marþi, 8 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Ce vă lipsește cel mai tare în Arad?

    de E. Nola | 17 august 2024, 9:01 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    6

    Tot în vacanță, tot pe caniculă, vă punem întrebarea, poate vă mai răcoriți nițel.
    Nu de alta, dar văzând articolele din ultima vreme din publicația pe care tocmai o citiți, observăm cu stupiditate o diferență eclatantă dintre ce văd politicienii – hai, să-i numim așa, mai mult ca să știm despre ce vorbim – și restul, adică locuitorii orașului, indiferent de etnie, religie sau partid.

    Părerea este cam generală: Aradul rămâne puternic în urmă, mai ales dacă facem comparația cu orașele din vecini, înainte de toate Oradea și Timișoara, că restul, nu-i așa nu se pune. Mai ales Oradea lui Bolojan efectiv ne dă clasă din toate punctele de vedere: reparații, construcții, investiții, înnoiri, nu mai continuăm că ne apucă jalea, iar la temperaturile acestea este chiar periculos.

    Ironia este cu atât mai mare cu cât ne amintim de lozinca partidului conducător – de PNL-ul fălchist vorbim, normal – „noi construim”. Asta în situația în care în Arad nu se mai construiește nimic, podul de peste Mureș fiind așa mai mult pentru derutarea adversarului.

    Cetatea este în continuare a armatei, garaje publice ioc, ștrandul e în disoluție, iar așa zisele renovări și reamenajări – vezi Piața Catedralei – sunt mai mult pentru susținerea firmelor care parazitează pe bugetul public arădean.
    Așa că, ia vedeți, care ar fi prioritățile?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Ce vă lipsește cel mai tare în Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Eu aș vota pt o variantă care nu se regăsește în variantele propuse (ceea ce e normal, doar n-o să vă jigniți pe unii dintre cititori – dar, însă, eu pot s-o fac…!):
      – CETĂȚENI („oamenii cetății !!!”) – asta consider eu că lipsește Aradului !
      .
      Bine, ei există , dar într-un număr mult-prea-mic pentru un ORAȘ ADEVĂRAT, cu o reprezentativitate și istorie exceptional de bogată, cu o mulțime de foști cetățeni de elită ai orașului, zonei, țării și chiar, lumii, cu (foști) oameni harnici, inteligenți și buni-gospodari.
      .
      Din păcate, în prezent, Aradul nu prea mai are „cetățeni” (oameni ai cetății), ci un număr uriaș de „amibe anaerobe umane”, cu viață searbădă, fără orizonturi, fără planuri, fără ambiții de a evolua, fără demnitate și decență…, cu, doar, o continuă așteptare letargică de „mai bine”, „mai bine” care nu o să vină niciodată, DACĂ NU FACI CEVA CONCRET ÎN ACEST SENS !
      .
      În această stare de latență letargică, el acceptă „de bună” tot ce i se servește sau ce găsește – asemeni unei amibe -, fără cea mai elementară dorință ale unei evoluții decente și continue, și, mai ales, fără cel mai mic interes de a-și pune în fruntea obștii, OAMENI DECENȚI și COMPETENȚI, cu o DOARINȚĂ REALĂ de a face lucruri bune și utile „cetății” și nu doar lor, personal, și găștii care-i înconjoară.
      .
      Deci, da, eu mi-aș dori enorm, pt Aradul meu, CETĂȚENI ADEVĂRAȚI , asemeni baronului Francisc von Neuman !!!

      +21 voturi
      +1
      -1
    2. Ne lipsește o grădină zoo dar nu ca în vecini Oradea sau Timișoara ci și mai și cu exemplare rare după gratiile captivității.
      Biborțeniul de pădure
      Falconyul de brad
      Ospătariul de Pecica
      Faurhuliul de Petriș
      Zbilciul de parlament
      Gladoniul de festival
      Mes.zarlatanul de bugetar
      Conteza de Hășmaș
      Secu.riciul de comerț
      Bo.ghiveciul de conturi
      Branconajul de taverna
      Io.țucul de tufiș
      No.ghiul de frigider
      Csa.baiul de perfectura
      Gon.dorul de stilou
      Bulbukul de canalizare
      Un exemplar mai valoros ca altul în ultimii 20 de ani de acalmie locală aceste specii de tenie împreună cu termitele lor au supt câteva miliarde de euro fără să rămână un dram de bolojan în urmă.

      +25 voturi
      +1
      -1
    3. Absolut intolerabil si grav…

      … in orasul nostru, superb candva, este lipsa celor sapte ani de acasa.Lasam la o parte coruptia, hotia, incompetenta, osificarea camarilei de partid, alungarea oamenilor onesti si capabili, etc. – teme stiute de zeci de ani.Datorita lipsei celor sapte ani de acasa, aspectele enumerate mai sus isi trag seva si prolifereaza.Peste aceasta lacuna educationala se suprapune, evident, disolutia familiei, asa cum o stiam noi, astia mai vechi; fapt care duce, iata, in timp, la ceea ce ne este dat sa traim astazi in societate.Apoi, inca un aspect trist, lumea s-a obisnuit asa.Astfel am ajuns sa traim in situatia in care aceste neajunsuri sunt fara solutii.Pentru ca deciziile fara acoperire, ignorarea realitatii si discreditarea propagandistica au ajuns realitati ale vietii noastre; culmea, sunt considerate a fi bune sau pur si simplu nu sunt analizate si luate in seama.Tindem sa devenim tot mai inteligenti, sau nu?

      +13 voturi
      +1
      -1
    4. Pe lângă investițiile finalizate și proiectele în derulare, Oradea are și o campanie de PR foarte bine pusă la punct. Bravo lor! Dar…
      Ca unul care face naveta Arad-Timisoara-Arad 2-3 zile pe săptămână, mă surprinde numărul mare de mașini cu număr de BH pe care le văd prin Timișoara pe parcursul săptămânii. Am observat asta mai ales în ultimul an… Probabil își spun cuvântul salariile din TM…

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.