vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Casa Sindicatelor, sub ipotecă de peste 9 milioane de lei. Are Primăria șanse reale de confiscare a clădirii sau asistăm la un simplu joc de imagine?

    de Raluca Medeleanu | 14 noiembrie 2022, 5:12 PM | Administraţie | Topic special

    0

    În urma unui proces întins pe mai mulți ani în care s-a dus o luptă asupra dreptului de proprietate a imobilului, Primăria Arad a pierdut definitiv Casa Sindicatelor în favoarea Asociației Casa de Cultură a Sindicatelor (ANCCSR) care, din 13 aprilie 2022, a devenit proprietarul oficial, în baza deciziei Curții de Apel Timișoara, sentința fiind definitivă. În această toamnă însă, primarul Călin Bibarț a anunțat că a dispus un control financiar la Casa Sindicatelor în vederea recuperării datoriilor neonorate: impozite și penalizări.

    Astăzi, edilul a susținut o conferință de presă, alături de Neamţiu Pavel, director al Direcţiei Fiscale, prin care a prezentat rezultatul acestor controale: în urma unor măsuri asiguratorii, a fost intabulat în CF-ul imobilului respectiv un drept de ipotecă legală, în valoare de 9.137.677,07 lei, sumă reprezentând toate impozitele anuale neplătite de ANCCSR către municipalitate, plus penalizări, pe care Primăria le solicită retroactiv.

    Este de menționat că, în mod normal, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie într-un termen de 5 ani, astfel că l-am întrebat pe domnul director Neamțiu în ce bază poate Primăria să solicite pe o peroadă atât de mare (executarea silită fiind aplicată în urmă până în 2008, deci vorbim de o perioadă de 14 ani). Acesta a făcut referire la o „portiță legală”, anume că prescripția se „pune pe pauză” în perioada în care s-a derulat procesul, astfel că Primăria ar avea dreptul să ceară restituirea datoriilor neonorate în acea perioadă. Procesul a fost însă pornit în 2016, iar obiectul procesului era dreptul de proprietate, astfel că va fi interesant de urmărit dacă se va aplica într-adevăr această măsură. Mai mult, trebuie menționat că odată cu schimbarea codului administrativ din 2021, Casele de Cultură a Sindicatelor din întreaga țară sunt scutite de impozit, astfel că municipalitatea poate spera doar la recuperarea datoriilor neplătite până în acel moment. De altfel, chiar și în decizia Curții de Apel Timișoara se stipulează „dreptul de folosință gratuită”.

    Așa cum era de așteptat, ANCCSR a depus contestație pentru executarea silită către direcția fiscală, astfel că Primăria se așteaptă și la varianta începerii unui nou proces în acest sens. Cu toate acestea, Bibarț se arată determinat să încerce toate pârghiile legale pentru recuperarea clădirii.

    „După lungi bătălii juridice, s-a recunoscut dreptul lor de proprietate, am spus atunci că dacă sunt proprietari trebuie să-și plătească și taxele și impozitele locale, pentru că de 30 și ceva de ani nu au plătit aproape nimic, sau uneori maxim 27 lei pe an, o bătaie de joc la adresa arădenilor, în timp ce au folosit respectiva clădire chiar în scopuri economice, închiriind-o, motivând de fiecare dată că ei nu sunt proprietari. Li s-a demonstrat că sunt proprietari, i-am intabulat noi, nici aici n-au vrut să-și facă nici măcar acest lucru, și am demarat controlul fiscal, în urma căruia a rezultat o datorie către municipalitate de aproape 2 milioane de euro, pe care am înscris-o ca ipotecă în cartea funciară și am demarat executarea silită. Acum vom vedea dacă va mai fi cazul să ne judecăm, posibil… indiferent însă de ce reacție vor avea dânșii administrativ-juridic, suntem dispuși să mergem în continuare pentru că această clădire este emblematică pentru orașul nostru și halul în care au adus-o se vede cu ochiul liber, iar pe de altă parte, așa cum am spus, de-a lungul anilor nu au plătit nimic, așa cum orice cetățean din municipiu plătește pentru apartamentul sau pentru curtea, mașina, motocicleta sa, ei nu au plătit nimic niciodată și acum se miră de ce sunt sumele atât de mari. De aceea, pentru că au eludat și au încercat să șmecherească tot timpul”, a spus Călin Bibarț.

    Casa de Cultură a Sindicatelor are suprafața de 4140 mp, fiind dotată cu două săli: una mare, cu o capacitate de 750 locuri, iar alta mai mică, cu o capacitate de 200 locuri și multe alte încăperi pentru birouri. La ora actuală, Casa Sindicatelor mai are 4 angajați și se autofinanțează strict din chiriile pe care le încasează de la cele 3 firme care au mai rămas chiriașe.

     

    Citește și:

    • ANCCSR reacționează la „atacurile repetate din partea primarului Călin Bibarț, cu privire la situația Casei de Cultură a Sindicatelor” – Special Arad · ultimele știri din Arad

    • Soarta Casei Sindicatelor. O sală goală de 750 locuri și un proces lung cât o zi de post – Special Arad · ultimele știri din Arad

    • După ce a pierdut definitiv în instanță Casa Sindicatelor, Primăria speră la executare silită – Special Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.