joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Noi detalii de la incendiul din spitalul „Matei Balș”: „Una dintre infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se află pe nefericitul pacient”

    de Special Arad | 29 ianuarie 2021, 5:47 PM | Naţional

    1

    Infirmierele au fost primele care au reacționat în momentul în care a izbucnit incendiul de vineri dimineata de la „Matei Balș”, ele au luat primele „contact” cu focul, iar una dintre ele a avut prezența de spirit de o opri alimentarea cu oxigen, a declarat avocatul Institutului, Constantin Durgheu. „Dacă nu se oprea (oxigenul – n.r.), aveam și explozie”, a adăugat avocatul, aflat la Poliția Capitalei, acolo unde mai mulți angajați ai spitalului au fost audiați.

    Ancheta în cazul incendiului de la „Matei Balș” este în derulare. Criminaliștii și specialiștii de la INSEMEX, institutul din Petroșani specializat în astfel de cazuri, trebuie să inspecteze saloanele afectate, iar în paralel mai multe cadre medicale au fost chemate la audieri.

    Au relatat exact ce s-a întâmplat”, a spus avocatul Constantin Durgheu, precizând că a fost vorba despre angajații care au avut legătură directă cu evenimentul, cei care erau pe tura de noapte, adică două infirmiere și două asistente. Ele au dat declarații în calitate de martor.

    Este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacția a fost promptă, a fost un incident regretabil, infirmierele au fost primele care au luat contact cu focul, iar una dintre ele a avut și prezența de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea, aveam și explozie”, a spus avocatul.

    Prima reacție a fost promptă, una dintre infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se află pe nefericitul pacient, cealaltă a sărit să decupleze instalația de oxigen, este evident că au avut o reactie promptă. Apoi ambele au fugit după extinctoare de la capătul culoarului, au fost corect instruite”, a relatat avocatul. „Era firesc să se piardă, dar cu tot stresul, au reacționat cât se poate de corespunzător”, a adăugat Constantin Durgheu.

    Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri la Digi24 că instalațiile antiincendiu ale pavilionului unde a avut loc incendiul de la Institutul „Matei Balș” au funcționat și au deconectat automat sursele de oxigen și electricitate, evitând o tragedie mai mare. El a mai spus că, din informațiile sale, pavilionul era recent renovat, instalațiile respectau standardele și nu erau probleme de încălzire.

    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a cinci pacienţi.

    Sursă Digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.