Oscar Special: „Da 5 Bloods” – Crimă, pedeapsă și Apocalypse Now… sau mai târziu

    de [email protected] | 20 aprilie 2021, 1:12 PM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    (foto: imehua.com)

    În articolul „Oscar Special Music” am scris că filmul „Da 5 Bloods” m-a plictisit teribil, pe la jumătatea filmului mi se închideau ochii sistematic, până când am luat telecomanda și (m)i-am urat somn ușor. Probabil că au pățit la fel și membrii juriului de Oscar, deoarece filmul lui Spike Lee a prins o singură nominalizare, parcă în zeflemisire, la categoria „Coloană sonoră”, unde este, de departe, cel mai slab concurent. Chestia e că… trecând peste prima parte, filmul nu e chiar atât de rău (l-am reluat într-un final, noroc cu Netflixul, care reține cu exactitate unde am capitulat). Delroy Lindo ar fi meritat o nominalizare pentru rol principal, la fel și regretatul Chadwick Boseman pentru rol secundar – acesta fiind penultimul său film – (ar fi fost și mai interesant așa, dacă ar fi candidat post-mortem la Oscar atât cu un rol secundar, cât și cu unul principal, cu „Ma Rainey”) și ar mai fi meritat, de asemenea, o nominalizare la „Best Picture”, chiar dacă fără câștig, doar cu scopul de a-i băga puțin în ceață pe pariori, căci ce poate fi un element dilematic mai bun în ziua de azi dacă nu mai multe filme în aceeași oală cu afro-americani, caz în care nici nu prea ar mai conta dacă filmul e prost, mai puțin prost sau doar mai puțin bun(?). Sau, fie: destul de bun.

    Inițial, cum spuneam, i-am dat pace filmului – în mod ironic – tocmai undeva la niște flashback-uri de război. Căci despre Vietnam e vorba în film, mai exact despre patru foști camarazi de război, care în pragul bătrâneții se întorc pe câmpurile (respectiv jungla) de luptă. Pare mai întâi că se întorc ca niște turiști nostalgici, dar mai târziu aflăm că au și o misiune secretă și deosebit de importantă. Nu e vorba de vreo misiune de tip „Beretele verzi” cu John Wayne sau de tip „Rambo”, filme despre care și pomenesc în batjocură, la un moment dat. Chiar pe la mijloc, filmul capătă mai mult sens și ia și o altă turnură, spre final o dă puțin și pe Tarantinoism, ca o flegmă neoriginală aruncată spre cei care se așteptau la o copie mai mult sau mai puțin fidelă, din punct de vedere ideologic, după „Apocalypse Now”, un alt film la care se face referire în „Da 5 Bloods”, inclusiv într-o discotecă, unde eroii noștri americani se nimeresc la un „Apocalypse Now Party”.

    Dincolo de acțiunea în sine, un alt motiv pentru care filmul m-a plictisit a fost „eternul” subiect de Oscar în cazul filmelor cu și despre afro-americani și anume asuprirea negrilor în America. „Da 5 Bloods” o dă însă pe All-in, ca la poker, minute în șir, încă de la primele secunde ale filmului fiind afișate filmări și fotografii de arhivă din perioada războiului din Vietnam, în preponderență cu victime celebre și cu atât mai celebri activiști negri, astfel încât e puțin confuz cu ce aveam de-a face aici, cu un documentar sau un film-manifest, ca mai târziu să aflăm că nici una, nici alta. Sau și, și, dar mai altfel. Aproximativ altfel.

    Începe cu Muhammad Ali și discursul său prin care-și motivează refuzul de înrolare în Armata Statelor Unite, respectiv opunerea sa față de război. Apoi un alt celebru activist negru, Malcolm X, apoi, dintr-odată, atletul John Carlos (a cărui singură legătură cu toate astea fiind culoarea pielii și persecutarea sa la Olimpiada de Vară din 1968 din chichițe tehnice, chiar dacă câștigase medalia de bronz), apoi activistul Kwame Ture („America le-a declarat război negrilor!”), apoi activista Angela Davis („Dacă nu se face legătura între ce se întâmplă în Vietnam și aici, e posibil să ne confruntăm cu o perioadă de fascism în toată regula”), activistul Bobby Seale („În Războiul Civil, 186.000 negri au luptat și n-au primit libertatea. În al Doilea Război Mondial, 850.000 de negri au luptat și ne-au promis libertatea. Acum avem nenorocitul război din Vietnam și suntem tratați tot cu brutalitate de poliția rasistă, etcetera!”)… etcetera, într-adevăr.

    Nu lipsesc nici cei doi studenți negri uciși de polițiști pe 15 mai 1970 la Jackson State University din Jackson, Mississippi, sau chiar și violențele de la protestul din 26 aprilie 1968 de la Convenția Națională Democratică din Chicago, un caz care face subiectul filmelor „Judas and The Black Messiah” și „The Trial of The Chicago 7”, ambele realizate tot în 2020 și nominalizate la Oscar. Ca să nu mai vorbim de „One Night in Miami…” (tot din 2020 și tot concurent la Oscar), film în care apar și Malcolm X și Muhammad Ali. Laitmotivul de propagandă pentru drepturile omului (ale negrilor, în mod specific în aceste cazuri – deși urăsc această separare) este lesne de înțeles, dacă ne aducem aminte de scandalul „Black Lives Matter”, care a luat din nou amploare anul trecut, după uciderea lui George Floyd.

    În schimb, ca să fie fair până la capăt încă din start, printre imaginile cu soldații negri, regizorul Spike Lee (negru și el, chiar dacă după nume pare asiatic) a inserat și fotografii și filmări de arhivă cu nedreptățile, atrocitățile și situația disperată a vietnamezilor, cum ar fi executarea pe stradă a generalului Nguyễn Ngọc Loan, moartea budistului Thích Quảng Đức, care și-a dat foc pe stradă în semn de protest, ori imagini cu cei peste 800.000 de refugiați vietnamezi după căderea Saigonului (1975).

    Repet, toate astea încă din primele minute ale filmului, ca apoi să ajungem în orașul Ho Chi Minh din zilele noastre, împreună cu eroii filmului, cei patru „fârtați”, așa cum spun chiar ei, frați de sânge, adică, precum indică și titlul filmului, tradus la noi mai sec, „Frăția celor cinci”. Orașul vietnamez s-a schimbat mult, seamănă chiar cu o metropolă occidentală (au și McDonald’s și Pizza Hut, ce chestie!), americanii sunt turiști ghidați de vietnamezi ai căror părinți au murit în război, dar în mare parte e pacea divină de pe lume în toate direcțiile, războiul pare lăsat uitării, rămân doar sechelele fiecăruia (la început, bine ascunse).

    Filmul se schimbă latent odată cu o glumiță absolut necesară (presupun) cu Trump, mai exact cu o altă imagine de arhivă cu un misterios simpatizant negru al fostului președinte, pe care Spike Lee îl identifică tocmai în persoana eroului principal, Paul, jucat de Delroy Lindo. Aici începe contopirea oarecum forțată și inutilă a istoriei cu ficțiunea… dar cu ce motiv(?), asta doar Spike Lee știe. De fapt…

    Ceea ce vrea să arate aici regizorul este altceva. Lucru subliniat și prin intervențiile personalității radio vietnamezoaice Hanoi Hannah, jucată de Veronica Ngo, care printre dedicațiile ei muzicale pentru soldații americani „bagă” și câte-o remarcă usturătoare (legată de război, desigur) pentru ascultători, în mod expres la adresa soldaților negri. Iar în filmul „Da 5 Bloods”, realizatoarea radio face aceste gesturi „spărgând cel de-al cincilea perete”, cum spun americanii, privindu-l fix în ochi pe cel din fața ecranului și adresându-i-se, în continuare, direct lui. La fel cum face, în punctul culminant al filmului, și actorul principal, Delroy Lindo, scenă pentru care merita din plin un Oscar… sau măcar o nominalizare. Dar care e acest mesaj al regizorului? Asupra acestei chestiuni revin puțin mai târziu…

    Revenind la acțiune (acțiunea peliculei, încă nu cea propriu-zisă), se mai prefigurează un alt laitmotiv al filmului și anume relația tată – fiică și tată – fiu, mai întâi cu o dezvăluire că Otis (Clarke Peters) are o fiică pe jumătate vietnameză, pe jumătate negresă, apoi cu intrarea în scenă a fiului lui Paul, care vrea să-l impresioneze pe tatăl său, ori pur și simplu vrea și el o parte din aventură. Și va primi.

    În cele din urmă, capătă formă și misiunea, respectiv adevăratul  motiv al aventurii celor patru fârtați (+ fiul lui Paul, Davis, jucat de Jonathan Majors), moment în care aflăm și faptul că recuperarea fârtatului M.I.A. – adică „missing in action”, cel decedat pe front, Stormin’ Norman (Chadwick Boseman) nu este misiunea principală, doar cea mai alienantă parte a „vacanței”.

    Unul dintre mesajele lui Spike Lee este limpede: dacă ești negru în America, pișă-te pe America, vezi-ți de treaba și de viața ta… dacă poți! Desigur, nu poți. E ca în romanul „Crimă și pedeapsă” al lui Dostoievski, dar adus la un alt nivel, unul colectivist, în care la final ridici pumnul și strigi triumfător „Black Lives Matter!” și asculți discursul lui Martin Luther King Jr. până-ți iese pe nas. Și Marvin Gaye. Vreo șase piese de la el, câte s-au inserat și în film.

    Mesajul cel din urmă este, însă, mai cu schepsis.

    „Nu ești puțin cam ipocrit, naiv sau chiar prost de puți, negrule? Crezi că ești singurul nedreptățit pe lumea asta? Crezi că ești diferit, doar pentru că ești negru?” – ne transmite, parcă, regizorul Spike Lee cu o bravură mascată atât de bine, încât, poate, mulți nici nu-și dau seama. Poate de asta n-a primit nicio nominalizare importantă. În mod contradictoriu, nu mai e politically correct dacă privești și partea cealaltă a problemei…

    Sau poate, din contră, nici nu e vorba de așa ceva. Poate e doar o simplă chemare la unitate, la iubire dintre semeni, la frăție.

    Cine să mai știe, dacă sângele negrilor a fost vărsat degeaba și morții au fost abandonați?

    PS: …iar pentru această păcăleală șugubeață împachetată cu aproape de toate, de la documentar la Tarantinoisme cu Jean Reno (apropo, apare și el), de la frății de conjunctură din Vietnam la interminabile și debilitante conflicte rasiale în America… și, nu în ultimul rând, cu un „Cântec de lebădă” excelent pentru Chadwick Boseman, eu zic că filmul merită:

    Nota autorului:

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Surse foto: USA Today, IndieWire, 1thegioi.vn, IMDb, Wallpaper Cave

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.