La întrebarea dacă Kieran Culkin poate câștiga Oscarul jucându-se, esențialmente, pe sine, răspunsul este da, poate, și nu, nu se joacă pe sine, îl joacă pe Jesse Eisenberg. Într-o fază inițială a proiectului personajul Benji urma să fie interpretat de Eisenberg însuși, care semnează și scenariul și regia filmului Durere profundă. Titlul românesc pierde puțin din sensul originalului, care este și un joc de cuvinte: a real pain poate fi o durere adevărată, dar termenul se poate folosi și pentru o persoană foarte dificilă. Acesta ar fi Benji, pe care-l întâlnim din primele secvențe ale filmului, așteptându-și, la aeroport, vărul cu care urmează să plece într-un sejur de o săptămâna în Polonia. Benji stă, aparent impasibil, pe un scaun în sala de așteptări. În timp ce David, vărul interpretat de Eisenberg, îi trimite mesaje repetate, din ce în ce mai îngrijorate de o posibilă întârziere a lui Benji, când cel blocat temporar în trafic este de fapt el, pe chipul lui Benji par să se învolbureze stări și sentimente, ca norii pe un cer de vară când vine furtuna. Poate că e plictisit. Poate că e emoționat. Poate că e indiferent. Poate că e excedat. Poate că e fericit, ca un bonz budist care a atins beatitudinea. Poate că e disperat, ca Cioran în apartamentul său parizian. Poate că e toate acestea la un loc. Uneori un actor face un rol în care i-ai da Oscarul pentru felul în care privește și deja ai înțeles (aproape) totul.

Eisenberg a explicat într-un interviu că în varianta inițială a scenariului cei doi bărbați călătoreau în Mongolia, dar a decis să mute acțiunea în Polonia, după ce a dat click pe un anunț care oferea sejururi în engleză pentru evreii care doresc să-și descopere rădăcinile, sejur care culmina cu un tur al lagărului de la Auschwitz, urmat de o cină. A vrut să analizeze suprapunerea disonantă dintre turismul modern, care se vrea izvor necontenit de experiențe plăcute și momente intagramabile, și ororile de nedescris ale istoriei. De altfel, jobul lui David în film este tocmai de a crea asemenea anunțuri enervante pentru diferite pagini de internet, job pentru care e luat imediat în colimator de Benji, care-l acuză de uneltire la propășirea capitalismului rampant, în timp ce David încearcă să explice că multe pagini nu ar supraviețui fără anunțuri. Nu e greu de ghicit că asemeni personajului din film, Eisenberg e măcinat mult și des de varii angoase, mai mici sau mai mari, una fiind (ne)norocul de a-l fi jucat pe Mark Zuckerberg în Rețeaua socială a lui David Fincher. Rolul i-a adus însă o primă nominalizare la Oscar, urmată acum de o a doua – pentru scenariu. Un scenariu extraordinar prin controlul pe care îl are asupra tonului și abordării unor teme riscante, care dozează umorul când și cum trebuie, și devine sobru, dar niciodată melodramatic, în momentele cheie.

Foto: ABC / Searchlight Pictures

Odată urcați în avion, începem să descoperim dinamica celor doi veri și să le reconstruim trecutul, recent și personal, dar și cel mai îndepărtat, al traumelor generaționale. Încă înainte de îmbarcare Benji îl informează pe David că a făcut rost de niște iarbă excelentă, cauzând-i mici atacuri de panică la trecerea prin controlul de securitate. David, chinuit de compulsii și nevroze, fusese atent să-și ia loc la geam, dar, spre stupoarea sa, Benji se insinuează nonșalant în locul lui, lăsându-l blocat pe detestatul scaun de mijloc. Ajunși la hotelul din Varșovia, Benji îi cere vărului său telefonul, deoarece îi place să asculte muzică la duș, dar pe telefonul lui nu se poate reda muzica. Toate aceste mici enervări cotidiene sunt surprinse excelent de Eisenberg, demn urmaș al unor comici observaționali evrei americani,  ca Woody Allen în anii de glorie, sau Jerry Seinfeld și Larry David scriind scenariile serialului Seinfeld. În spatele micilor frecușuri se află însă ceva mult mai sumbru. Aflăm că, în ultimul timp, Benji nu s-a simțit bine. Dori, bunica celor doi, a murit cu șase luni în urmă, ceea ce l-a afectat profund pe Benji, care fusese foarte apropiat de ea. Călătoria în Polonia are ca scop final vizitarea casei în care copilărise bunica înainte de a ajunge în America. Casa din film este, de altfel, chiar casa în care a copilărit Doris, mătușa lui Jesse Eisenberg, care este una dintre inspirațiile pentru personajul bunicii din film, alături de verișoara ei Maria, una dintre puținele membre ale familiei rămase în Polonia după război.

Grupul de turiști care participă la tur este destul de eclectic – ca o mare familie disfuncțională, va remarca Benji. Marcia (Jennifer Grey), o americancă recent divorțată,  Mark (Daniel Oreskes) și Diane (Liza Sadovy), un cuplu ai căror familie plecase din Europa înainte de „evenimente”, deci  cred că au o anumită imunitate față de ceea ce urmează să vadă, Mark fiind și cel mai excedat de Benji, și Eloge (Kurt Egyiawan), un ruandez convertit la iudaism. Ghidul (Will Sharpe) este britanic, și ține să remarce, fără origini evreiești, dar un expert în istoria Europei de Est. Plimbându-se prin centre medievale, cartiere de blocuri socialiste, cimitire istorice, lagărul de concentrare de la Majdanek, călătorind cu trenul la clasa I, și da, ajungând la un restaurant unde se servește mâncare excelentă și pianistul interpretează Hava nagila, grupul reface un fel de coborâre în infern, amuzantă și tragică în egală măsură. Infernul istoriei, și infernul lui Benji. Mâncându-și sandvișul la clasa I, Benji explodează că strămoșii lor călătoriseră tot cu trenul, dar în condiții radical diferite. Vizitând cel mai vechi mormânt din Polonia într-un cimitir îmbrăcat în verdeață, Benji e excedat de obsesia ghidului de a debita detalii istorice, dar pe tot cursul turului, nu au întâlnit încă niciun polonez cu care să interacționeze în mod susținut. La Majdanek, se consideră că ruandezul Eloge va fi cel mai puțin traumatizat, când este singurul dintre cei prezenți care a scăpat efectiv de un genocid în propria viață. Pentru el, comunitatea evreiască din orașul unde a ajuns ca refugiat și iudaismul au fost un colac de salvare, și-i explică foarte secularului David, cu calmul pătruns de divinitate al unui rabin, importanța sabatului. Într-unul din rarele momente când reflectoarele se mută de pe Benji, David își exprimă disperarea mirată și excedată că oameni care trăiesc, până la urmă, ca rezultat al unor repetate evenimente miraculoase care i-au salvat pe părinții și bunicii lor se macină și distrug din cauza unor nimicuri.

Foto: Esquire / Disney

Se simte cumva vinovat, ca și cum durerea lui nu ar fi destul de durere, nu ar fi destul de adevărată, profundă, în contextul unei lumi pline de tragedii de neînțeles și de necuprins. Dincolo de angoasa foarte specifică a descendenților celor trecuți prin Holocaust, filmul vorbește și despre o angoasă mai difuză, a unei întregi generații, milenialii care s-au maturizat în țări dezvoltate, în relativă bunăstare, și a căror probleme au fost poreclite glumeț first world problems, probleme care de fapt nu sunt probleme adevărate, deci orice suferință cauzată de ele e diminuată de lipsa lor de esență. A merge în sejururi de tragedy tourism, Auschwitz, câmpurile morții din Cambogia, tunelurile de evacuare din Sarajevo, devine un fel de căutare, dar apoi te întorci și te învăluie nimicul tău cotidian de american imatur care fumează iarbă în casa părinților.

Doar că durerea din ochii lui Benji tot durere e, iar atunci când nu înțelegi sursa unui rău, ți-e foarte greu să găsești vindecare. Într-un mod surprinzător tocmai onestitatea, ieșirile emoționale și lipsa de autocenzură a lui Benji devin cathartice pentru cei din jurul său. Nu contează atât de mult cât de profundă este o durere, dacă avem sau nu dreptul la ea, ci mai degrabă curajul de a simți toată gama posibilă a sentimentelor într-o lume care ne amorțește prin asaltul ei toxic. E imposibil să fii întotdeauna fericit, spune Benji. Și are dreptate.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special 2025: Ainda Estou Aqui (I’m still here, Încă sunt aici), un film brazilian despre statornicia feminină în vremuri de cumpănă

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe

Oscar Special 2025: „Conclave”, un film cu adevărat european despre alegerea unui papă oarecum american

Oscar Special 2025: „The Brutalist”, atât de brutal încât nu mai știi ce și cum

Oscar Special 2025: Profet în țara cui? Bob Dylan, „A Complete Unknown”

Oscar Special 2025: Fata cu acul din carul cu fân european

Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul

Oscar Special 2025: Reacțiunea față cu Denis Villeneuve – Dune: Partea a II-a