Mircea Țîșcă părăsește Jurnalul Arădean după mai bine de un deceniu la conducerea lui!
Presa arădeană se desparte în această după amiază de unul dintre cei mai longevivi directori. Mircea Țîșcă părăsește în această după amiază trustul Russmedia, acolo unde în ultimii 12 ani a fost director al cotidianului Jurnalul Arădean și al portalului Aradon.
„Nicio despărțire nu este frumoasă, dar în cele 144 de luni în care am fost director, nu am închis niciodată pe minus. Am reușit să mențin acest ziar pe locul al doilea în România, după ziarul Unirea de la Alba Iulia. Jurnalul Arădean are un tiraj mai mare decât alte cotidiane cu nume cum ar fi Evenimentul Zilei sau Jurnalul Național. Am lucrat în acești ani cu un colectiv tânăr, iar acum, la final, pot să le spun că îi respect pe toți și le doresc numai bine în continuare”, spune Mircea Țîșcă.
În ultimele luni, Mircea Țîșcă era pensionat dar îndeplinea funcția de manager de publicitate. Locul său se pare că va fi luat de o persoană care vine din mediul bancar. „L-am văzut, dar nu știu nici numele lui și nici de unde este”, spune Țîșcă.
Mircea Țîșcă a marcat existența Jurnalului Arădean în ultimul deceniu, el fiind numit în funcția de director după preluarea acțiunilor vechiului ziar Adevărul de cei de la trustul austriac condus de Eugen Russ.
„În data de 20 decembrie aș fi avut 32 de ani de muncă în același loc”, încheie cel care astăzi își încheie o îndelungată carieră în peisajul media din Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)