Mihai Boțan s-a stins din viață la 43 de ani! A fost mulți ani juristul Universității Aurel Vlaicu din Arad (FOTO)





Îl cunoșteam din perioada liceului, de la „Elena Ghiba Birta”, imediat după Revoluția din 1989. Avea un statut special, era fiul directoarei Delia Boțan, „profa de mate”. Nu a profitat de acest statut. Nu avea de ce, pentru că nu avea nevoie. Mihai Boțan nu era deloc un tip atletic, nici vreun lider de grup, dar era foarte „șugubăț”, cum scriu acum prietenii săi despre el, mereu pus pe șotii și foarte isteț la minte. Se făcea remarcat imediat.
După liceu, Mihai Deliu Boțan a urmat Facultatea de Drept și ani de zile a ocupat funcția de jurist al Univerăsității „Aurel Vlaicu” din Arad. S-a căsătorit cu Cristina și împreună au un fiu, Vlad.
Vineri, Mihai posta pe Facebook. În sinea lui era un revoluționar, chiar și în poza de profil a contului său are o fotografie pe care scrie… #REZIST. Ironic, Mihai le transmitea mereu „urări” celor aflați la putere, iar joi și vineri a fost foarte activ pe rețeaua de socializare. Nu știa nimeni că își trăiește ultimele clipe. Brusc, firul vieții sale s-a oprit. Chiar vineri, când era Black Friday, doar la noi, la români…
Problemele mai vechi de sănătate l-au răpus la numai 43 de ani, iar de acum Mihai le va lipsi lui Cristina, lui Vlad, mamei sale Delia, dar și tuturor prietenilor săi. Zeci de mesaje au fost scrise pe Facebook în memoria sa. S-a stins la București, oraș în care a locuit în ultima parte a vieții sale.
Soția sa, Cristina, a și făcut un anunț:
„Cristina Pomaga Botan
Am ajuns la Arad. Vă puteţi lua rămas-bun de la soţul meu, Mihai-Deliu Botan, la capela Demian de la cimitirul Eternitatea. Înmormântarea va avea loc mâine, 21 noiembrie, la ora 13.
Dumnezeu să-l odihnească!”
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?