O lume minunată în care vei găsi….doar mizerii
Zona Vlaicu poate fi considerată, fără doar și poate, cea mai „betonată” zonă a Aradului. Verdeața e o raritate vizuală în Vlaicu. Găsești copaci pe marginea trotuarelor, de-a lungul Căii Aurel Vlaicu, ce-i drept, dar cartierul duce lipsă acută de „plămânii” mediului natural.
Viață grea pentru copiii din Vlaicu, având parte de o copilărie printre betoanele blocurilor. Pentru asta au apărut câteva locuri special amenajate prin cartier. Însă modul în care aceste spații sunt îngrijite, efectiv lasă de dorit. Un astfel de loc este și părculețul de lângă supermarketul Penny, de la UTA. Acolo, grație bunelor maniere ale unor cetățeni ai urbei, copiii se pot juca de-a „restaurantul” sau de-a „gunoierii”. Mulți părinți și-au exprimat nemulțumirea față de condițiile igenice ale parcului de la UTA, însă situația a rămas neschimbată.
Cel mai recent exemplu al peisajului „mirific” de care au parte micuții locuitori ai Vlaicului poate fi observat în fotografiile de mai jos. Imaginile au fost puse pe internet de către o mămică revoltată, care a scris în dreptul lor „Focar de infecție”.
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)