Ministrul Sănătății: Mai așteptăm încă 200.000 de români să vină în țară până de Paște





Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a confirmat, sâmbătă, într-un interviu pentru Digi24, că ne apropiem de scenariul 4 elaborat de autorități pentru epidemia de coronavirus și că va urma o nouă ordonanță militară pentru implementarea noilor măsuri.
Pe de altă parte, ministrul a reiterat că vârful epidemiei din România ar fi așteptat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am putea vedea diagnosticate oficial cu Covid-19 în jur de 10.000 de persoane sau chiar mai mult. Ar mai putea fi un vârf epidemic și la toamnă, dar probabil mai atenuat.
„Dacă avem un vârf lin, atunci avem şi o cădere mai lină, cu posibilitatea unui vârf mai mic în toamnă, dar deja suntem imunizaţi ca şi indivizi şi atunci el va fi un vârf foarte mic, având în vedere că poate în şase luni vom avea şi acel vaccin. Dacă avem un vârf foarte ascuţit, atunci vom avea şi efecte nefaste, cu cazuri critice şi cu destul de multe decese”, a avertizat Nelu Tătaru.
Pe de altă parte, creșterea bilanțului epidemiei de coronavirus din România în următoarea perioadă ar putea fi determinată și de faptul că până acum s-au întors din străinătate în țară peste 200.000 de români, dar până de Paște sunt așteptați să sosească încă pe atât, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul a avut un mesaj către acei români care vin în țară și sunt tentați să plece din carantină: „Sunt niște oameni care au venit de frică, dar ajunși aici bravează. Sunt niște oameni care au fugit de moarte, dar pot aduce moartea la noi. Dacă nu-și respectă propria imagine sau propriul corp, să aibă un respect pentru bătrânii, pentru copiii și pentru toți cei din jurul lor”.
Citește continuarea pe Digi24.ro
Comentariile portalului
Sunt deja circa 70.000 de voturi in plus pentru Nicusor Dan! Mai avem o sansa! Este mai mult decat neplacuta realitatea pe care o arata votul aradenilor! Firesc votul de blam (...)
Să folosești tragedia unei familii pentru a scrie un comentariu total deplasat, în care acuzi voalat că UE este entitatea vinovată cumva, asta arată că ești un ***** uman ******. (...)
A mai fost unu președinte în seara de duminica, pana luni 😂😂😂