Piața Catedralei, la nesfârșit. S-a scos pavajul de pe axa Mețianu-Turnul de Apă





Un slogan care a prins destul de bine la finalul anului în care Timişoara a fost Capitală Europeană a Culturii, merge mult mai bine la noi în oraș: Aradul, la nesfârșit. Dacă nu altundeva, sigur în Piața Catedralei, unde lucrarea de modernizare care trebuia inaugurată la finalul anului trecut a ajuns la un alt episod de refacere a pavajului la mijloc de martie.
De data această, se scoate andezitul de pe axa Meţianu-Turnul de Apă, care traversează piața. Vestea bună e poate faptul că aceasta e singura porţiune unde doar acum se scoate pentru prima dată pavajul pus în toamnă.
Pe toată suprafaţa pieţei, cu excepție acestei axe, scoaterea şi repunerea dalelor a avut loc în ultimele luni de două sau trei ori, fără îmbunătăţiri notabile după fiecare etapă.
Citește și: Vestea bună a zilei: a treia oară poate fi cu noroc în Piața Catedralei
Trecerile dintre sectoarele pieţei se simt încă, denivelările sunt pe mai departe prezente pe acolo, iar în unele cazuri spaţiile dintre plăcile de andezit sunt mult prea mari. Dar la cât s-a lucrat fără succes acolo, la cât de dureros pare deja totul pentru un oraș care pare impotent, am fi aproape de acord să fie lăsată lucrarea aşa cum le-a ieşit meşterilor la a doua, sau a treia încercare, pentru că nervii locuitorilor zonei sunt deja întinși la maximum.
Montarea pavajului, o operațiune la nesfârșit
Fără această operaţiune care pare una la nesfârșit, de pus și scos și iar pus pavajul în piață, lucrările de modernizare de aici par totuși că se apropie de final, deși așa spuneam și în urmă cu o lună.
Zilele acestea au fost plantați și câțiva puteți, spațiul verde pare pregătit pentru a primi verdele promis, lucrările la fântâna arteziană, piesa de rezistență a pieței, par și ele finalizate, câțiva stâlpi de iluminat noi și-au făcut și ei apariția în piață, iar muncitorii sunt prezenți zi de zi aici și tasează, tot zi de zi, nisipul pe pavaj, doar-doar se vor alinia toate ca la carte.
Dacă va funcționa sau nu fântâna arteziană în formă de stea e greu de spus, dar la cum au evoluat lucrările aici e greu de crezut că aceasta va merge din prima. La fel de greu de spus este și cum va arăta spațiul verde promis aici, pentru că deocamdată nu se vede decât o mare de andezit și nisip, iar în alveolele cu pereți betonați pământ netezit peste instalațiile de irigat.
La fel de greu este de anticipat când se va asfalta porțiunea de stradă (Vasile Goldiș) care a fost decapată în vecinătatea pieței de câteva luni bune și care a rămas așa, fără vreo atenționare că asfaltul lipsește acolo, că urmează un șanț și mai apoi o porțiune lungă de drum cu denivelări.
O inaugurare de alegeri sau o problemă mult mai mare
Administrația nu pare, însă, grăbită să finalizeze această lucrare, iar alegerile – care în ochii unora păreau un motiv numai bun de pus firmele la treabă – nu par să fie nici ele un motiv destul de bun de urgentare a lucrărilor pentru primăria și administrația Bibarț.
Altele sunt problemele cu alegerile locale: e greu încă de spus cine și din partea cui va candida, dacă vor fi liste comune şi dacă politicienii care deja și-au anunţat pe diverse canale că vor lua parte la bătălia pentru fotoliul de primar vor reprezenta un partid ori altul. La astfel de probleme, cele din Piaţa Catedralei, chiar şi aşa întinse la nesfârșit, par mici copii. Jocurile politice locale par să capteze nu doar tot interesul politicienilor, ci și a arădenilor.
Iar când vine vorba de alegeri, spre deosebire de momentul la care va fi finalizată lucrarea de modernizare din Piaţa Catedralei și cu ce costuri, termenul e clar: 9 iunie, iar costurile imense.
Ce ar trebui să găsim în Piața Catedralei la inaugurare
Reamintim cititorilor că în Piața Catedralei, la momentul la care aceasta va fi inaugurată, ar trebui să vedem pe lângă imensa zonă pavată cu andezit – 10.309 metri pătraţi de alei şi zone pietonale, și 25 de bănci, 83 de arbuşti, 6 rastele pentru 64 de biciclete, 3 cişmele, 23 de coşuri de gunoi, o toaletă ecologică, 3.000 de metri pătraţi de spaţiu verde, peste 60 de arbori, 1.261 de metri pătraţi de străzi şi accese carosabile, 32 de locuri de parcare (375 mp), o fântână arteziană în formă de stea (simbolul Cetăţii Aradului) și un nou sistem de iluminat public.
Lucrarea de reconversie a Pieței Catedralei a debutat pe 1 noiembrie 2022 și ar fi trebuit finalizată, conform contractului, pe 1 noiembrie 2023, durata execuției fiind stabilită la un an.
Proiectul tehnic pentru reamenajarea Pieței Catedralei a fost întocmit de firma timișoreană Atelier Decumanus SRL, contra sumei de 383.537 lei, iar lucrările efective de amenajare a pieței au fost atribuite firmei Tehnodomus în contul a 24 de milioane de lei, la data semnării contractului, firma arădeană fiind cea care a câștigat licitația organizată în 2021.
Citește și:
Vestea bună a zilei: a treia oară poate fi cu noroc în Piața Catedralei
Vestea bună a zilei: avem bănci în Piața Catedralei. Vestea proastă e că…
Operațiunea „pune dale, doar ca să le scoți” lovește din nou în Piața Catedralei!
Piața Catedralei, doar o mare de andezit la 9 zile înainte de termenul de finalizare
Piața Catedralei, petice pentru o lume nouă, mai bună
Ce a fost și ce a ajuns proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei
Comentariile portalului
== BIBI DRUJBA INTR O FORMA DE ZILE MARI == SAPT VIITORE SE DUCE SI LA 3 INSULE . -- MAI ARE CEVA BENZINA IN DRUJBA .
Doamna Javrilă, totuși fugem parlamentarii dumneavoastră?🤣
Succes