sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – Vom avea pe bune o mașină MARTA la Arad?

    de Lajos Notaros | 20 iulie 2023, 7:57 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    9

    Vom ști săptămâna viitoare, asta după ce o delegație din Arad, în frunte cu directorul fără birou al HUB-ului mARTA, se va deplasa la Makó să se convingă la fața locului de realitate.
    Iar realitatea este că după ce clădirea cu turn a ajuns în proprietatea orașului și după înființarea acestui centru cultural numit hub, ideea că ar fi bine ca acolo, într-un muzeu adecvat, să regăsim și măcar una dintre mașinile fabricate la Arad acum o sută de ani și mai bine, prinde încet-încet contur.

    Informația că ar fi ceva la Makó a venit acum câțiva ani prin atunci viceprimarul Levente Bognár, dar era o informație cu care nu prea aveai ce face în lipsa unei clădiri care să adăpostească măcar un fier de călcat, nu o mașină. Dar, iată, că în cele din urmă treburile s-au mișcat, iar visul unor indivizi stranii de a marca faptul că Aradul e pionier și în industria automobilelor, pare realizabil acum.

    marta1

    Pentru cei care doar de aici și acum află acest lucru, le spunem că la Arad s-au fabricat din 1910 aproape până în 1926 automobile, turisme, autobuze și camioane. Nemaivorbind de motoarele de avion din timpul primului război mondial, activitate din care s-a născut IAR-ul de la Brașov, după mutarea fabricii de la Arad acolo.

    Da, asta se uită mereu, producția de mașini a fost continuată și după 1918, mașinile MARTA, numite de atunci Astra, participând, de exemplu, la Târgul Industrial de la București din 1921.

    Numai că după acești ani de glorie arădeană industria automobilistică a dispărut din țară, iar mașinile, nu foarte multe, nu mai mult de două mii în total, fabricate la Arad, au dispărut încet și ele și se părea, până acum nu de mult, irevocabil în mâlul istoriei.

    Și ca să satisfacem și curiozitatea fanilor auto: se spune că e vorba de un șasiu și un motor de MARTA Landaulet din perioada timpurie, cel mult 1912, adică pe tehnologie Westinghouse. Dacă e așa, e ceva rar și unic, de o importanță și semnificație care trece mult dincolo de granițele Aradului.

    Westinghouse a încetat implicarea în industria auto după colaborarea cu arădenii, așa că ar fi o relicvă de istoria generală a tehnologiei.

    După 1912 MARTA a folosit pe rând tehnologia Daimler și Benz, cu mult înainte ca cei doi titani să se unească (1926) și să formeze Daimler-Benz Mercedes, marca germană poate cea mai celebră pe plan mondial.

    auto2

    Așadar, dacă se confirmă că avem de a face cu piese originale, se poate afirma că e un moment important al istoriei tehnicii și tehnologiei arădene. Iar dacă se va întâmpla asta, doar timpul și interesul orașului reprezentat de demnitarii săi, înainte de toate Primăria, vor putea sta în calea realizării unui model bazat pe elemente și tehnologie originală.

    După informațiile de acum, neverificate încă, motorul se află în stare bună, poate deveni funcțional fără probleme. Vă puteți imagina, așadar, cum ar fi ca în timp ce vă plimbați prin centrul orașului, să vedeți o mașină care vă aduce aminte de filmele cu Stan și Bran și care pufăie tacticos spre teatru. Și nu orice mașină, ci una care a fost fabricată la Arad, în premieră absolută pe aceste meleaguri.

    Am pomenit de Stan și Bran nu fără schepsis, la sfârșit puteți urmări un video cu celebrele lor scene în care sunt implicate mașini.

    În general Ford T, primul autoturism din lume fabricat în serie, primul model din care s-au produs peste 15 milioane de exemplare, dar oarecum frate cu MARTA noastră, fabricarea Ford T începând în SUA în 1908 și terminându-se în 1927, exact perioada în care la Arad se produceau corespondentul lor MARTA iar spre sfârșit Astra.

    Din păcate, nu în serie. Nemaivorbind de faptul că inginerul-șef de la Ford este din Makó – aproape sigur, cunoscător al fabricii de la Arad – iar orașul dispune de două Ford T funcționale, clubul veteranilor de acolo arătându-se încântat de o posibilă colaborare cu Aradul.

    marta13

    Recunosc spășit, am scris acest articolaș, mai puțin comentariu, fiind de la început implicat în revalorificarea clădirii fostei Marta.

    Cunosc acea clădire de 50 de ani – am făcut acolo un curs de protecția muncii ca elev la Liceul industrial de cinci ani, singurul în Arad în acele vremuri –, iar acum vreo zece ani am fost, împreună cu actualul director al Hub-ului, la americanii care dețineau Astra atunci, să vedem care sunt condițiile și șansele retrocedării cădirii orașului.

    Recunosc sincer că strâng pumnii ca un copil ca acele piese să se dovedească autentice, ca orașul să le achiziționeze – dacă sunt cu adevărat Westinghouse, nu va fi ceva ieftin – să se treacă la reconstruirea mașinii fabricate în Arad, ca tot arădeanul, copil, bătrân, bărbat sau femeie să o poată admira și să fie mândru de orașul în care stă, să nu uite că în prezentul umil trecutul promite un viitor mult mai optimist.

    Țineți aproape de Special să aflați noutățile de la fața locului în zilele care urmează…

    Citește și: Enola Day – Fără ură și părtinire despre Hubul mARTA

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Legat de istoria Ford. Primele mașini construite de Henry Ford au fost electrice, da’ cum nubse vindeau si risca falimentul, a proiectat si inceput sa producă modelul T, restul e istorie.
      Totuși trebuie amintit că la inceputul secolului XX, aoroximativ 40% din automobile erau electrice, restul pe benzină, disel, carbune ssu lemne( exemplare pe lemne și carbune mai deține Jay Leno in colecția lui privată).
      Readucerea unui automobil istoric produs in acest oraș, ar fi o realizare pt. initiatori și directorul hubului Marta, dar asta nu va ajuta cu nimic la oprirea decăderii catastrofale a orașului, să nu uităm că in ultimii 25 de ani, Aradul a pierdut un sfert din populatia pe care o avea in ’89.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Greierele lui Pinnochio

      Nu doar Aradul a pierdut din populatie, mai toate orașele au pierdut. Migratia nu e un fenomen strict aradean. Sunt suficiente surse de informare pentru a ne convinge, dar avem o apetenta speciala pentru a dramatiza un fenomen national si a-l face local. De exemplu, desi Oradea e mereu data exemplu, a pierdut fata de 1992 aproape 10% din populatie, mare parte prin migratie externa. Iar explicatia fenomenului, valabila nu doar pentru Arad, este extrem de complexa, de la impactul financiar pana la impactul profesional. Si sperante de redresare nu prea sunt, mai ales in conditiile in care nici natalitatea nu mai creste, imbatranirea populatiei e un fapt, libera circulatie tot mai usoara…
      Pe de alta parte, ”repatrierea” acelei masini Marta ar fi o realizare, dar, si cand acel HUB va fi pus la punct, ma tem ca impactul va fi nesemnificativ, daca tinem cont ca oamenii care sa aprecieze asa ceva sunt infinit mai putini decat cei care prefera un mic si o bere. Realitatea cruda asta e!

      +6 voturi
      +1
      -1
    3. Corectă remarca, scăderea populației orașului nu e cel mai relevant indicator. Este un fenomen întâlnit chiar la scară europeană, nu doar națională. Și Timișora a pierdut aproape 70.000 de locuitori în 11 ani. Conform rezultatelor definitive ale RPL2021 Timișoara mai are 250.000 locuitori. Da, acum uni vor explica cum se face că a crescut populația suburbiilor (Dumbrăvița. Giroc, Moșnița). E adevărat, dar același fenomen a avut loc și la Arad (Glogovățul, Livada au crescut, plus că zona polarizată de Arad se întinde acum chiar și în Ungaria-vezi Bătania). Depinde doar de arădeni dacă vor opri trendul…de „decădere catastrofală” al orașului.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. @Greierele lui Pinnochio
      Corect, multe orașe din România au pierdut din locuitori, unele, puține, le numeri pe degetele de la o mână, au câștigat locuitor.
      Chestiunea este si procentajul, 25%, e enorm pt. un oraș de graniță care este poarta rutieră si feroviară de intrare in țară! In Arad ar fi trebuit sa fie un boom economic și social, nu un ghetou din care sa incerci să pleci cât mai departe.

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. Greierele lui Pinnochio

      Sunt foarte curios de unde ati luat acel procent de 25%. La fel de curios as fi sa vad cat din acest procent se regaseste la Vladimirescu, Sinleani, Livada… chiar Ungaria. In ceea ce am mentionat in comentariul anterior am luat in considerare statistici oficiale, pe care le-am consultat. Ma tem sa nu cadem victime unui trend in care se inscrie si stupidul ”Arad, un sat”. Cred ca o abordare mai corecta, nepartinitoare ar fi mai ok.

      --1 voturi
      +1
      -1
    6. @Greiere
      Îți răspund eu, este corect procentul în 1992 Aradul avea 190.000 de locuitori acum are 145.000.
      Declinul este evident cauzele sunt multiple problema este vastă de ex în anumite țări din Europa de Vest a fost o politică de stat creșterea natalității prin aducerea de imigranți vezi Germania după al doilea război mondial când a adus peste 1 milion de turci pt reconstrucția țării dar și pt corcirea rasei fiind o națiune restrânsă ca etnicitati multe secole practicând-se cuplarile în familie pt a nu-și pierde moștenirile și culoarea pielii.

      +2 voturi
      +1
      -1
    7. Greierele lui Pinnochio

      Acestea sunt cifrele reale. Asa cum am mentionat, e de vazut cat din aceste procente se regasesc in Vladimirescu, Sanleani, Livada. Exact cum e cazul la Oradea, unde un procent se regaseste in Nojorid si alte localitati apropiate. Migratia dinspre oras inspre zonele limitrofe e un fenomen general la nivel de tara! Nu contest existenta emigratiei, fapt real la nivelul intregii tari, dar contest atribuirea exclusiva a acestei emigratii si dramatizarea politicianista doar la nivelul Aradului.
      http://populatie.population.city/romania/arad/

      --3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.