Deputatul Adrian Todor și-a semnat demisia din funcția de președinte al organizației municipale PSD
Deputatul Adrian Todor a demisionat, miercuri, din funcția de președinte al organizației municipale PSD Arad, anunțând că rămâne un simplu membru al partidului, în urma alegerilor interne desfășurate în data de 22 februarie. Parlamentarul și-a anunțat demisia prin intermediul unui comunicat de presă.
„În urma alegerilor interne din data de 22 februarie, am decis să-mi depun demisia din funcția de președinte al organizației municipale PSD Arad. În primul rând, fac parte din echipa deputatului Dorel Căprar, iar principiile care m-au călăuzit în toți acești ani în care am activat în cadrul PSD Arad mă obligă să fiu alături de această echipă, atât la bine, cât și la rău. Am câștigat împreună atâtea bătălii, avem obligația de a fi împreună și acum, la greu.
În al doilea rând, având în vedere candidatura senatorului Mihai Fifor la funcția de primar al municipiului Arad, consider că e firesc ca în fruntea organizației municipale să fie instalată o persoană care să facă parte din nou a echipă. Eu, personal, nu mă regăsesc în echipa care a câștigat alegerile la nivel de filială și nu doresc să fiu o piedică în realizarea obiectivului noii conduceri județene, de a câștiga Primăria Aradului și Consiliul Județean Arad.
Nu în ultimul rând, vreau să-i asigur pe cetățenii Aradului, atât pe cei care mi-au acordat votul la alegerile parlamentare din 2016, cât și pe cei care nu m-au votat, că-mi voi face în continuare datoria în Parlamentul României, unde voi activa, ca și până acum, în grupul PSD din Camera Deputaților“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==