sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Leul este penalizat de ritmul lent de vaccinare din Europa

    de - | 30 martie 2021, 6:44 PM | Specialiștii

    0

    În timp ce Europa se confruntă cu al treilea val al pandemiei și un ritm foarte lent de vaccinare, datorat birocrației excesive de la Bruxelles, președintele Joe Biden a afirmat că 90% dintre adulții americani eligibili vor fi vaccinați până la data de 19 aprilie.

    De asemenea, în SUA a început punerea în aplicare a planului de susținere a economiei care are o valoare de 1.900 miliarde dolari. La această sumă ar urma să se adauge între 3.000 și 4.000 miliarde dolari, care vor fi folosiți într-un program de investiții în infrastructură.

    Piețele internaționale sunt încântate de evoluțiile de peste Ocean. Plasamentele în dolari au crescut și au provocat deprecierea monedelor din Europa.

    În piața locală, s-a adăugat creșterea cererii comerciale iar cursul euro a sărit de la 4,8972 la 4,9156 lei, al zecelea record istoric atins în această lună. Tendința de apreciere a euro s-a manifestat încă de luni seară când Banca Centrală Europeană a stabilit o cotație de 4,9025 lei/euro.

    De la cotații de 4,907 – 4,909 lei euro a crescut marți până la 4,926 lei, pentru ca la ora 14:00 transferurile să se realizeze la 4,917 lei.

    Moneda americană a continuat să se aprecieze față de cea unică, atingând un minim al ultimelor patru luni de 1,1729 dolari, iar cursul ei a urcat de la 4,1570 la 4,1876 lei.

    Media monedei elvețiene a crescut de la 4,4321 la 4,4447 lei iar a celei britanice de la 5,7486 la 5,7614 lei.

    Aprecierea monedei americane a produs scăderea unciei pe piețele specializate la 1.689 – 1.708 dolari, iar prețul gramului de aur a coborât de la 230,5418 la 228,4945 lei.

    Piața monetară era calmă iar dobânzile interbancare au stagnat la valorile stabilite la începutul săptămânii.

    Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,67%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.

    În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,6560 la 4,6519 zloți/euro. În schimb, cea maghiară s-a depreciat de la 262,72 la 363,11 forinți/euro.

    Bitcoin își continua evoluția spre pragul de 60.000 dolari. Moneda digitală creștea marți pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 57.000 – 59.300 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

    Radu Georgescu

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.