„Negocierile nu au intrat în etapa de fond!” Grupul de investitori așteaptă pretențiile lui Meszar (COMUNICAT)





Conducerea clubului UTA trage de timp în ceea ce privește negocierile cu grupul de investitori care intenționează să preia clubul, grup format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada. Așa cum a arătat prin comunicările din ultima perioadă, clubul este condus pe… persoană fizică, Alexandru Meszar fiind cel care își asumă comunicat după comunicat.
Deși grupul de investitori a fost pus în situația de a emite o nouă scrisoare de intenție, de data aceasta către Casa de Avocatură mandatată de club (n.r. fără a fi solicitată și părerea celor din SCU, adică al patrulea membru din comitetul director), discuțiile pe fond încă nu au fost demarate.
Cei din conducerea clubului, în speță Alexandru Meszar, Florian Voinea și Alexandra Lucaci, sunt mai preocupați de acordurile de confidențialitate decât de negocierile propriu-zise.
Pentru a lămuri care este stadiul negocieirlor din acest moment, grupul de investitori a remis un comunicat prin care aduce precizări, dar face cunoscută și Scrisoarea de intenție trimisă către Casa de Avocatură.
COMUNICAT DE PRESA
Pentru o corectă informare a suporterilor interesați de stadiul actual al negocierilor pentru UTA și pentru că transparența face parte din valorile noastre importante, vă aducem la cunoștință următoarele:
- În cursul zilei de 4 iulie 2022 am transmis o a doua scrisoare de intenție prin care am reafirmat angajamentul și viziunea noastră față de clubul UTA. Această scrisoare de intenție o aveți atașată.
- Negocierile dintre noi, cei care dorim să ne implicam în viața echipei UTA și actualii asociați nu au intrat încă în etapa de fond, în care așteptăm să aflăm concret cerințele lor. Deși am așteptat mai bine de o săptămână mandatarea avocaților după întâlnirea de la Primărie, am răspuns prompt solicitărilor venite din partea a trei dintre actualii asociați – Meszar Alexandru, Voinea Florian și Lucaci Alexandra, pentru că un al patrulea – SCU, prin președintele Dan Proca, nu a fost inclus în această discuție.
- Procesul de negociere presupune și încheierea unui Acord de confidențialitate, cerut de casa de avocatură Lanevschi&Lanevschi, prin care se protejează caracterul confidențial al informațiilor legate de tranzacție. Acest acord nu a fost încheiat, astfel încât discuțiile de fond nu sunt începute.
- Dorim să vă asigurăm în continuare de buna-credință, transparența, onestitatea și dorința de a deschide clubul către comunitatea arădeana și de a clădi UTA-NextGen, un club pentru generațiile următoare. Ne reafirmăm disponibilitatea vis-a-vis de implicarea în viața clubului și așteptăm de la cei trei asociați – persoane fizice aceeași celeritate și bună-credință în desfășurarea acestor discuții. Menționăm că așteptăm cu interes să vedem care sunt pretențiile celor trei persoane fizice pentru a-și înceta mandatul în conducerea UTA.
Pentru noi doar UTA contează!
Arad,
8.07.2022
Simion Apreutese
Catalin Juncan
Rudolf Vizental
Marius Grada
Comentariile portalului
Ridicările vin la solicitarea agenților de Poliție Locală.
Si daca cineva suna la ridicari in mod abuziv cine plateste?
@ Hamza Din cauza unor idei ca cele propagate de tine au murit oameni în pandemie și, numai. Știu că n-ai nici tu, da' nici ceilalți mustrări de conș (...)