vineri, 6 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    La 30 de ani de la Revoluție, procurorii militari demontează ideea existenței teroriștilor

    de - | 20 aprilie 2019, 2:38 PM | Naţional

    0

    Tehnici militare de diversiune aplicate la Revoluţie pentru a convinge pe civili şi militari că puterea nou instaurată salvează ţara de ultimele zvâcniri ale regimului dictatorial. Asta spun procurorii militari care au trimis în judecată dosarul la aproape 30 de ani de la violenţele în care au murit sau au fost răniţi mii de oameni. Magistraţii descriu, în documentele trimise la Curtea supremă, toate tehnicile de dezinformare folosite, care au dus la panică, neîncredere şi ucideri necontrolate. Iar duşmanul poporului, aşa-numitul terorist, a fost o invenţie perfidă, explică acum Parchetul militar.

    Procurorii militari acuză, în documentele ajunse pe masa judecătorilor odată cu dosarul Revoluţiei, că Ion Iliescu şi militarii care l-au ajutat să preia puterea după fuga cuplului Ceauşescu au orchestrat cea mai mare diversiune din istoria României.

    Ce urmărea grupul
    „Scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat, având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu).” <sursa: rechizitoriu dosarul Revoluţiei>

    Toate tehnicile din manualele militare au fost aplicate, scriu procurorii, iar asta a dus la mii de morţi, răniţi şi sute de oameni arestaţi ilegal. Prima aplicată – demonizarea dictatorilor, lăsând în planul doi realitatea că cei doi abandonaseră puterea.

    Citește mai multe AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.