Mercedes-Benz EQ, mașina care aduce viitorul la tine în curte





Planeta dă semne de oboseală în ultimii ani și acum are nevoie de tot ajutorul oamenilor ca să respire. Resursele încep să fie din ce în ce mai limitate și nu se știe niciodată când, într-o clipă, vom rămâne fără ele. Chiar de aceea, Mercedes-Benz vine în sprijinul Terrei și a reușit să dea viața unor mașini ale viitorului. Spun ale viitorului pentru senzațiile pe care le ai atunci când urci la volanul unui Mercedes-Benz EQ.
Interiorul tapițat cu piele, cusăturile fine și bordul electric îți demonstrează încă o dată că brandul Mercedes înțelege definiția modernului, a lucrurilor fine și a tehnologiei avansate.
Ne-am plimbat cu un Mercedes EQ-C care avea 408 cai putere și care îți dădea senzația că ești într-o navă spațială datorită design-ului interior, dar și a puterii cu care te „propulsa” în scaun atunci când călcai accelerația.
Ai la dispoziție aproximativ 380 de kilometri pe care îi poți face într-o atmosferă extrem de plăcută la bordul mașinii Mercedes EQ, fără zgomot și fără să simți gropile datorită stabilității mașinii. Mașina ajunge în doar câteva secunde la 100km/h și reușește să îți ofere senzația de siguranță atunci când tehnologia ei inteligentă este activată. Aceasta are dotări superioare, printre ele aflându-se și senzorul care nu îți dă voie să faci depășiri periculoase acolo unde șoseaua este marcată cu linie continuă. De asemenea, mașina tinde să frâneze singură când este necesar, totul pentru siguranța conducătorului.
Mai mult, după ce ai parcurs toți kilometri, mașina se poate încărca rapid, o încărcare care durează până la 45 de minute, un timp numai bun pentru o pauză de cafea. Desigur, acest lucru poate fi făcut și în perioada în care sunteți la muncă sau stați de vorbă cu un prieten. În plus, ca lucrurile să fie și mai simple pentru șoferul aflat la volanului unui EQ, în momentul în care solicitați traseul de călătorie, mașina caută de asemenea și toate stațiile de încărcare din apropiere, asta pentru a nu avea probleme și pentru a elimina stresul unei baterii descărcate.
Îmi amintesc de zilele când Mercedes era doar un vis, mi se părea că doar oamenii bogați pot avea o astfel de mașină, însă acest lucru nu mai este o regulă de mult timp. Mercedes-Benz a reușit să producă unele dintre cele mai reușite și dotate mașini și să le vândă la un preț accesibil, oferindu-ți în același timp si zece ani de garanție pentru bateria mașinii. Aceștia își doresc ca lumea să ajungă să aibă parte de mașini sigure și care ajută la salvarea Pământului fără să se gândească prea mult la modul în care vor plăti pentru aceste autoturisme.
Chiar de aceea, în momentul în care ajungi la reprezentanța Auto Schunn Arad, reprezentanții te vor aștepta cu o gamă largă de oferte prin care vei putea achiziționa mașina visurilor tale.
„E moale, e fain, se simte bine”, au fost cuvintele unui conducător care a participat la test-drive-ul organizat sâmbătă de Auto Schunn Arad. Mașina chiar era moale, dar si ecologică, scaunele fiind făcute din material 100% reciclat.
Mercedes EQ este mașina unui viitor liniștit, este mașina care va pune stăpânire pe toate șoselele în anii care urmează și este tot ce si-ar putea dori o persoană care își iubește confortul casei, tocmai pentru că în ea te simți exact „ca acasă”.
Și totuși, oricât încercăm să descriem prin cuvinte, senzația dată de Mercedes EQ trebuie simțită, trebuie trăită ca să fie înțeleasă cu adevărat.
Desigur, există și varianta unei mașini cu 194 de cai putere pentru cei care nu se simt în siguranță la volanul unei mașini cu 408 cai, iar aceasta îți oferă aceeași siguranță, confort și ai parte de aceleași dotări extraordinare care îți vor fura atât privirea, cât și inima.
Comentariile portalului
As mai mentiona un aspect:din ce stiu,inainte de 1990 au fost forate cel putin 3 sonde pe strand,in cautarea apei termale.Cautarile au fost insotite de succes,Apa termala (...)
Sunteți amabil sa ne informați cine este șeful bazei de agrement Ștrandul Neptun,cine răspunde direct de activitate,cred că Ștrandul Neptun nu poate funcționa fă (...)
Eu spun că nu are dreptate și pot și argumenta, dar dumneavoastră aveți doar opinii personale bazate pe nimic.