joi, 29 februarie, 2024

Special Arad Logo

    OFL Arad: Campanii pentru sănătatea arădenilor

    de - | 27 octombrie 2022, 12:34 PM | Comunicate contra cost

    0

    Donare de sânge și campanie de informare pentru prevenirea cancerului: două acțiuni ale Organizației Femeilor Liberale Arad (OFL Arad) pentru sănătate. „Donează darul vieții” este o acțiune deja consacrată, repetată la fiecare patru luni de doamnele și domnișoarele din OFL.

    „Luna aceasta am purtat culoarea roz, culoarea simbol a luptei împotriva cancerului la sân. Există o motivație personală în spatele inițiativei de a dona sânge: la un moment dat în viață una dintre cele mai importante persoane din viața mea, tata, a avut nevoie de transfuzie de sânge iar eu nu l-am putut ajuta. Țin și acum minte trăirile pe care le-am avut atunci, fericirea de a găsi persoane care au putut dona sânge! Am înțeles atunci că implicarea noastră face diferența, că putem dărui viață. Le mulțumesc colegelor mele care împărtășesc același scop cu mine de a crește substanțial numărul de donatori”, a spus Cristina Pop, secretar general adjunct OFL Municipiul Arad. 

    Voucherele valorice primite vor fi folosite de OFL pentru acțiuni caritabile.

    Pentru prevenirea cancerului la sân, echipa OFL Arad împreună cu Geanina Pistru, prim-vicepreședinte la nivel național, a distribuit pliante informative despre locul în care pot fi făcute gratuit mamografii. Mesajul OFL pentru femeile care pun adeseori unele probleme mai presus de propria sănătate este acela că sănătatea și starea de bine sunt o condiție pentru tot ce pot oferi familiei. Un dar de preț care trebuie îngrijit!


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.