Ionuț Popa a sărit să-l bată pe Janos! Jucătorul echipei UTA s-a schimbat într-un vestiar separat

    de - | 23 noiembrie 2018, 7:17 AM | Sport

    2

    Ionuţ Popa, antrenorul echipei UTA, a sărit să îşi bată un jucător imediat după fluierul final al meciului de la Ploieşti, cu Petrolul, terminat la egalitate, joi seară, scor 2-2, în debutul etapei a 18-a a Ligii 2. Popa a fost oprit de delegatul Claudiu Drăgan, dar şi de alţi doi jucători arădeni, Manea şi El Hasni.

    „Este un jucător (n.r. – Norbert Janos) care zboară de la echipă imediat. Din acest moment, el nu mai face parte din lot, pentru că este un fotbalist problemă, care creează atmosferă. Astăzi venea la pas şi în atac şi în apărare, iar la ultima fază, la care orice spectator ar fi preluat mingea şi ar fi dat la poartă, el a ratat cu indolenţa caracteristică. La temperamentul meu, cred că îl omoram. Asta e, scriam două cărţi, am peste 60 de ani (n.r. – cu referire la o posibilă eliberare anticipată în cazul unei condamnări la închisoare). Nu se poate aşa ceva, îmi crapă inima. La fiecare meci se întâmplă ceva. Nu se mai poate, am dat trei-patru afară până acum (n.r. – se referă la trimiterea la echipa secundă a lui Daniel Vădrariu, Alexandru Pop, Paul Cubleşan şi Cristinel Matei, primii trei deja reziliindu-şi contractele. Decizia a fost însă regretată de Popa, la fel şi cererea jucătorilor de a pleca de la UTA). Sunt antrenor şi dau şanse fiecăruia, de aceea l-am introdus pe Janos. Dar, nu a înţeles nimic, nu mai are ce căuta la echipă, să plece la Ferencvaros!

    Ăsta sunt eu, e greu să mă calmez, m-au oprit jucătorii în vestiar. Ăsta sunt eu, la mine primează atitudinea şi adevărul în faţă. E adevărat că am avut o ieşire nervoasă şi, la vârsta mea şi la calitatea de antrenor, nu stă bine, dar unii jucători te scot din pepeni. Le-am dat bani din buzunar. Să vină să îşi bată joc, nu se poate. Trebuia să le dăm trei-patru goluri. El şi încă unul (n.r. – Mihai Petra, un alt jucător introdus pe final) au mimat fotbalul. Dacă şi acum e de vină antrenorul, când ajungi în faţa porţii şi nu reuşeşti să te mobilizezi… Nu se poate. Acest jucător este atât de flegmatic şi de indolent şi l-am iertat de atâtea ori… Are probleme cu fiecare jucător din echipă, nu-i convine cum primeşte pasa, nu-i convine când îl ceartă cineva că a greşit, este atât de dificil încât nu mai are ce să caute la echipă. Poate să-şi facă bagajele. Noi vrem să construim o echipă, dar cu genul ăsta de jucători pot să construiesc o echipă?”, a spus Ionuţ Popa, la microfonul Digi Sport.

    Norbert Janos este un atacant de 20 de ani, care a fost adus la UTA în vara acestui an, după ce ultima dată a evoluat în Ungaria, la Soroksar. Janos are 10 meciuri bifate la arădeni şi două goluri. În cariera sa a mai evoluat şi pentru Universitatea Cluj, scrie liga2.ro.

    Antrenorul echipei din Arad a sprintat imediat cum centralul Florin Miron a pus capăt partidei. UTA a revenit de la 1-0 la Ploieşti, a condus cu 2-1, dar a fost egalată chiar dacă juca în superioritate numerică. Jucătorul despre care Ionuţ Popa vorbeşte, Norbert Janos, a ratat o şansă mare pe final, la 2-2, la capătul unui contraatac.

    Conform reporterului DigiSport prezent la stadionul „Ilie Oană”, Viorel Grigoroiu, jucătorul Norbert Janos a fost trimis să se schimbe într-un vestiar separat. Oficialii clubului l-au sfătuit să nu intre în vestiarul oaspeţilor, pentru a evita să se întâlnească cu Ionuţ Popa.

    SURSA: liga2.ro

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.