Fermierii și ciobanii de pe Valea Mureșului sunt terorizați de lupi. Peste 80 de oi au fost ucise la o fermă din Lipova





Sfârșit de an dezastruos pentru proprietarul unei turme de oi, atacate de o haită de lupi, în localitatea Lipova, județul Arad – zona cu Băile Lipova. La sfârșitul lunii decembrie, acestea au fost atacate de lupi și zeci dintre ele, mai precis 81, au fost ucise. Turma număra aproximativ 500 capete de ovine.
Pentru îndepărtarea oilor ucise, Primăria Lipova a contractat serviciile societății Alvi Serv din Arad, care ridicat cadavrele de animalele în vederea incinerării.
„E primul caz semnalat în zona noastră. La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut am fost anunțat de proprietarul unei turme de oi că i-au fost atacate animalele. Am fost acolo și cu Agenția de Mediu, pentru constatare… am pregătit documentația conform legislației, fiindcă autoritatea publică trebuie să plătească. Nu am avut probleme până acum”, ne-a declarat primarul din Lipova, Florin Pera.
Attila Drugan, proprietarul turmei atacate de haita de lupi:
„M-a sunat paznicul și mi-a spus că a găsit mai multe oi sfâșiate. Ne-am dus acolo la fermă, iar gestionarul fondului de vânătoare a concluzionat ca e vorba de lupi, după mușcături și răni. Au reușit să ia o oaie și să plece cu ea. Au omorât și un câine, probabil i-a deranjat… Am făcut demersurile necesare pentru despăgubire, am făcut hârtie la primărie, dar nu știu dacă… aștept să văd.
Nu am avut niciodată până acum probleme cu lupii (știm că au avut probleme alți fermieri și ciobani – nota redacției). De 20 de ani nu am auzit de așa ceva. La 100-150 de metri de unde s-a întâmplat nenorocirea locuiesc oameni. De șacali am mai auzit, i-am mai auzit cum urlă, dar nu au atacat oile, sunt animale prea mici, poate un miel mai mic, dar în nici un caz să lase prăpădul acesta”.
Parlamentul European: „O extindere a arealului, în special lupi și urși”
Parlamentul European a aprobat în noiembrie 2022 o rezoluție prin care se dorește protejarea animalelor de fermă împotriva atacurilor animalelor sălbatice, însărcinând statele membre găsirea unor soluții privind prevenirea, dar și combaterea acestui fenomen. Una dintre cauzele atacurilor animalelor a fost identificată:
„Întrucât în multe părți ale Europei are loc o extindere a arealului sau o recolonizare de către anumite animale de pradă mari, în special lupii și urșii, absenți de pe aceste teritorii de mult timp, ceea ce îi aduce în conflict cu activitățile umane, în special cu pășunatul extensiv al ovinelor și bovinelor; întrucât păstorii suportă costuri semnificative cauzate de atacarea turmelor lor și de diferențele mari dintre statele membre și regiuni în ceea ce privește măsurile de sprijinire a fermierilor și, în unele cazuri, lipsa acestora, și fondurile publice pe care le pun la dispoziție pentru compensare și adaptare”.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva
.... până la urmă,era ineficient,daca nu se mai folosea...parca eram.la.petrosani,sau Lupeni...cu turnuri și furnale care aduc aminte de un oraș Arad ,care câ (...)
la modelul de notare sant ffbuni note de procente