A fost o zi grea din punct de vedere emoțional. M-am trezit de dimineață cu gândul să scriu, dar nu-mi veneau cuvintele. M-au cam copleșit emoțiile legate de meciul pe care UTA urma să-l joace la Mioveni.

Eram vorbit deja de câteva zile cu Alin, Alin Olteanu, să vedem meciul în locul în care am trăit multe bucurii împreună. Urma să mergem la cineva acasă care… nu era acasă. Era în concediu. De ce această alegere? Pentru că anul trecut, tot acolo am văzut turneul fenomenal făcut de Simona Halep la Wimbledon, tot în condițiile în care proprietarul nu era acasă… Tot acolo am văzut și meciul pe care UTA l-a câștigat cu 6-0 pe terenul celor de la Csikszereda. Deci a fost o alegere ușor de făcut.

Încă de la amiază, în timp ce eram la birou, i-am spus lui Alin: „Dacă câștigă UTA mă arunc în piscină”. Iar astăzi nu a fost tocmai o zi de vară adevărată, iar zilele trecute a fost chiar frig, deci apa din piscină nu putea sub nicio formă să fie caldă.

Chiar nu a fost, avea doar 22 de grade, dar nu părea o problemă pentru că eram încins rău după toate emoțiile trăite în timpul jocului. Descătușarea de la golul lui Cipri Rus a fost chiar ce trebuie. Ca admirator, ca fan al echipei UTA, nu ai bucuriile pe care le au cei care țin cu City, cu Real, cu Barcelona sau Juventus, cu Bayern sau măcar cu Arsenal. Pentru noi, o victorie obținută de UTA la Mioveni poate să aibă valoare mai mare decât pentru un fan al lui Arsenal atunci când „tunarii” bat pe City, sau pentru un fan al lui Bayern atunci când favoriții lor câștigă la Dortmund. Ei sunt obișnuiți cu astea…

Ca suporter de mic al echipei UTA am trăit atât de puține bucurii în aceste patru decenii încât victoria de la Timișoara, acel 4-3, are valoarea unui trofeu european, victoriile cu Steaua și Dinamo sunt demult intrate în legendă, iar faptul că am bătut Călărașiul la baraj acum patru ani a fost ca și cum am fi luat Cupa României.

Noi, utiștii, cei de la 45 în jos, ne-am bucurat foarte rar, dar totodată foarte intens. Victoria din seara asta de la Mioveni ne-a deschis deja ușa primei ligi, iar toată tensiunea în care am trăit ziua asta, de Sfântul Ilie, merita sărbătorită cumva. Și cum altfel decât cu apă, cu multă apă… Rece, foarte rece… Atât de rece încât în primel secunde aveam impresia că intru într-o copcă, eu fiind foarte friguros de felul meu.

Mulțumesc UTA pentru momentul de euforie pe care mi l-ați dăruit!

Am înghețat, dar a meritat!

N-a fost un pariu, a fost o promisiune. Și mi-am ținut-o…