Medicul Adrian Streinu: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor”





Profesorul Adrian Streinu Cercel, medic și cercetător român, membru al Academiei de Științe Medicale, director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și profesor universitar în cadrul Universității Carol Davila, a explicat că, în urma testelor făcute asupra celor care s-au vaccinat cu prima doză de vaccin anti-Covid, s-a constatat că aveau deja anticorpi protectori la virus.
„Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori. E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus. După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe”, a spus medicul.
Streinu Cercel a atras însă atenția că masca trebuie să rămână obligatorie chiar și după vaccinare și a explicat de ce: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați. Măsurile de precauție de până acum trebuie menținute și chiar întărite, pentru ca imunizarea prin vaccinare și măsurile de protecție să ducă la reducerea foarte rapidă a circulației virusului”.
Medicul a subliniat că vaccinul anti-Covid protejează pentru toate tulpinile în circulație în acest moment, de aceea trebuie să ne vaccinăm cât mai repede, pentru ca virusul să fie scos din circulație.
Sursă Digi24
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat