joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – CS Mioveni 2-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 6 martie 2022, 5:32 PM | Recomandările editorilor | Sport

    1

    UTA a trecut cu bine peste un meci care avea implicații atât la nivelul clasamentului cât și din punct de vedere financiar.

    Condusă cu 1-0 de o echipă eminamente defensivă, Bătrâna Doamnă a revenit grație unei reprize secunde foarte bune, în care iar a ratat cât alții în trei jocuri, iar Cardoso și Otele au arătat că au fost, totuși, două transferuri bune reușite în această iarnă.

    A trecut mult timp de când nu am mai văzut la Arad un jucător atât de spectaculos precum este Otele. Driblingurile sale au destabilizat de multe ori apărarea lui Pelici. Foarte periculos în plan ofensiv, nigerianul ar putea deveni un jucător foarte bun dacă își învață și lecțiile tactice.

    Cardoso a arătat ceva din jucătorul pe care l-am văzut de atâtea ori la Gaz Metan. A executat perfect lovitura de pedeapsă și a fost acolo la golul marcat de Otele, dar jucătorul cu tată român s-a remarcat și la alte acțiuni ofensive foarte spectaculoase. Cu Otele și Cardoso în formă bună, UTA nu va avea emoții în ceea ce privește locurile din subsolul clasamentului, iar ambii arată progres la fiecare meci.

    UTA a câștigat și și-a asigurat locul 9, deși, într-un moment în care s-a renunțat la importanța golurilor marcate în deplasare, în România a rămas vechea modă. Astfel, deși UTA are golaveraj mai bun decât Rapid și rezultatele directe au fost egale, Rapid este pe locul 8 pentru că a marcat mai multe goluri la Arad… Ciudat.

    Urmează o perioadă blitz, cu nouă, sau poate opt meciuri, la capătul cărora obiectivul arădenilor este accederea la barajul pentru Conference League, în acest an conducerea clubului accesând dosarul de licențiere pentru Europa.

     

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 6 – Portarul Bătrânei Doamne nu a avut mai nimic de lucru, el fiind învins în urma unui penalty executat perfect de Sanoh.

     Marko Vukcevic – 6 – Același jucător fără plămân, cu un joc defensiv ireproșabil, cu multe dueluri câștigate în fața rapidului Blănaru, dar cu probleme în momentul atacului. Deși ajunge des în poziție de centrare, foarte rar mingile trimise de el ajung la coechipieri. Putea face 3-1 când a scăpat singur cu Popescu, dar șutul său cu stângul a fost slab și respins cu piciorul de portarul argeșenilor.

     Erico Da Silva – 6 – Mioveni nu a fost o echipă care să pună prea multe probleme defensivei arădene, dar Erico ieri a avut câteva ezitări și, în complicitate cu Batha, se face oarecum vinovat la mingea pierdută la 40 de metri de poartă, minge care în cele din urmă a dus la acel penalty dictat pentru Mioveni.

     Alexandru Benga – 6,5 – A jucat fără să se complice deloc, a respins simplu fiecare minge jucată pe el și are meritul pasei peste apărarea adversă spre Miculescu, fază care a dus la golul victoriei echipei arădene.

     Evgheny Shlyakov – 6 – Ca și în cazul lui Vukcevic, și Evgheny depune un efort extraordinar meci de meci. L-a dominat pe adversarul direct, Oancea, dar a fost neglijent la faza penalty-ului. În jumătatea adversă, Shlyakov se apropie și el foarte des de careul advers, dar centrările sale ajung de obicei în brațele portarilor adverși.

     Modestas Vorobjovas – 6,5 – S-a achitat foarte bine de sarcinile sale defensive în zona mediană și chiar putea marca la șutul expediat în prima repriză.

     Idriz Batha – 6,5 – Albanezul a avut o evoluție slabă în prima parte și probabil tocmai jocul său a frânat întreg mecanismul echipei. Multe greșeli la construcție și șuturi departe de poartă, cam acesta a fost Batha în prima parte, iar la finalul reprizei unii spectatori de la Tribuna 1 îi cereau lui Ionuț Badea înlocuirea sa. În repriza a doua, Batha a fost stăpânul zonei mediane a terenului, a greșit foarte puțin și recuperările sale i-au făcut pe cei de la Tribuna a 2-a să-i scandeze numele: „Batha! Batha!”

     David Miculescu – 7 – A lipsit în multe momente din joc, dar atunci când a apărut a fost decisiv. A fost cel care a obținut penalty-ul din care a egalat Cardoso și a creat faza din care a marcat Otele. David este, din nou, și autorul unei ratări uriașe.

     Desley Ubbink – 6 – Noul rol se pare că îi ia din creativitate. Ubbink a ajuns dintr-un pasator pur-sânge, un recuperator. Joc bun la mijlocul terenului, dar lipsesc pasele în profunzime cu care ne-a obișnuit în prima parte a sezonului.

     Philip Otele – 8 – A fost de-a dreptul spectaculos. Asemenea driblinguri nu am mai văzut de mult timp pe arena din Arad. A marcat golul decisiv, dar a și ratat o ocazie de-a dreptul uriașă. A ieșit în aplauzele unui stadion întreg și în scurt timp a devenit un idol pentru copiii prezenți pe stadion.

     Dumitru Cardoso – 7,5 – de departe cel mai bun joc al său de când a venit la UTA. A fost cel care a luat hotărât mingea și a executat perfect penalty-ul din care UTA a egalat, a fost cel care a trimis spre poartă la golul lui Otele, dar a fost și creatorul unor faze de atac spectaculoase.

    Easton Ongaro – 6,5 – Intrat în locul lui Cardoso, canadianul a hărțuit mult defensiva adversă și și-a creat chiar o mare ocazie de gol. Dacă Otele era mai altruist, Ongaro putea marca cu poarta goală la faza în care nigerianul a încercat să dribleze portarul. A venit cu un plus important pe final de meci.

    Ionuț Badea – 6,5 – A recunoscut chiar el că echipa a avut cea mai slabă repriză de când a sosit el la club. În partea a doua, badea a schimbat puțin setările și victoria i se datorează și lui.  

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.