Cristian Galea și echipa lui s-au alăturat PNL Arad (P)
PNL Arad se întărește după decizia lui Cristian Galea și a echipei sale de a se înscrie în partid. Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, i-a urat bun venit lui Cristian Galea care în ultimii ani a avut un proiect politic coerent de dreapta pentru care a primit sprijinul unui mare număr de arădeni.
„Mă bucur să îl am alături pe Cristian Galea și o parte din echipa sa pentru că ne dorim să construim un pol de dreapta. Aradul este liberal, de dreapta, avem deschidere pentru oamenii care vor să facă politică, să se implice pentru comunitate. Este un om așezat lângă valorile liberale și creștine, mă bucur că s-a alăturat PNL împreună cu echipa sa”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Cristian Galea a explicat decizia sa de a intra în echipa liberalilor: „Sunt antreprenor de 24 de ani, am fost pastor timp de 14 ani, iar de 5 ani sunt implicat în politică. Oriunde am activat, am adus plusvaloare, m-am dedicat și am ajutat cât de mult am putut. Proiectele politice pe care le-am generat au atras în jurul meu numeroase voturi, simpatizanți și un nucleu de oameni valoroși, iar o parte dintre aceștia sunt alături de mine astăzi. După alegerile locale, având în vedere rezultatele pe care le știți cu toții, am avut în față câteva opțiuni: renunțarea definitivă la politică, începerea unui nou proiect de la zero sau alăturarea la un alt proiect politic. Am avut și posibilitatea de a candida pe o listă de parlamentari, dar nu cred că acest lucru este potrivit pentru mine în acest moment al vieții. Astfel, am decis să-i susțin pe alții în acest demers.
În această etapă a vieții, cred că trebuie să continui să mă dedic acestui oraș, comunității locale. În anii următori, vreau să fac acest lucru cât mai bine posibil și sunt convins că, implicându-mă în acest partid, pot să o fac la nivel maxim. Echipa PNL este cea mai echilibrată, determinată și realistă echipă pe care am întâlnit-o în Arad. Nu este perfectă, dar este flexibilă, deschisă și rezilientă. Cred că, alături de această echipă, putem crește și ne putem valorifica abilitățile. Proiectele și ideile de până acum vor fi continuate spre binele comunității arădene, într-o structură politică care are capacitatea de a le pune mai rapid și mai eficient în practică. Sunt conștient de responsabilitatea pe care o am față de cei care m-au susținut până acum, de cei care m-au votat, și nu aș vrea ca încrederea lor să se destrame. Sper ca ei să continue să creadă în mine și în echipa mea, pentru ca împreună să ne continuăm drumul către un Arad Fericit”, a spus Cristian Galea.
Cristian Bențe a precizat că „valorile PNL cele mai apropiate de ale noastre, regăsim aici valorile creștine în care credem. Suntem bucuroși să facem parte din polul de dreapta, ne asigurăm votanții că tot ce am susținut rămâne valabil, vom încerca să aplicăm proiectele și planurile noastre, să le punem în aplicare împreună cu PNL”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Nu pricepi nimic.
mda, Trump e salvatorul lumii...dar doar prin ianuarie, cand trece "galceava" de la noi. de ce asteptam oare sa ne salveze altii, de parca e responsabilitatea altora binele nostru??? (...)
E "democratic" şi e permis să protestezi impotriva votării unui contracandidat, sā-l ameninți cu moartea, dar nu e permis să ieşi la proteste când werner î (...)