Asta este, ce poți face, s-au suprapus două evenimente în viața primului om public al Aradului.

Unul tot așa, public, discuțiile reîncepute privind aderarea României la spațiul Schengen, al doilea, privat, aniversarea a douăzeci de ani de căsnicie.

Adevărul este că până și despărțirea celor două evenimente în public-privat este problematică dacă ne gândim că inclusiv căsătoria primului om – atunci încă în devenire – avea pe atunci, acum douăzeci de ani, acute note publice dacă ținem cont de persoana miresei.

Cert este că celălalt deputat arădean de la Strasbourg a și luat cuvântul în tema Schengen, subliniind necesitatea ca România să devină membră cu drepturi egale ale UE. Și dacă tot am ajuns aici, să reținem că și deputatul de la USR-PLUS își sărbătorea deunăzi o aniversare a căsniciei, cei drept, mai minoră așa, nu foarte rotundă, doar 8 ani, normal, am zice, având în vedere vârsta deputatului de la USR-PLUS. A, da, de Vlad Botoș vorbim, naturellement.

Revenind la Ghiță al nostru, prins cu aniversarea căsătoriei, el s-a exteriorizat în problemă mai reținut, într-un text evident prelucrat de alții, în care a spus ceea ce putea spune oricine care primește peste zece mii de euro pe lună ca să reprezinte România la Bruxelles și Strasbourg.

Oricum am întoarce, amândoi au vorbit de necesitatea unei aderări grabnice, fără să pomenească, desigur, așa cum a făcut Adrian Năstase, de împotrivirea olandezilor, singura piedică, din câte știe fostul ministru de externe și prim-ministru, a aderării noastre. Trecem peste Adrian, așa cum a trecut și istoria peste el, revenim la ai noștri, punctând de pe acum evenimentul numărul 1 al sfârșitului de săptămână arădean.

Nu, nu a fost decesul prematur al lui Onisim Colta, cel despre care, spre deosebire de cei doi pomeniți mai sus, în Europa se știu mult mai multe ca în Arad. Nu vă spun încă care, las tensiunea să crească, veți vedea în final.

Revenim la Schengen, că doară despre asta facem vorbire aici, lovitura decisivă, cel puțin aici la Arad, a fost dată de un nearădean, dacă putem afirma asta despre Kelemen Hunor (Hunor este prenumele).

Foto: Gönczy Tamás

Kelemen a venit la Arad de 6 octombrie, însoțit oarecum pe neve de vicepremierul Ungariei, și a participat la evenimentele de comemorare a celor 13, a ținut și o conferință de presă și dus a fost. Nu înainte de a stabili clar și pentru toți prostănacii din Arad și de aiurea și pentru totdeauna data aderării noastre la Schengen. Simplu, la anul, exact de 1 ianuarie.

Dom’le, ce poți spune la asta? Știe omul ce știe, nu degeaba este amic bun cu Viktor Orbán și în general cu cei care știu una și bună. Pe de altă parte nu e mare lucru să faci așa o previziune acum când interesul occidentului este să își asigure granițe puternice cât mai aproape de zona de conflict dintre Ucraina și Rusia, cu atât mai mult cu cât, din câte se vede, mai nou degeaba construiești poduri de 19 kilometri dacă nu ești de partea cea bună.

Foto: Gönczy Tamás

Revenind din nou și încă odată la Arad, putem afirma fără teama de a greși că arădenii abia așteaptă intrarea în Schengen. Atât de tare, văzând cozile kilometrice de la graniță, încât uită și de textele de doi lei ale aleșilor, în frunte cu Ghiță Falcă, asta ca să nu mai vorbim de Kelemen Hunor. Atât de tare încât nici nu mai bagă de seamă ridicolul în care se îmbracă toți care se iau după politicienii de doi lei, pardon, bani, care cred că o pot duce la infinit cu prostia îmbrăcată în haine de paradă.

Pentru că, da, vom intra în Schengen, dacă nu la 1 ianuarie, atunci un pic mai târziu în anul care vine, însă cu asta nu se schimbă nimic în afara cozilor de la graniță care vor dispărea. Ai noștri, aleși sau puși, contează din ce în ce mai puțin asta de o vreme, vor rămâne aceiași, confundând în continuare serviciul public cu epatarea obraznică a propriilor limite.

Fără să înțeleagă, de exemplu, că exhibarea evenimentelor de familie sau chiar intime pe site-urile de socializare este ceva normal pentru două categorii de oameni, dar nu și pentru politicienii aleși democratic să reprezinte alegătorii. E vorba de vedete și de casele regale, în cazul cărora aceste evenimente primesc o conotație ceremonială, dincolo de privat și intim, așa cum am văzut, ultima oară, cu ocazia morții și înmormântării reginei Marii Britanii. Nemaivorbind de faptul esențial că nu ei, ci alții postează. Nu știu dacă sesizați diferența.

Și mai sunt cei banali, cei fără nimic deosebit, cei care astfel își confecționează tâmp o iluzie a ieșirii din neimportanță, din banalitate. Efectul, în fiecare caz, este jenant, fără să devină însă ridicol. Nu de alta, dar știm cu toții despre ce și cine vorbim. Ridicolul apare atunci când distanța dintre realitate și ceea ce se pretinde a fi este ca de la cer la pământ. Atunci când un om, prin funcție important, în fond este parlamentar european, se comportă de parcă ar fi un oareșicine, postând în draci scene de dans de la aniversarea a 20 de ani de la propria căsătorie. Și mulțumind, tot în draci, celor care se lingușesc urându-i la și mai mare. Și face asta nerealizând că astfel de fapt își arată adevărata identitate, adevărata calitate.

Fără să mai vorbim că, se vede de la o poștă, este un dansator lamentabil…