Oficialii Aradului, „puși la colț” în fața unei întregi Românii! Ministrul Sănătății a „numit” Aradul ca al doilea focar mare de infecție al țării





Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat în urmă cu câteva minute că în România există trei focare de infecție cu coronavirus: Suceava, Arad și Deva. Iată că declarațiile unor oficiali locali, care susțineau că presa nu face decât să inflameze situația din județul nostru și să sperie oamenii, și că în Arad totul e în limitele normalului, sunt puse „la colț” în cel mai oficial mod cu putință, adică într-o conferință de presă susținută în fața întregii Românii.
Ministrul a anunțat că vor mai urma vizite în aceste zone devenite focare de infecție și, ca urmare, nu ar fi exclus să urmeze și măsuri bune. Asta pentru că, așa cum am văzut, autoritățile par depășite sau pur și simplu nu vor să recunoască situația existentă.
Întrebat dacă Aradul este în pericol să fie izolat, ca și Suceava, ministrul a spus că nu, că este încă departe de Suceava, dar că este obligatoriu ca autoritățile să respecte măsurile care au fost trasate. „La fel, și populația trebuie să respecte legile!” – a adăugat Nelu Tătaru.
Revenim cu alte amănunte.
Sursa foto: Mediafax
Comentariile portalului
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)
== TELEORMANUL ARDEALULUI == SAU LUPENI CU TRAMVAIE == SCARBA MI E == TRAIASCA FANARIHOTZII ARADENI ==
==DEZBATERILE SUNT BUNE CAND ACTORII AU CIFRE RELATIV EGALE == DAR CAND TU DOMINI CE ROST ARE SA TE DUCI ? =O TAMPENIE . = MUCUSOR REPREZITA HAITELE REUNITE ALE PENSIILOR SPECIALE == ATAT ==