duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Piața Catedralei, petice pentru o lume nouă, mai bună

    de Adriana Barbu | 3 octombrie 2023, 8:56 AM | Reportaj | Topic special

    9

    19 copaci. Un bar. O farmacie. Un second-hand. Câteva magazine cu de toate. O piață a rușilor. O catedrală. Câteva petice noi. Acesta este bilanțul Pieței Catedralei la această oră. Un bilanţ făcut în plin şantier. Se lucrează intens la pavarea pieţei cu andezit, la refacerea străzilor care mărginesc spaţiul, la redesenarea trotuarelor.

    Iar arădenii care circulă prin zonă par tot mai curioși de modul cum se va prezenta, la final de investiții, Piața Catedralei. Pentru prima dată, viitorul poate fi ușor de intuit: marea de andezit, pe care muncitorii se străduiesc în aceste zile să o netezească, spațiul devenit parcă dintr-o dată mare și înghițit tot de soare, fântâna arteziană deja conturată și cele patru alveole în care vor fi amenajate probabil zonele verzi ale pieței, oferă toate indiciile necesare pentru a contura în minte viitoarea imagine a pieţei.

    Piata Catedralei andezit

    (Piața Catedralei, acoperită pe porțiuni foarte mari cu andezit)

    O mare de andezit în Piaţa Catedralei

    Nu am luat drumul pieței doar ca să criticăm lucrările, în condiţiile în care investiția de aici a avut parte (fără urmări) de toate criticile posibile, de la faptul că a nesocotit istoria Aradului, până la faptul că investiția nu a fost prezentată în detaliu, iar ce se poate vedea e dovada neștiinței celor care au decis viitorul acestei zone.

    Dar am venit la sesizarea cititorilor care ne-au spus că e posibil ca lucrările să se finalizeze totuşi pe 1 noiembrie (termenul limită stabilit prin contract), pentru că se lucrează intens aici şi că e un moment bun de analiză. Am pornit cu încredere spre piaţă, deși arădenii ne-au indicat faptul că viitoarea piaţă arată ieftin, că nu pare o lucrarea modernă.

    Ni s-a atras atenţia să ne uităm la pavajul nou al pieţei – şters, uniform, fără provocări, fără variaţii de culori (aşa cum se promitea în primă fază), să analizăm modul în care sunt construite alveolele – mult prea înalte, să aruncăm o privire atentă pe structura nouă gândită aici – cu fântâna a cărei dimensiune nu se potriveşte cu cea a pieţei şi cu realizarea care nu corespunde dinamicii unei pieţe publice, ce are menirea de a aduna oameni. Dar, mai ales, am fost îndemnaţi să ne uităm la trotuare.

    Piata Catedralei 2 petice

    (Petice din dale de beton lângă plăcile de andezit)

    Trotuare cu petice pentru noua piaţă

    Aşa am făcut şi, oricât de mari speranţe ne punem, pe mai departe, că, dincolo de critici, piaţa va schimba radical în bine zona, ne-a fost greu să ne ştergem dezamăgirea de pe chip.

    Plăcile de andezit au fost deja montate pe parte din trotuarele pieţei, iar la margini, acolo unde nu a mai încăput o placă întreagă, au fost montate, pe alocuri, dale de beton. Spațiile goale rezultate pe margini, create de modul în care au fost montate plăcile, au fost umplute, în vecinătatea Catedralei, la limita asfaltului care mărginește strada Mețianu și pe trotuarul care leagă strada pietonală de catedrală, cu dale de beton!

    Sperăm că aceasta este doar o fază a lucrărilor, că vorbim aici de provizorat și că măsura de a umple, de a petici găurile din covorul de andezit cu dale de beton a fost luată de grija pietonilor, ca aceștia să nu se împiedice când traversează prin zonă, pe timpul şantierului. Dacă e așa, faptul e de apreciat (ar fi una dintre puținele dăți în care grija pentru cetățean ar merge chiar și în zonele unde sunt șantiere, sfidând astfel regula românească că locuitorul oraşului trebuie să suporte tot disconfortul lucrărilor).

    Piata Catedralei 3 petice

    (Provizorat sau lucrare finală în Piaţa Catedralei?)

    Grija cu care au fost potrivite datele, însă, și faptul că pe mijlocul pieței pot fi văzute, pe lângă imense calupuri de andezit, și blocuri de dale din beton (semn că acestea vor fi folosite în mai multe locuri din piață), ne duce cu gândul că peticirile sunt definitive și că noua Piață a Catedralei se prezintă încă de la început ca o improvizație.

    Supraviețuitorii declinului Pieței Catedralei

    Ca să ne luăm gândul de la imagini care ne amintesc doar de estetica urâtului atât de familiară mai nou Aradului, am decis să nu mai analizăm intervențiile de acum ca și niște experți (nu suntem, nu-i așa, specialiști), ci să numărăm mai degrabă afacerile și arborii care au supraviețuit declinului zonei și mai apoi șantierului.

    Am numărat 19 copaci (patru dintre ei se află într-un părculeț neamenajat în imediata vecinătate a pieței), patru alveole care par a fi destinate viitorului spaţiu verde de aici, un bar cu terasă, o farmacie, un magazin fito-sanitar, vreo trei alimentare, un second-hand, o piață a rușilor şi principala atracţie a zonei: Vechea Catedrală Ortodoxă.

    Ne-am propus să ne întoarcem la situaţia din piaţă şi să facem un bilanţ al afacerilor de aici la momentul la care aceasta va fi inaugurată, dar și după câteva luni, pentru a vedea dacă regenerarea zonei a dus la renașterea ei.

    Piata Catedralei petice 16

    (Fântâna arteziană, piesa de rezistenţă a noii investiţii)

    Datele unei investiții ciuntite

    Proiectul de reconversie a Pieţei Catedralei este o investiție în valoare de 24 de milioane de lei, banii fiind alocați din bugetul local. Proiectul inițial viza și amenajarea unei parcări subterane aici, dar Primăria Arad a decis să renunțe la această investiție, cu toate că nevoia de parcări în zonă este evidentă, considerând lucrarea mult prea costisitoare pentru bugetul municipiului.

    Rămasă fără parcare, investiția a fost evaluată undeva la 24 de milioane de lei și licitată. Banii urmau să fie cheltuiți pe: 25 de bănci, 83 de arbuşti, 6 rastele pentru 64 de biciclete, 3 cişmele, 23 de coşuri de gunoi, o toaletă, 3.000 de metri pătraţi de spaţiu verde, 10.309 metri pătraţi de alei şi zone pietonale, 1.261 de metri pătraţi de străzi şi accese carosabile, 32 de locuri de parcare (375 mp), o fântână arteziană în formă de stea (simbolul Cetăţii Aradului), din care vor ieşi 144 de jeturi de apă, de până la 7,5 metri, jeturi care vor fi iluminate, refacarea sistemului de iluminat.

    Piata Catedralei alveole

    (Una dintre alveole, destinate cel mai probabil spaţilor verzi)

    UPDATE

    Primăria Arad a reacționat rapid la imaginile prezentate de noi, precizând că dalele de beton sunt montate aici doar provizoriu, în zonele intens circulate:

    „Lucrările din proiectul modernizării şi reconversiei Pieţei Catedralei continuă. Montarea dalelor de beton este doar o soluție provizorie pentru care s-a optat în zonele din Piața Catedralei care sunt intens circulate, tocmai pentru a preveni eventuale incidente nedorite”.

    Spațiile verzi, piața și parcările de pe hârtie

    Fosta zonă a halei agrolimentare a fost deja pavată cu andezit şi va primi doar câteva băncuţe. Dar amenajarea din această zonă nu va fi definitivă. După amenajare, se va propune o nouă… amenajare. Pe suprafața de 3.000 mp, se intenționează, potrivit declaraţiei de anul trecut a primarului Călin Bibarţ, organizarea unui concurs de idei al cărui rezultat să fie „în concordanță cu arhitectura zonei și în asentiment cu valorile sedimentate deja în această piață” (piaţa volantă fiind una dintre ideile vehiculate aici).

    La amenajarea zonei verzi erau menţionate în trecut plantări de material dendrofloricol, gazon natural pentru trafic intens și jardiniere din beton, cu șezut, specificându-se totodată că arborii plantați vor fi de talie mare, perimetral aleii pietonale de continuitate a străzii Mețianu și a zonei destinate pieței volante.

    Cele 32 de locuri de parcare trecute în proiect sunt menționate ca fiind „integrate în stilul de amenajare al pieței, dar separate atât vizual (parcare cu beton asfaltic), cât și fizic (arbori perimetrali, bolarzi din beton) de zonele destinate petrecerii timpului liber”.

    În proiect se mai menționa că piața va fi pavată cu piatră naturală de culori diferite, dar culorile par să fi dispărut deja din piață.

    24 de milioane de lei pentru noua piață

    Lucrarea de reconversie a Pieței Catedralei a debutat pe 1 noiembrie 2022 și trebuie finalizată pe 1 noiembrie 2023, durata execuției fiind stabilită la un an.

    Proiectul tehnic pentru reamenajarea Pieței Catedralei a fost întocmit de firma timișoreană Atelier Decumanus SRL, contra sumei de 383.537 lei, iar lucrările efective de amenajare a pieței sunt realizate, pe 24 de milioane de lei, de firma Tehnodomus, care a câștigat licitația organizată din 2021.

     

    Citeşte şi:

    Din 1 noiembrie începe regenerarea urbană a Pieței Catedralei

    Ce a fost și ce a ajuns proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei

    Operațiunea „pune dale, doar ca să le scoți” în Piața Catedralei

    Gol în Piaţa Catedralei. Turla a fost ridicată pe Catedrala Ortodoxă Veche. Șantierul s-a extins

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Arată șters, fad fără identitate proprie era nevoie de un joc de culori nuanțe pt pavaj.
      Dar tot în oraș arată cât mai pocăiesc adică stil turmă fără zvâc fără personalitate.
      Cred ca dacă ar fi montat corect piatra cubică veche scoasă de alte străzi din oraș arăta mai bine coroborat cu un amfiteatru în aer liber dădeai un aer de epocă.
      Nu se văd deloc banii investiți cei 24 de milioane de lei andezitul respectiv modele similare apar pe net la prețul de aprox 300 de lei metrul pătrat.

      +16 voturi
      +1
      -1
    2. E clar:
      – omul (Bibarț) se străduiește (chiar cred că de multe ori se străduiește, dincolo de interesele de gașcă….), dar, din păcate, NU POATE MAI MULT!
      .
      Asta e…, cu părere de rău, dar chiar nu înțelege diferența din „o șuștăreală, făcută la repezeală” și o „lucrare atentă la detalii și metodic organizată”.
      😣
      Și să nu credeți că o lucrare superficială, făcută la repezeală, dar haotic, va fi mai repede gata decât una detaliată și organizată…!
      Nu, nici vorbă…
      Dimpotrivă chiar…
      Singura mare diferență e Rezultatul:
      – unul – o imensă „cârpăceală” , care va rezizista „de dimimeața până seara”;
      – celălalt – o „operă de artă perenă”!
      😉
      .
      Dar, poate că e mai bine așa, pt că asta („fușereala”) NE REPREZINTĂ!!!😥
      .
      PS; uitați-vă la „rahatul” pe care l-au făcut pe Poetului, între sensul giratoriu de la Flana și barieră:
      – au „barberit” un asfalt PERFECT , „ca-n palmă”, si au făcut O IMENSĂ CÂRPEALĂ, cu bucăti de asfalt RĂMASE DE LA VECHEA ASFALTARE (derivația de la barieră în dreapta, îmbinarea cu Făt-Frumos, intŕările de la ACR, Autoservice, Transgaz, fosta Semințerie, etc.).
      Ca să nu mai spun că granulația asfaltului nou și îmbinarea cu rigolele, E MULT MAI PROASTĂ decât la cel vechi !
      .
      Dar ăsta e orașul nostru:
      – nu avem nevoie de „lucruri materiale” când sufletul „ni se ridică la Ceruri” cu atâtea lăcașe de cult, habitate religioase de diverse utilități (mai mult sau mai puțin „spirituale”) și o cenzură sau o „inchiziție” hotărâtă, a tot ce CONTURBĂ EXPANSIUNEA unei așa-zise „credințe”, mult-prea-materialiste în scop STRICT-PERSONAL, ca să mai poată pretinde (în mod pertinent), că l-ar mai reprezenta pe Dumnezeu și pe Fiul Său , Isus.
      Iar jertfa Acestuia, (raportată la setea dr dpminare și înavuțire a clericilor), ajunge să pară sacrificiul unui „fraier”.
      Trist și degradant… 😥
      .
      Ne facem că facem, dar de fapt… NU FACEM NIMIC !
      Ne facem că avem Credință, dar nu credem în nimic altceva decât în „ban” și în „putere”!
      Suntem exact SUMA FAPTELOR NOASTRE.🤔

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Aşa se duc, se duc banii arădenilor! Am auzit pe surse că şi la Palatul Cenad sa oferit un artist plastic arădean să refacă gratis porţile, dar se preferă o firmă care să le reabiliteze cu 15 mii de euro! Bine că avem maşină de vot la Consiliul Local!

      +13 voturi
      +1
      -1
    4. @Dd Bibart nu poate mai mult pt ca e captiv găștii de partid și intereselor create de gașca Falca în ultimii 20 de ani iar noi ca oraș nu avem nevoie de un primar captiv.
      Avem nevoie de un primar care atunci când oricine din primărie o dă în bară să îl schimbe cu altcineva mai competent.
      Când ai un primar legat de mâini și de picioare e un primar figurativ fără putere de schimbare reală.
      Dacă mâine Bibart ar vrea sa schimbe o parte din șefii din primărie, apa canal, recons, top, gospodărirea comunală etc Ar avea puterea asta? Nu!Se decide la partid, unde are minim doi șefi peste el Bilcea la PNL municipal și Falca la PNL Județean dar ce e și mai grav e ca el oricum nu consideră că trebuie schimbați.

      +12 voturi
      +1
      -1
    5. Din păcate se vede de la distanta MARE, prostia, incultura, prosteala dată arădenilor pe bani mulți.
      Ne supăra faptul ca suntem de râsul curcilor , dar nu facem nimic pt a scăpa de conducerea incompetenta și prostia de la vârful Aradului.
      Mai rău să nu fie…mergem înainte!

      +15 voturi
      +1
      -1
    6. Niște closete rustice din scânduri marginare ,lăcuite cu lac ecologic,fără uși ca să poți sta pe ele și sa admiri grandioasa lucrare care probabil precum Sagrada nu se va termina niciodată.Singura problema este dispunerea lor.Eu as sugera un Stonehenge Din closete dispus circular unde doritorii pot sa urmărească aparițiile solstițiului și a exinoctiului iar în nopțile cu luna plina pot sa observe efectul razelor de luna asupra cizmelor de guma.

      +15 voturi
      +1
      -1
    7. @Rilu
      De fapt eu mă refeream că „atâta poate” ca om…, ca „gusturi”, rigurozitate, tenacitate (pe lucruri cu adevărat NECESARE!), etc.
      .
      Apropo: i-ai văzut „căsoiul” construit pe două străzi, un „paralelipiped total non-arhitectural”, cu o mulțime de probleme tehnice (pe care n-am să le detaliez) ?
      Ei, dacă cineva face pt el însuși așa ceva, ce să mai aștepți pt oraș…? Pt el a fost prioritar „războiul cu climele”, dar nu l-a interesat „cocina” de lângă…
      Totuși, am sperat că s-a mai cizelat și el, nițel, ca și gusturi, rigurozitate și atenția la detalii, dar, se pare, că nici o șansă… 😣
      .
      O fi și ceea ce zici tu (că e „captivul oamenilor lui Falcă”), nu zic nu…, dar cine-l oprește să fie bărbat, să aibe…ce ar trebui să aibe și „să taie coada pisicii” odată, FĂCÂND CURĂȚENIE printre „căpușele” lui Falcă ?!
      .
      Mie mi se pare, mai repede, că NICI NU-ȘI DOREȘTE acest lucru, părându-mi-se că împrumută tot mai des din „metehnele și strategiile” lui Falcă. 🤔

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.