Notele Bătrânei Doamne! UTA – CS Mioveni 1-2. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad
După un sezon catastrofal, UTA a arătat că poate și mai rău decât am crezut până acum, a pierdut pe propria arenă și cu ultima clasată. CS Mioveni nu este o echipă mai bună decât UTA, dar ieri a fost mai… echipă.
Cu puținele arme pe care le are la dispoziție, gruparea argeșeană care încă este ultima clasată a arătat că un meci în Superliga se poate câștiga și cu arme de calibru mai mic, combativitate, disciplină tactică, sacrificiu.
UTA nu a avut nimic din toate astea. Elevii lui Gyuszi Balint au intrat pe teren ca o echipă care parcă deja a câștigat meciul încă de la schimbul de fanioane, disciplina tactică nu a existat, iar despre sacrificiu nu mai vorbim pentru că nu l-am depistat. UTA nu a pierdut ieri din cauza terenului de joc, UTA a pierdut pentru că jucătorii acestei echipe nu conștientizează că luptă pentru salvarea de la retrogradare și pentru că unii dintre ei nu conștientizează greutatea acestui tricou în ochii suporterilor arădeni.
Dar UTA a pierdut ieri și pentru că antrenorul Gyuszi Balint s-a încăpățânat să joace aceeași carte de la început până la final, o carte pe care a citit-o și Dică și alți antrenori din Superliga, cu aceleași acțiuni pe flancuri, aceleași centrări în capul fundașilor centrali ai echipei adverse, același joc fără sclipiri, fără jucători care să fie capabili să dea o pasă inteligentă în cazul în care Ubbink nu e în ziua aceea. UTA este o echipă de luptători care nu au luptat, de muncitori care nu au muncit, sau nu au muncit destul… UTA de ieri a fost o echipă în care Keșeru părea scăpat de la old-boys, încet, greoi, fără suflu, în care Vukcevic și Hoxhallari păreau cu ochelari de cal și singura lor preocupare a fost să arunde mingi în „blând” în careu, adică pe nevăzute ca la concursul Vocea României, dar cei doi nu au întors niciun scaun, în care Chindriș parcă și-a uitat toate reperele și atunci când nu a faultat a pasat mereu în aut de margine, o echipă în care Cascini nu are nici un rol, nici pe faza de construcție și nici la recuperare, o echipă în care se așteaptă ca Batha să fie Maradona, dar el nu e decât un modest mijlocaș de la o echipă din România aflată la retrogradare, o echipă în care Postolachi este forțat să joace pe un post cu care nu are nicio chimie, iar centrările sale cu stângul parcă sunt date cu o crosă de hochei, dar niciuna nu are adresă, o echipă în care Ubbink părea blocat și mental dar și de adversari, o echipă în care singurul care știe ce are de făcut cu mingea pare a fi copilul Rareș Pop, dar el este prea fraged pentru o luptă atât de ascuțită cum e cea pentru supraviețuire.
Această echipă a uitat gustul victoriei. Au trecut mai bine de cinci luni, aproape jumătate de an (!) de când UTA nu a mai câștigat pe teren propriu, și mai bine de patru luni și jumătate de când nu mai știe ce e o victorie în campionat. Dar la ceea ce a arătat ieri echipa arădeană nu ne miră acest lucru.
Sunt multe semne de întrebare referitoare la clasarea Bătrânei Doamne, dar unul dintre ele este cum poate să joace titular Keșeru în fața lui Milosevic, cum este ținut pe bancă Barbosa deși este singurul care știe să facă un dribling, ca să ne referim doar la jucătorii aduși în această iarnă. Iar Benzar a arătat și el o calitate superioară față de Vukcevic, cel puțin la acuratețea centrărilor.
Iar în poartă, a trecut multă vreme de când Iacob, sau Balauru în unele jocuri, reușea să își salveze echipa în zilele mai puțin reușite.
NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE
Florin Iacob – 5 – Sunt multe păreri care spun că a fost faultat la faza de la primul gol marcat de Benchaib, iar șutul acestuia a fost imparabil, mingea fiind deviată și de Benga. A avut o intervenție bună în ultimele secunde din prima repriză când a blocat o acțiune de atac foarte periculoasă a celor de la Mioveni.
Marko Vukcevic – 4 – Un joc fără nici un orizont. Depășit în flancul său de Bogdan Rusu, Vukcevic nu a adus plusul nici pe faza de atac, acolo unde fie a centrat mereu în primul fundaș, fie a fost în… offside.
Romario Benzar – 6 – Intrat la pauză, fostul campion cu Viitorul a fost foarte activ în fancul drept și a trimis multe centrări periculoase în careul lui Greab. Calitatea sa tehnică este superioară muntenegreanului Vukcevic. Din punct de vedere defensiv, Benzar nu a avut aproape deloc de lucru, cei de la Mioveni apărându-se întreaga repriză secundă.
Andrei Chindriș – 4 – Parcă nu avea nici un reper. A ratat o ocazie în urma unui corner, dar ceea ce avea în fișa postului, partea de apărare, a făcut-o foarte nesigur. În finalul partidei, Chindriș a trimis repetat mingea direct în aut în condițiile în care echipa încerca să marcheze golul egalizator.
Alexandru Benga – 6 – S-a zbătut mult, a avut acea deviere nefericită de la primul gol, dar și-a câștigat duelurile directe și a încercat să ajute și în ofensivă mai ales în ultimul sfert de oră al partidei.
Erion Hoxhallari – 4 – Nu îl putem acuza că nu și-a dorit, chiar a fost foarte activ în flancul stâng, dar acțiunile sale nu au adus nimic periculos în careul advers, iar în propriul careu a fost din nou neglijent și a provocat acel penalty din care cei de la Mioveni au marcat practic golul care le-a facilitat victoria.
Idriz Batha – 6 – A recuperat foarte multe mingi, a alergat cât trei jucători la un loc, a și ratat o bună ocazie din careul advers la acel șut din voleu peste poartă, dar unii așteaptă mult prea mult de la el și în ceea ce privește limpezirea acțiunilor de atac sau vreo pasă decisivă. Idriz este doar un luptător, dar altfel un fotbalist rudimentar fără calitate tehnică care să dezechilibreze un întreg sistem defensiv cum a fost ieri cel al echipei din Mioveni.
Juan Bautista Cascini – 4 – Ne întrebăm de mai multe etape care este rolul lui Cascini în sistemul tactic gândit de Gyuszi Balint. Argentinianul nu produce nimic, nici în apărare și nici în atac, fiind parcă doar la număr pe teren.
Willie Barbosa – 6 – A intrat în poziția de winger și s-a simțit imediat calitatea sa tehnică. A avut o acțiune individuală foarte bună, a și inițiat alte acțiuni în flancul stâng, dar suprafața de joc nu a fost una în care brazilianul să își pună în valoare calitățile.
Rareș Pop – 6 – A încercat uneori de unul singur să destabilizeze sistemul defensiv gândit de Dică. A avut un șut bun în primele minute, a luat o acțiune pe cont propriu tot în prima repriză dar nefiind ajutat de nimeni a fost blocat în momentul finalizării, a fost aplaudat la un șut de la 25 de metri peste poartă după ce vreme de peste 20 de minute UTA nu a atacat poarta adversă în repriza secundă, și a alimentat atacul cu centrări între 8 și 11 metri, dar la care foarte rar au ajuns atacanții arădeni.
Desley Ubbink – 5 – A încercat multe lucruri. Pe lângă că a recuperat din nou destule mingi din picioarele adversarilor, Ubbink a încercat să joace decisiv pentru Postolachi, pentru Keșeru sau Milosevici, dar niciuna dintre acele încercări nu și-a găsit finalitatea dorită.
Vergiliu Postolachi – 5 – Pare forțat în poziția de winger, mai ales în banda stângă. A ajuns de multe ori în poziția de centrare, dar piciorul său stâng pare a-l ajuta doar pentru a se urca într-un mijloc de transport în comun. A ratat o bună ocazie în startul jocului și a fost decisiv în jocul aerian la faza golului marcat de Milosevic.
Claudiu Keseru – 4 – Greoi, lent, fără forță, Keșeru nu a arătat nimic în jocul de ieri.
Stefan Milosevic – 6 – A marcat singurul gol al echipei sale și a arătat că are calitate pentru acel rol de număr 9. Deși este masiv, a pierdut destul de ușor unele dueluri aeriene în care avea prim planul în fața lui Scarlatache sau Garutti.
Antrenor Gyuszi Balint – 4 – Singur a spus că nu a reușit să își facă jucătorii să conștientizeze dificultatea și importanța acestui meci. Apoi, alegerile sale cu Keșeru, în special, dar și ținerea pe bancă a unor jucători ca Milosevic sau Barbosa l-au costat rezultatul. Un alt subiect de discuție este și folosirea lui Postolachi în rolul de winger stânga, deși moldoveanul nu poate lovi mingea cu piciorul stâng, iar în jocul defensiv este total depășit. Ne așteptam la o reacție mai bună a echipei după pauză, dar de la vestiare s-a întors aceeași echipă fără idei, care nu și-a creat nicio ocazie vreme de mai bine de 20 de minute.
Comentariile portalului
Un motiv în plus să mergi la atrium mall Arad Am mâncat azi la sis kebab în Arad și vreau să spun ca e mult peste multe branduri de (...)
DIICOT, Parchetul General, CSAT, fosti ambasadori in Romania, televiziuni, Curtea Constitutionala, Johahanis, primarii, prefecturi, servicii secrete, toata aceasta gloata de nemernici si-a dat mana pentru a pune in practica impotriva (...)
Nora, raspunsurile la intrebarile tale le asteptam si noi, toti. Nu pot decat sa sper ca le vom afla. La un moment dat. Raducu, inainte sa-l injuri, incearca macar sa-i (...)