joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Parlamentul European cere statelor membre UE să garanteze dreptul femeilor la avort

    de Special Arad | 25 iunie 2021, 8:12 AM | Internaţional

    0

    Parlamentul European a adoptat joi un raport prin care le cere celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să garanteze accesul femeilor la avort, în condițiile în care unele țări au legi extrem de restrictive. De asmenea, PE cere să fie asigurat accesul la „o contracepţie de calitate şi la preţuri accesibile”.

    Raportul, fără caracter obligatoriu, face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”, potrivit Agerpres.

    Este vorba „de un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen”, care „nu poate fi în niciun fel redus sau retras”, insistă rezoluţia, adoptată cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă şi 42 de abţineri.

    Fără a numi vreo ţară, eurodeputaţii evidenţiază „legile extrem de restrictive din anumite state membre, care interzic avortul, cu excepţia unor circumstanţe strict definite„, împingându-le pe femei la avorturi clandestine sau „să îşi ducă sarcina la capăt fără voinţa lor, ceea ce este o încălcare a drepturilor omului”.

    Raportul critică posibilitatea oferită de unele state membre medicilor sau centrelor medicale să refuze să furnizeze servicii de sănătate pe baza unei „clauze de conştiinţă”.

    Citește mai multe aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.