Mihai Fifor: „În 2024, Nădlacul va fi social-democrat”

„Am fost azi cu toții bucurosi să îi urăm bun venit, alături de noi, in echipa PSD, într-un context absolut special, primarului din Nădlac, Ioan Radu Mărginean, un om care prin structură și stil de lucru s-a dovedit a fi un social-democrat autentic.
Primirea i-a făcut-o chiar președintele PSD, Marcel Ciolacu, alaturi de secretarul general Paul Stanescu, care l-au asigurat de tot sprijinul pentru ca Nădlacul să fie în 2024 social-democrat. Și sunt absolut convins că astfel va fi! Bun venit, Ioan Marginean!”, spune deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Teodora Ciuntea a încercat să plagieze influență cu tastatură marca "&o &rei"
Da' până acum cei din c.j., ce au păzit!?
Toata viata ai fost numai bugetar , domnule ! Habar nu ai cum se face un salariu pentru angajati , o adevarata lupta pentru supravietuire . Vrei sa pari protectorul celor nevoiasi , dar in (...)