de 50.000 lei, cumulate doar în decursul anului trecut. De menționat că după articolul în care informam despre aceste amenzi, o reprezentantă a agenției imobiliare care se ocupă de teren ne-a lăsat un comentariu în care a ținut să sublinieze că au fost plătite toate amenzile respective.
De la parc, la parcare subterană și teren de sport?
Ultimele noutăți despre subiect le aflăm de la primarul Călin Bibarț, care a fost întrebat de consilierul Levente Bognar, în ședința de Consiliu Local Municipal de joi, 28 iunie, despre situația de la Casa Sindicatelor și cea a terenului de la Tricoul Roșu, dorind să știe dacă mai există intenția de a valorifica zona respectivă de lângă Parcul Pădurice.
Edilul a amintit despre procesul în care Primăria se află cu proprietarii Casei Sindicatelor, prin care le cere retroactiv achitarea impozitelor, plus penalizările aferente (detalii AICI).
În ceea ce privește „Tricoul Roșu”, dacă până acum Primăria intenționa să obțină întregul teren, acum pare dispusă să ajungă la un compromis. Și-ar dori măcar o parte din el, cea dinspre Casa Sindicatelor și Colegiul de Arte Sabin Drăgoi, fiind dispusă să-i accepte proprietarului construirea complexului rezidențial în partea dinspre str. Nelu Aristide, ca prelungire a zonei de blocuri deja existentă.
„O să revenim în fața consilierilor cu o propunere. Noi am avut mai multe discuții cu proprietarii care au respectivul teren, în încercarea de a găsi o soluție de compromis. Adică, partea dinspre parc, din finanțarea lor să fie făcută pentru comunitate: și locuri de parcare subterane și parcare și spații verzi și teren de sport pentru comunitate și pentru liceul de arte, iar partea cu cele două laturi în care există și acum blocuri – respectiv peste drum de Banca Comercială și latura care duce în spate la liceul de arte – să poată construi. Dar vom veni să vă prezentăm cam spre ce am agreat și dacă agreăm cu toții împreună o astfel de idee, să mergem înainte”, le-a explicat primarul consilierilor, la ședința CLM.
• Citește și: Primăria vrea exproprierea terenului de la Tricoul Roșu pentru a putea amenaja parcul promis • Special Arad
Comentariile portalului
Multumim. Corectat
... bucurii.Ramaneti un steag al intelepciunii in presa aradeana.Doamne ajuta!
Privind la toate realizările in ceea ce priveste nu doar cultura ci și multe alte domenii de activitate ale județului Arad, in care in mare parte beneficiarii principali (...)