Primăria vrea exproprierea terenului de la Tricoul Roșu pentru a putea amenaja parcul promis
Încă de acum câțiva ani, când fabrica Tricoul Roșu a fost pusă la pământ, Primăria și-a exprimat intenția de a amenaja pe spațiul respectiv un parc, astfel a intrat în negocieri cu persoana care a cumpărat ulterior terenul, dar nu a reușit să cadă la un acord referitor la preț. Iată că astăzi, primarul Călin Bibarț, a anunțat că s-a găsit o portiță legală care să dea posibilitatea Primăriei să ducă planul până la capăt. „Planul” este exproprierea terenului.
În urmă cu aproximativ doi ani, din sursele noastre, actualul proprietar din Timișoara cerea pe teren o sumă fabuloasă: peste 7 milioane de euro. Motivul acestuia era că el cumpărase terenul de la Tricoul Roșu cu 4 milioane și ceva de euro, dar că apoi a făcut anumite investiții costisitoare pe care cosidera că trebuie să le recupereze. Așa cum era de așteptat, Primăria a considerat că o astfel de sumă este enormă ca să fie luată din bugetul local al orașului, mai ales că apoi mai trebuiau băgați mulți bani și pentru amenajarea parcului, astfel că negocierile au căzut. Timpul a trecut, terenul a rămas de izbeliște, iar zilele acestea, proprietarul a trimis solicitare Primăriei pentru a obține aprobare de a construi acolo blocuri de 10 etaje. Primarul Bibarț a declarat astăzi că răspunsul pe care l-a dat proprietarului este un categoric nu și că, în schimb, intenționează să exproprieze terenul pentru a putea amenaja parcul mult dorit.
„NU! Nu se va construi niciun bloc acolo şi mai departe trecem la procedurile legale de expropriere a respectivului teren. Acesta va intra în domeniul public al municipiului Arad şi vom face un parc pentru Arad, pentru arădeni!”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Potrivit municipalității, din punct vedere juridic, exproprierea nu poate fi contestată atâta timp cât terenul de la Tricoul Roşu va căpăta utilitate publică, iar faptul că se urmăreşte amenajarea unui parc pe această suprafaţă de teren este argumentul care – spune municpalitatea – va da câştig de cauză Primăriei Municipiului Arad.
Cu toate astea, arădenii se vor bucura de un nou parc doar după o perioadă lungă de timp, întrucât procesul de expropriere durează în sine cel puțin un an, iar apoi realizarea documentației și lucrările propriu-zise de amenajare durează și ele mult timp.
Comentariile portalului
Oricum Aradul sa distrus! Nu mai există orașul Arad, există comuna Arad, iar după aceste ,, SPECTACULOASE" , alegeri ...va fi ,, Satul Arad "
„Aradul la intersecțiile deșeurilor” sub sloganul local - cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! Principalele constrângeri care împiedică prestarea serviciilor publice sunt legate de calitatea instituțiilor publice! (...)
Pe cât pariem că, dacă subtraversează Piața, o conductă veche a Delgaz Grid (Eon), în nici 2 ani o să spargă pavajul ca s-o repare și-o să PETICEASĂ ca (...)