De regulă nu ne amestecăm în intimitatea presei arădene, în fond și nouă ne fierbe oala acolo, facem excepții doar atunci când evenimentele petrecute prin redacții au o semnificație care trece dincolo de bucătăria internă, presa, în fond, cel puțin încă în teorie, este o parte foarte importantă a vieții publice.

Epoca romantică a anilor nouăzeci a trecut de mult, a trecut și perioada anilor de glorie din jurul schimbării mileniului, ultimii 15 ani fiind ai decăderii continue marcate de subordonarea din ce în ce mai intensă a presei de către politic, respectiv grupările de interese legate de politic.

În Arad, în afară de câteva site-uri independente care se pot număra pe degetele unei singure mâini– printre care ne numărăm cu mândrie și noi – celelalte redacții lucrează sau în regim de trust internațional periferic (Jurnalul Arădean-Aradon) sau controlate de interesele despre care am vorbit mai sus (Glasul Aradului, ARQ).

Situația jurnaliștilor este cât se poate de precară, ei, în aceste redacții, fiind obligați să servească interese care nu sunt și ale lor, să renunțe la regulile de bază ale meseriei, să devină de fapt lucrători de marketing și publicitate cu diferența că produsul pe care îl vând nu servește la nimic în afară de aburirea publicului.

Glasul Aradului, la ora actuală, după o perioadă de degringoladă îndelungată, este în proprietatea cuplului disident din PNL, Șcheau-Pistru, aflându-se oarecum într-o situație mai bună prin activismul grupării lui Tăriceanu, cea care își adună deja forțele pentru confruntările electorale care vor veni începând cu anul viitor.

Astfel, Simion Todoca, Simi pentru colegi, editorialist cu vechi state de serviciu la aradon, a trecut nu de mult la Glasul, ca, alături de cei doi Doni, seniorul Petre și juniorul Dacian, să formeze „buzduganul” publicistic arădean în serviciul partidului lui Tăriceanu, respectiv tandemul pomenit mai sus pe plan local.

Simi, pentru colegi nu a fost nicio noutate, a trecut la Glasul mai mult din rațiuni financiare, aradonul, ca toate publicațiile de trust, plătind bine doar câțiva oameni importanti din vârf, restul, albinuțele, fiind ținute la nivelul de subzistență.

Faptul că Domnul Pistru și Domnul Șcheau se iau în serios a fost dovedit de o petardă, că bombă nu-i putem zice, care a explodat doar în apele tulburi ale presei arădene, publicul oricum nefiind interesat de jurnaliștii locali, eventual doar la nivelul înjurăturilor din comentarii.

Dan Cancel, fost director al Gărzii Financiare, un personaj cunoscut și nițel tenebros, a fost numit, acum nu de mult, director al publicației, demisia redactorului șef, Lucian Șerban, fiind oarecum o consecință a acestei numiri.

Unul dintre patroni ne-a declarat că Șerban a demisionat după o discuție despre performanța slabă a publicației, altfel spus nu a fost demis, el asumându-și aceasta lipsă de performanță, chiar dacă, așa cum a susținut patronul cu care am discutat, nu era neapărat el cel care era răspunzător de această performanță.

În concuzie, până când Tăriceanu se poziționează lângă Dragnea nu vor fi prea mari probleme la noua redacție a Glasului, însă dacă se va produce mișcarea preconizată spre PNL-ul lui Orban, vor ieși scântei, în fond jurnaliștii trebuie atunci să-și schimbe de pe o zi la alta țintele și tonul.

Sincer, ne pare rău de colegii care ajung în astfel de situații și nu am vrea să fim deloc în pielea lor.

Sursa foto: Glasul Aradului