joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Locuitorii unei case din Vlaicu inhalează damfuri de gunoi de fiecare dată când deschid geamul

    Nu știm ce a fost în mintea celor responsabili cu amplasarea platformelor de colectare, atunci când au considerat perfect normal să o pună pe cea din curtea blocurilor de pe Stupilor, din Vlaicu, chiar sub nasul oamenilor care locuiesc în casa alăturată, dar putem spune că înțelegem perfect nervii celor care locuiesc acolo.

    Regenerarea Urbană a schimbat aspectul curții blocurilor din zonă, însă a ignorat complet pe cei care locuiesc în proximitate… Primim plângerea aceasta, prin telefonul cititorului, din partea celor care zi de zi, când vor să își aerisească locuința, trebuie să suporte damful gunoiului care se descompune în pubelele care au fost desfințate de la locul inițial și mutate la 3 metri de fereastra lor. Ce e mai grav e că există și o Hotărâre de Consiliu Local menită tocmai să evite astfel de situații, dar care – în acest caz – a fost făcută uitată de municipalitate.

    157199904 473606107103434 1902675612369663684 n 1

    Potrivit Hotărârii de Consiliu nr. 297 din 30 septembrie 2015, aceste platforme de colectare a gunoiului trebuie să fie amplasate astfel încât „distanţa până la ferestrele spaţiilor cu destinaţie de locuinţă să fie mai mare de 10 m”. După cum spuneam, cea din curtea blocurilor de pe Stupilor e la 3 metri distanță de casa cu nr.19.

    Iarna mai e cum e, dar să ne închipuim ce simt nasurile bieților oameni vara, la temperaturi de peste 30 de grade!

     


    Reamintim, pe această cale, că cititorii Special Arad pot să ne indice problemele cu care se confruntă, prin intermediul Telefonului Cititorului (0749.629.228), iar noi vom prezenta situația ca aceasta să ajungă la urechile celor responsabili, în speranța ca ulterior să se rezolve.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Lili F

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.