La o zi după demisia lui Adrian Todor, Ilie Cheșa a fost ales președinte al organizației municipale a PSD Arad





Nu mai departe de miercuri, deputatul Adrian Todor a anunțat că a demisionat din funcția de președinte al organizației municipale a PSD Arad, anunțând că rămâne un simplu membru al partidului, în urma alegerilor interne din 22 februarie, în care senatorul Mihai Fifor a câștigat președinția organizației județene în fața deputatului Dorel Căprar, Todor făcând parte din echipa lui Căprar.
Citește și: Deputatul Adrian Todor și-a semnat demisia din funcția de președinte al organizației municipale PSD
Astfel, la doar o zi de la demisia lui Todor, social-democrații s-au reunit pentru prima oară într-o ședință de Birou Permanent Județean sub noua conducere. În ședința de joi, Ilie Cheșa a fost ales – cum altfel decât în unanimitate!? – la conducerea organizației municipale, pe postul lăsat vacant de Todor.
Reamintim că la finele anului trecut, Ilie Cheșa s-a aflat în centrul unui scandal între liderii PSD Arad, acesta sărind la gâtul celui în locul căruia a fost ales. Scandalul a culminat cu demisia lui Cheșa din partid, însă acesta s-a râzgândit ulterior și a vrut să-și retragă demisia, dar a fost prea târziu, pentru că cineva din vechea conducere o depusese deja la Instituția Prefectului Județului Arad, tocmai pentru ca acesta să-și piardă funcția de consilier local municipal.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)