Vlad Botoș, intervenție în Parlamentul European: „Faptul că românii și bulgarii sunt ținuți ore în șir la granița spațiului Schengen pentru a putea circula în Uniunea Europeană nu ajută cu nimic spiritul european”
Ieri, 5 octombrie, a avut loc în Parlamentul European o dezbatere aprinsă pe tema aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, iar printre cei care au luat cuvântul pentru a insista pe necesitatea acestei aderări a fost și europarlamentarul USR PLUS Vlad Botoș, a cărei intervenție o redăm integral în rândurile ce urmează:
„Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen este importantă pentru că ne aduce cu adevărat la același statut de cetățeni europeni pe care îl au toți ceilalți cetățeni din statele membre. Este un pas firesc și necesar care ar veni după mai bine de 15 ani de la aderarea noastră în Uniunea Europeană. Indiferent de conducerea țării, de regimurile mai mult sau mai puțin adecvate, cetățenii europeni ar trebui să aibă aceleași drepturi, iar dreptul de a călători liber în Uniunea Europeană nu ar trebui nici îngrădit, nici îngreunat. De asemenea, trebuie să urmărim și să ne asigurăm că la nivel european dreptul oamenilor de a călători nu va fi îngreunat de proceduri vamale învechite și neconforme cu statutul de cetățean european. Și asta nu v-o spun doar din auzite, v-o spun ca un cetățean european din județul Arad și văd cozile de TIR-uri la mine acasă zi de zi. Propaganda anti-europeană, și am văzut și în această sală, este din ce în ce mai dură, iar faptul că românii și bulgarii sunt ținuți ore în șir la granița spațiului Schengen pentru a putea circula în Uniunea Europeană nu ajută cu nimic spiritul european pe care cu toții ne dorim să-l vedem la cât mai mulți cetățeni europeni. Mulțumesc”, a transmis Vlad Botoș.
• Citește și: Moment tensionat în Parlamentul European unde lui Traian Băsescu i s-a tăiat microfonul
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)