vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mihai Fifor: Cristi Galea lovește din nou și își trece în cont demolarea Pieței Catedralei

    de - | 22 iulie 2021, 7:52 PM | Comunicate contra cost

    0

    Cristiiii Galeaaaaaa lovește din nou! Fară prea mari eforturi, la niciun an de mandat, își trece în cont o noua „reușită”: demolarea Pieței Catedralei și construirea unui spatiu pietonal în loc, cu numai 5 milioane de euro.

     Cum timpul trecea și se simțea, probabil, neglijat de istoria locului, Cristian Galea – PMP pare că a decis să își încerce norocul și să lase urme în memoria Aradului. Pentru că, nu-i așa, și paginile rușinoase din istorie tot istorie sunt. Așa se face că astăzi, tovarășul lui Băsescu-Petrov a decis să își adjudece titlul de „demolator”, rămas vacant odată cu plecarea lui Falcă la Bruxelles. Prin urmare, cu mina ingenuă care l-a consacrat și care l-ar fi înduioșat și pe Stalin, Cristi Galea a intepretat azi, din nou, partitura lui Bibarț și a făcut cadou PNL-ului voturile necesare pentru desființarea Pieței Catedralei, reușind astfel ce n-a reușit nici chiar sinistrul Falca, în toți acești ani. 

     

    „Regenerarea urbană a Pieței Catedralei” nu e altceva decât o glumă proastă inventată de Falcă în 2013 pentru a-și mai umfla buzunarele sieși și grupului de interese din jurul său. Așa s-a născut un proiect megaloman, ca toate proiectele lui Falcă, o parcare subterană cu 2 niveluri și un pasaj subteran pentru trafic de până la 3,5 t, fix prin fața Catedralei. Toate, cu prețul demolării Pieței. Din fericire, ca orice alt proiect semnat Falca, totul s-a fâsâit după realizarea unui studiu de fezabilitate, făcut pe bani mulți, intrați în buzunarele cui trebuie. A urmat a doua etapă a povestii noastre: analizând costurile mega-proiectului și complexitatea traversării zonei protejate a Aradului cu un pasaj subteran, unii, mai întregi la cap, au avut curaj să îi spună Faraonului că ce vrea el nu se poate. Că e scump și imposibil de realizat. Rezultatul? Parcare cu un singur nivel și pasajul „pa-la revedere”. 

     

    A plecat Falcă în drumul lui, dar a lăsat opera sa dementă moștenire lui Bibi. Care ce să facă în fața unei asemenea imbecilități…a monumentalizat ridicolul și a decis din nou: să taie și ultimul nivel din parcarea subterană și facem construim la cota 0. Ce? Niste băncuțe, o budă, o arteziană, niste stâlpi de iluminat. Cum? Demolând piață și luând pâinea micilor producători agricoli, prezenți acolo de zeci de ani. Cu ce costuri? Cu numai vreo 23 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro. De unde bani? Din bugetul Primăriei, adică din buzunarele arădenilor. Evident că nu am putut înghiții aceasta noua mizerie marca Falcă-Bibart. PSD a votat împotrivă acestui atentat la istoria Aradului și la dreptul la o viață decentă pentru micii fermieri. Așa cum, de câțiva ani, luptăm pentru oamenii ăștia. 

     

    Proiectul, însă a trecut. Cum? Cu voturile lui Galea și cu o chichiță legislativa menita a opri de la vot o doamnă consilier USR, lovită de amnezie. Da, pentru că doamna consilier Sabău a „uitat” să scrie în declarațiile de interese din 2020 și 2021 faptul că este acționar la TOP, votul pe acest proiect plasând-o în stare de incompatibilitate. Lucru pe care și l-a amintit după 2 ani de mandat și un ditai fals în declarații publice. Deh, „om nou” în politică… 

     

    Concluzia? Simplu…Astăzi, Bibart, Galea și Falca au reușit să-i umilieasca pe cei 8000 de semnatari ai petiției împotrivă demolării Pieței Catedalei, au distrus și ce mai era în Arad comerț al micilor fermieri și au dat liber la un tun de peste 5 milioane de euro pentru niste băncuțe, o budă și o arteziană amplasate în locul pe care memoria culturală a orașului îl vă consemna că fosta Piață a Catedralei”, spune deputatul PSD Arad Mihai Fifor.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Screenshot 20210722 194757

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.