Ministrul Educaţiei Naţionale apreciază Şcoala de Sudură din Arad

    de Special Arad | 14 mai 2017, 12:57 PM | Educaţie

    0

    Participantă la Târgul de Job-uri „EDU2JOB 2017”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie din Arad, în parteneriat cu Colegiul Economic Arad, Şcoala de Sudură care funcţionează sub egida Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român s-a bucurat de un real succes.

    Vizitând standul Şcolii de Sudură arădene, Ministrul Educaţie Naţionale, profesorul universitar doctor Pavel Năstase, a felicitat iniţiativa înfiinţării unei astfel de şcoli, mai mult a precizat: „Doresc să vă felicit pentru şcoala pe care o patronaţi, pentru premiul obţinut la Bratislava, şi sunt convins că în curând vor fi mulţi care vă vor urma exemplu, mai ales că aşa cum am spus şi eu şi aţi precizat şi dumneavoastră în ultimii ani avem un deficit tot mai crescut de meseriaşi care să acopere cerinţele economiei româneşti”.

    În prezenţa Ministrului Educaţiei Naţionale, profesorul universitar doctor Pavel Năstase, a Inspectorului Şcolar Judeţean Arad, Claudius Lucian Mladin, a rectorilor celor două universităţi Arădene, a conducerii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Arad şi în special în faţa a numeroşi tineri veniţi la deschiderea EDU2JOB, directorul Şcolii de Sudură, ing. Ioan Marin Crișan a vorbit despre importanţa învăţării unei meserii, deoarece în acest moment piaţa forţei de muncă şi economia românească are un mare deficit.

    Vorbind despre învăţământul dual care acum este pe buzele tuturor, dl. Ioan Marin Crișan a susţinut în discursul său împortanţa Şcolilor vocaţionale, precizând că: „Din exeperienţa pe care o trăim în viaţa de zi cu zi, ruptura prea mare care a avut loc de la desfiinţarea Şcolilor profesionale până în prezent, reluarea acestora, şi introducerea învăţământului dual va funcţiona însă cu mari sincope cel puţin un deceniu, până tinerii vor conştienţiza că este nevoie şi de meseriaşi.

    Pentru a acoperi însă necesităţile din economie în general şi industrie în special, este necesară susţinerea Şcolilor vocaţionale de formare profesională, existente în prezent, în paralel cu introducerea treptată şi implementarea în totalitate a învăţământului dual.

    Mai mult, Şcolile vocaţionale de meserii trebuiesc încurajate şi susţinute, deoarece în învăţământul dual limita de vârstă este de 26 de ani, şi încă există multe persoane trecute de această vârsă care doresc o reconversie profesională.

    Este bine ca aceste Şcoli vocaţionale să îşi aibă un loc bine stabilit în continuare în procesul de pregătire a meseriaşiilor atât de necesari în funcţionarea îndustriei, dar şi în atragerea investitorilor srăini cărora le putem demonstra că avem forţă de muncă calificată la standardele cerute”.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii.
    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad