miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Miroase urât dinspre UTA! Ubbink a fost exclus din lot, dar Poenaru mai rezistă?

    de Lucian Dănilă | 19 octombrie 2022, 6:43 PM | Recomandările editorilor | Sport

    1

    UTA nu trece printr-un moment bun nici din punct de vedere al rezultatelor, dar mai ales din punct de vedere al prestațiilor echipei. Gruparea antrenată de Ilie Poenaru nu a reușit în acest sezon să lege două meciuri bune consecutiv, iar în urma înfrângerii în fața celor de la FCSB a căzut pe locul 12, primul deasupra liniei de baraj pentru rămânerea pe prima scenă.

    Formația arădeană este la doar 3 puncte distanță de locul care asigură retrogradarea directă, loc pe care se află Chindia, o formație foarte în formă odată cu instalarea pe bancă a lui Toni Petrea. Întrebat dacă-l sperie sau îl pune pe gânduri poziția din clasament a echipei pe care o antrenează, Poenaru a declarat:

    E clar că nu suntem acolo unde ne-am dorit. Am avut speranțe mai mari, în primul rând ca și număr de puncte. Trebuie să te sperie situația de acum, nu avem cum să stăm liniștiți. Calculăm și vedem și noi că situația se agravează. Pe de altă parte, suntem la doar trei puncte play-off, dar și la trei puncte de un loc de baraj. Într-o etapă, o victorie sau înfrângere face toată diferența, îți schimbă imediat poziția din clasament. Trebuie să fim foarte atenți traseul, parcursul nostru până în decembrie. Trebuie să obținem rezultate mai bune pentru o iarnă liniștită, în așa fel încât să putem creiona strategia pentru ceea ce a mai rămas din retur”.

    L-am întrebat apoi despre evoluția sub orice critică a lui Desley Ubbink în cele 23 de minute pe care olandezul le-a jucat contra celor de la FCSB pe Arena Națională.

    El nu a mai fost cu mintea aici după ce a ratat transferul la Craiova și cu toții am avut așteptări mari de la el. Eu i-am spus asta, am încercat să-l responsabilizez spunându-i cu nu am adus un alt număr 10 care să-i facă concurență în sistemul 4231, dar el nu a mai putut să revină. El încă nu se regăsește, e posibil să fie un blocaj mental”.

    Astăzi, însă, Ilie Poenaru a luat decizia de a-l exclude din lot pe Desley Ubbink, iar jucătorul se va antrena separat de echipă pe termen nelimitat:

    Desley a primit suficiente ocazii să ne arate că nu a fost afectat de acel transfer ratat la Craiova. Că au fost multe sau puține sau că a jucat mai mult mai puțin, el a primit șanse din partea mea. Eu și staff-ul am avut toată disponibilitatea, dar ce s-a întâmplat în ultima vreme ne-a demonstrat că nu mai e cu gândul la UTA. Am luat decizia să-l excludem din lot. E decizia mea și mi-o asum.

    Mai departe, ce discută el cu cei din conducere și ce se va întâmpla nu mă mai privește pe mine. Nu avea sens să ne chinuim unul pe altul. Nu au fost conflicte la antrenamente, doar că uneori se antrena așa cum trebuie, alte ori mai puțin, mai ales atunci când știa că nu va juca sau va juca mai puțin. Cred că e decizia corectă față de toată lumea. Nu vreau să se creadă că el e principalul vinovat pentru înfrângerea cu FCSB. Nu am luat decizia analizând acest meci. Au fost mai multe aspecte, iar lucrurile în neregulă se petrec de ceva timp”, a declarat astăzi Ilie Poenaru conform gsp.ro.

    Chiar ieri l-am întrebat pe Ilie Poenaru cum comentează faptul că se vorbește foarte des, mai ales în rândurile fanilor echipei, că a „pierdut vestiarul”. Verbal, „Poe” a dat senzația că este în control, că ține frâiele vestiarului, dar practic, vestiarul Bătrânei Doamne se află pe un butoi cu pulbere. Ubbink a ajuns la echipa a doua, Keșeru a catalogat situația sa drept „una penibilă”, Idriz Batha este foarte agitat în ultima perioadă, iar acest lucru se vede și în jocul său, dar motivul agitației albanezului este legat de situația familiei sale care a trebuit să părăsească România. Astfel, jucătorii cu probabil cea mai mare cotă din lot au ajuns să nu mai intre deloc sau să intre prea puțin în vederile antrenorului Poenaru.

    Este disciplină în vestiar. Cine nu răspunde la tot ceea ce ne dorim noi sau cine nu se supune la ceea ce discutăm aici și nu avem respect și disciplină pleacă, e simplu, pleacă. La mine nu merge așa, ca să joci trebuie să produci. Îți dau o șansă, două trei, dacă nu produci nimic și nu-ți ajuți echipa atunci trebuie să dau șanse celuilalt. Le-am spus-o, cine nu acceptă concurența, banca sau tribuna poate să plece, indiferent cine e el și cum îl cheamă. Nu știu dacă avem Messi sau Ronaldo pe la echipă”, a declarat Poenaru.

    Dar Poenaru cât mai rezistă? Pe rețelele de socializare i se cere demisia după fiecare meci. Rezultatele nu îl ajută nici ele pe antrenor, iar jocul echipei se află într-o mare suferință. Jucători care anul trecut aveau evoluții constant bune, Iacob, Vukcevic, Erico, la care îi adăugăm și pe Ubbink sau Batha, sunt într-un mare regres. Dintre achizițiile făcute în această vară, doar Cascini putem spune că a dat un randament oarecum bun, argentinianul având și el jocuri foarte slabe așa cum s-a întâmplat cu Chindia, cu Hermannstadt sau cu FCSB, iar Postolachi după ce a început promițător, cu goluri, trece și el printr-o perioadă fără reușite. Tot Poenaru a fost cel care a insistat pentru aducerea la Arad a lui Claudiu Keșeru, după care a declarat că „în acest moment nu se pliază pe filozofia lui de joc”. Iar ca rezervă, Keșeru este plătit cu 13.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu din istoria clubului…

    Este foarte clar că relația lui Poenaru cu vestiarul nu este cea mai bună. Este foarte limpede că ceea ce declară antrenorul nu este chiar în conformitate cu ceea ce se întâmplă în vestiar și la antrenamentele echipei, iar aceste lucruri afectează întreg grupul, de aici și până la o poziție retrogradabilă în clasament fiind doar un mic pas.

    Meciul din această seară din Cupa României dintre UTA și FCSB începe la ora 21.00.

    Formații probabile:

    UTA: Balauru – Dobrescu, Chindriș, Erico, Hoxhallari – Anton, Batha, Rareș Pop – Otele, Keșeru, Jobello

    Antrenor: Ilie Poenaru

    FCSB: A. Vlad – Boboc, Haruț, Bouhenna, Șerban – Radaslavescu, Dulca, Nikolov – Oct. Popescu, I. Stoica, Miculescu

    Antrenor: Nicolae Dică

    Stadion: Francisc Neuman, Arad

    Arbitru: Adrian Cojocaru / Asistenți: Ciprian Danșa și George Neacșu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.