Dacă facem abstracție de meciul de duminică seara, săptămâna trecută a Aradului a fost despre construcții.

Nu, nu vă bucurați înainte, nu e vorba despre nimic concret, e vorba de planuri și vorbe. Chiar dacă, după cum se știe, vorba multă aduce sărăcie omului obișnuit. Neamestecat în politică..

Numai că administrația orașului de un sfert de veac este meșter la vorbe și mai puțin la fapte. Mai precis, vorbe pentru bizonul care îi alege și fapte pentru ei și buzunarele lor.

Exemplul eclatant ne este dat de două informații de rumegat aruncate în spațiul public. Prima se referă la terenul pe care se va construi în spatele „Polivalentei”, ceva oricum multifuncțional, dar mai interesant este proprietarul terenului. Pașca se numește, este mai nou secretar la Ministerul Justiției, fiind unul dintre oamenii crescuți la sânul celui care are șanse să dea numele nou al orașului, în fond Aradul de după Falcă nu mai este Aradul acela pe care îl știm cei care l-am știut odată.

E doar o curiozitate în plus că acest Pașca, tânăr și plin de planuri de viitor – ce ziceți de un candidat nou opus lui Bibi? – a început să culeagă roadele activității sale în slujba primului om, în fond a fost avocatul lui Falcă până și în acțiunea intentată de acesta împotriva Special Arad încă în 2017. Nu e de mirare că în 2018 primește ca recompensă un teren într-o zonă de viitor al orașului, la un preț de nimica, în condiții cât se poate de neclare și care nu au fost clarificate nici până acum.

Ei, acolo, lângă „Polivalentă”, domnul avocat Pașca, absolvent de drept la Goldiș, actualmente secretar de stat, puțin trecut de patruzeci, va construi ceva „multifuncțional”, adică locuințe, birouri și spații comerciale. Plus o parcare subterană, ca să nu iasă vorbe. Toate astea pe un teren care a ajuns în proprietatea Domniei sale la un pret cu cel puțin de cinci ori sub prețul pieței.

Am văzut până aici cum te îmbogățești în Arad dacă servești pe cine și cum trebuie, exemplul următor, luat tot din construcții – o sursă perfectă de îmbogățire care nu poate fi controlată foarte simplu – ne arată cum se aruncă cetățeanului oarecare din oraș fumigene prezentate drept steluțe și lumânări de Crăciun.

Botezat pompos „masterplan”, de parcă românescul plan principal nu ar fi destul ca să te amețească, executat, vorba vine, și prezentat de o firmă din Timișoara cu profunde legături arădene, acolo unde trebuie, planul de reconversie a cetății este, ca să o spunem pe aia dreaptă, exemplul tipic pentru na-ți-o frântă că ți-am dres-o.

Vorbe mari și întortocheate care sună bine la prima auzire – nu e de mirare că aleșii consilieri, mai puțin pregătiți în urbanism, l-au votat în unanimitate —, dar la a doua, și cu o ureche de om informat, ca să nu spun de-a dreptul cunoscător, se dezvăluie în lipsa lor de consistență studiată.

Pentru a ilustra nimicnicia „planului meșteresc”, plătit, opinăm, binișor de cel care l-a comandat, adică noi prin Bibi, ca să nu mai pomenim de Ghiță, ajunge să ne concentrăm pe biserica din cetate. Una dintre cele mai vechi din zonă, construită sub Maria Tereza și fiul ei Iosif, cel cu pălăria, de cei care, se pare, au lucrat și la cea din Radna, un monument al barocului târziu lăsat de peste un secol în paragină, ei, ce credeți, cum vede plănuțul meșterit viitorul acestui monument?

Biserica din Cetatea Aradului (foto: Pro Urbe)

Da, ați ghicit, va fi un centru – mai nou se spune HUB – cultural, cu spații de expoziție și tot tacâmul. Vă dați seama de concepție? Ei, dacă ați realizat profunzimea, nu mai e cazul să aprofundați: aflată pe tacâm de peste un sfert de secol, reconversia cetății, văzută de mulți ca o șansă mare pentru oraș, rămâne la nivelul minților celor care își cumpără terenuri la preț de nimic și sunt plătiți ca să nu facă tot nimic în interesul comun.

De restul nici nu mai are rost să vă zicem, vă puteți lămuri în textul făcut de Tomck@t încă în 2017.

Ajunge doar să ne întrebăm, împreună cu un arhitect arădean, trăitor în SUA, cum se poate așa ceva? Să înghițim la nesfârșit „pârțurile„ cu care ne tratează administrația, încercând să ascundă că în afara intereselor lor personale nu urmăresc de fapt nimic.

Doar așa, pentru cei care dau prima oară de problema Cetății: armata este în continuare acolo, așteptând cazarma în care să se mute și care depinde de administrația arădeană. Dacă aveau interesul, așa cum susțin prin aceste pârțuri electorale, armata era de mult în cazarma promisă, iar în Cetate erau de mult în curs lucrările care să o aducă la nivelul unui al doilea centru arădean.

În loc de asta, avem gesticulații fără rost și fără valoare, plătite din banii noștri, și care au singură calitate: nu se vor realiza niciodată. Ceea ce în fond e bine, fiindcă ar transforma Cetatea în loc de paradă și scandal, nu într-un nou centru, cu calități și dimensiuni unice, ale orașului.

Cum ar veni, în tot răul este și un bine: având în vedere anvergura reală a unui proiect – ca să nu îi zicem masterplan – pe bune, ăștia care ne reprezintă, zic ei, acum, nu ar fi în stare nici măcar să tragă un pârț ca lumea pe acolo…