Încetinitorul de particule: Furie și ură, stare de urgență pe vreme de coronavirus

    de E. Nola | 16 martie 2020, 9:52 AM | Coronavirus | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Îmi omor timpul de când mă știu scribalind pe hârtie sau mai nou pe ecran chestiile pe care le observ, le remarc și mă pun pe gânduri.

    Înainte vreme treaba asta era mai exclusivă, presupunea o anumită pregătire și aptitudine, mai nou, în era facebook-ului atotcuprinzător, a devenit ceva banal, toți fac asta, indiferent dacă au sau nu probleme cu scrierea pluralului articulat la copii.

    Rezultatele se și văd, iar acum, în vreme de coronavirus, devin palpabile, vorbele aruncate în vânt, mai precis în atmosfera digitală, producând efecte de psihoză în masă care devin din ce în ce mai greu de controlat.

    Parcă îl și văd pe bunicul dacă i-aș mai putea povesti că e stare de necesitate în țară din cauză de coronavirus.

    Adică, m-ar întreba el liniștit și calm, e epidemie gravă?

    I-aș spune că nu este, cel puțin deocamdată, dar există temerea că va fi dacă nu se iau măsurile care se impun.

    Câți au murit până acum?, m-ar întreba el tot așa liniștit, să vadă despre ce este vorba exact.

    Păi, nimeni deocamdată, dar ar putea urma în scurt timp.

    Nimeni? Dar câți bolnavi sunt?, ar insista el, fiind un om care a văzut două războaie, câteva crize economice și colectivizarea care l-a lăsat până la urmă fără agoniseala vieții sale de om harnic și oarecum descurcăreț.

    Vreo două sute, i-aș spune, având în vedere situația actuală, dar, văzând neîncrederea din ochii săi, aș mai completa: în Italia și Spania e mult mai grav, sunt deja mii, chiar zeci de mii de bolnavi și sute de morți.

    Tare mi-e teamă că bunicul meu, dacă ar mai fi în viața, ar fi de acord cu englezii din jurul lui Boris Johnson, susținând că asta este, de ce îți este dat nu ai cum să scapi ș-apoi cam asta este cu gripele astea, vin în fiecare an și se termina odată cu sosirea definitivă a primăverii.

    Numai că bunicul meu era încă un om normal, își vedea de treaba lui, nu asculta de proști, dar pentru el era simplu: facebook nu exista încă, nici măcar televizoare, mai asculta din când în când radioul la vecinul și citea ziarul cât timp aștepta la frizer. Cu proștii nu stătea de vorbă, așa cum nici ceilalți din sat nu-i băgau în seamă, îi cunoștea toată lumea, știau exact ce hram poartă și că de aceea nu are rost să-ți pierzi vremea cu ei.

    Probabil nu înțelegea de aceea nici panica creată cu venirea unora acasă din Italia sau Spania.

    Diasporezi, adică, așa cum le spune mai nou, preluând o expresie politică bășcălioasă, lumea facebook-ului. Îmi imaginezi că ar fi fost chiar nespus de revoltat dacă îi spuneam cum erau făcuți idioți iresponsabili care pun în pericol sănătatea celor de acasă, că nu le ajunge că au plecat în țări mai calde, acum, când îi lovește năpasta pe acolo, revin fără minte între cei pe care i-au părăsit numai ca să îi îmbolnăvească.

    Oameni de nimic, ar fi spus bunicul meu, gândindu-se la cei de acasă, păi cum își imaginează ei, cum pot fi atât de fără inimă și înțelegere, unde să meargă omul când nu-i e bine dacă nu acasă, dacă nu între ai lui?

    De fapt cred că nici nu-i mai spuneam mai multe, nu că nu ar fi înțeles, dar să nu îl întristez și mai tare.

    Pe de alta parte poate că i-ar fi venit cam greu sa înțeleagă că prostul satului, multiplicându-se la infinit prin diviziune digitală, a ajuns să domine discursul public. Oameni pe care el n-ar fi dat doi bani au ajuns în locuri și funcții în care pe vremuri aveai nevoie de ceva inteligență și multă-multă pregătire.

    Cum să înțeleagă moșul că mai nou și educația este inversă: nu copiii și tinerii sunt cei educați de către maturi și vârstnici, ci aceștia din urmă se iau după cei tineri și fără căpătâi atunci când e vorba de un spirit de miștocăreală sau bătaie de joc, ca să o spunem pe aia dreaptă pe care o înțeleg toți.

    Dar atunci să nu te miri că iese ce iese: scandal și îmbulzeală la primul semn că lucrurile nu decurg așa cum s-au obișnuit ei în copilăria lor eternă, spaimă, panică și garagață fără rost pentru că lucrurile nu se întâmpla așa cum și-au imaginat ei în mintea lor strâmtă și neprelucrată.

    Poate veți spune, supărați unii, să mai termin cu bunicul că lumea s-a schimbat, nu mai e ca pe vremuri, acum oamenii au alte posibilități, trăiesc altfel, gândesc altfel, mai modern, mai adecvat.

    Auzind astea, moșul meu ar zâmbi înțelegător și plin de bunăvoință: omul nu se schimbă, copile, mi-ar spune.

    Se schimbă lucrurile, condițiile, posibilitățile, dar nu omul. Omul nu este obiect, el este ființă, deci suflet, și de aceea poate fi bun sau rău.

    Iar asta nu se schimbă niciodată: prostul rămâne prost oriunde și oricând, egoistul și invidiosul la fel, iar cel bun și înțelegător va rămâne așa indiferent de vremuri, de provocări și de pericole.

    Nu mă amăgesc că veți fi de acord cu mine, dimpotrivă: prevăd majoritatea reacțiilor fiind de natura „ia, mai lasă-ne cu moșul tău”, vremurile alea s-au dus de mult.

    Nu încerc să vă conving, vă mai spun doar atâta: prunc fiind, în preajma bunicului mă simțeam bine, nu mă temeam de nimic și eram convins că sunt în cel mai bun loc de pe pământ.

    Trăiri care de atunci încoace mă ajută să fac diferența între cei adevărați și cei falși…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Foarte frumos scris, chiar foarte frumos, chit ca exista o tristete ce transpare dincolo de text. Din pacate mai greu de priceput de cine ar trebui sa priceapa. Oarecum e ca si cum ati vorbi unor elevi care au venit la scoala criticând absenteismul celor care n-au venit. Si ar mai fi, se pare, si vremea nepotrivita, caci acel „cine n-are batrani sa-i cumpere” s-a cam tranformat in „cine are batrani sa-i vanda pana mai ia ceva pe ei”. Finalmente, felicitari!

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Dar dacă i-ați mai spune bunicului, fiindcă poate este important și numai din perspectiva faptului că Moșul ar avea de spus ceva de bun-simț, deci util, că pentru evitarea gripei (e adevărat că este una mai severă dar tot o gripă) proștii satului ajunși la butoane, proști sau răi sau ambele fiind sunt de acord să sacrifice toată economia, fiindcă toate sunt legate între ele, să ne arunce în sărăcie, incertitudine, în situația de debitori insolvabili, de învinși de o gripă.
      Întrebați-l ce se va întâmpla când firmele vor închide și veniturile persoanelor și ale statului vor scădea și vor crea alte blocaje, alte falimente, alte suspendări, alte disponibilizări?
      Oare ar fi de acord că frica de gripă trebuie tratată cu prioritate în dauna fricii în fața devastării economice fiindcă vor mai mulți cei care vor pierde tot sau aproape tot decât cei care vor fi cu adevărat afectați de gripă și pentru că românii, după 30 de ani de mărețe realizări, nu au ajuns încă în punctul să poată face economii ca să reziste mai mult de 2 luni de la diminuarea drastică a veniturilor?
      Crede el ca statul ăsta care își tot bate joc de 30 de ani de noi va fi brusc inteligent și responsabil, că se va reforma și va da afară curvele, șmecherii, securistoizii, traficanții, speculanții, incompetenții, impostorii și tupeiștii, rezistenții, deontologii partizani și îndoctrinații politic fanatici și fascistoizi?
      Crede el că oamenii decenți și bine pregătiți vor fi consultați, implicați și valorizați de proștii satului sau ne vom trezi cu niște cătane belicoase, reduse, orgolioase, arogante, bețive și hoațe gen Generalul Izmană, că vin să ne dirijeze pe toți și să ne bage cu sila disciplina cazonă pe gât?
      Să ne spună Moșul că eu nu știu, nu văd, nu pot să anticipez pe măcar 6 luni înainte.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Important este de știut despre moșul acesta al meu un lucru pe care nu l-am spus in text, dar este foarte important: nu l-am văzut niciodată să-i fie frică de ceva sau cineva.
        Nu cred că nu i-a fost niciodată, dar nu a arătat-o în fața mea și, sunt sigur, în fața cuiva de care el avea grijă.
        Eu cred că asta este unul dintre cele mai importante atribute ale masculinității mature adevărate.
        Nu să nu te temi de nimic, că nu se poate, dar să n-o arăți, s-o stăpânești în fața celor de care ai grija si care se uită la tine ca la cineva în care au încredere.
        Cam asta ne lipsește acum. Și nu doar acum în situația asta extremă, ci în general în viața noastră de acum.
        Forța autentică care nu se manifesta prin vorbe, gesticulații si texte de fanfaron, ci prin încrederea pe care o transmite spre cei care depind de ea.

        +4 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.