Maramureșul, primul județ care intră în carantină totală: circulația va fi interzisă și ziua, începând de miercuri





Județul Maramureș va institui și pe timpul zilei interdicțiile de circulație care sunt valabile acum numai noaptea la nivel național. Deplasările persoanelor vor fi limitate și vor trebui să fie justificate și între orele 6:00 și 22:00. Este primul județ care instituie astfel de măsuri.
Prefectul județului, Nicolae Silviu Ungur, a confirmat la Digi24 că aceste măsuri intră în vigoare de miercuri, 25 martie, și sunt valabile până în data de 15 aprilie. Măsurile au fost luate după ce autoritățile locale au constatat că populația nu a respectat instrucțiunile de distanțare socială. „Așa este structura cetățenilor din județul nostru, nu doresc să nu se întâlnească, nu doresc să nu socializeze, nu doresc să stea în grupuri mai mici de 3. Avem o problemă din acest punct de vedere și am considerat că riscul este mult prea mare”, a explicat prefectul, care a mărturisit că a auzit oameni pe stradă care spuneau despre avertismentele autorităților că sunt „o vrăjeală”.
El a explicat că oamenii vor putea merge în continuare la cumpărături, la farmacie, la serviciu, dar vrea să limiteze deplasările și întâlnirile inutile. Cei care se vor deplasa în interes de serviciu vor trebui să aibă o hârtie de la angajator care să-i arate calitatea de angajat și faptul că are de parcurs traseul respectiv.
Printre altele, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani trebuie să-și facă numai dimineața cumpărăturile necesare, până în ora 11:00, iar magazinele alimentare vor trebui să aibă program special pentru ei, între orele 7:00 și 11:00.
Sursa: digi24.ro
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)