Întâmplarea a făcut ca ieri, duminica, la 35 de ani de la fuga lui Ceaușescu, să fiu prins într-o lansare de carte despre cele întâmplate acum 35 de ani.

Ceva neimportant, cu toate acestea, fiind și duminica la prânz, surprinzători de mulți arădeni au venit să vadă despre ce este vorba. Desigur, fiind duminica la prânz, în plină criză politică, era clar de la început că nu te poți aștepta ca lumea să se îmbulzească la un asemenea eveniment, totuși, minor, nu-i așa? A fost și subprefectul Sinaci, a fost și fostul subprefect și viceprimar Bognar, la ce și cine te-ai mai putea aștepta?

Vreau să mă înțelegeți bine: nu am pretenții, m-am simțit chiar bine între cunoscuți și cei care m-au asigurat că e foarte bine ce facem – e vorba aici și de coautorul volumului, Ovidiu Balint și de editorul Ioan Matiuț –, o mamă a unui erou al Revoluției și-a exprimat mulțumirea cu o privire pe care nu am cum s-o uit, atunci care ar fi problema?

Este una simplă și eternă. Una care îți vine după ce te liniștești și începi să te gândești mai bine la despre ce este vorba. Din nou, despre ceva foarte simplu și la îndemâna oricui, dar foarte important atunci când vine vorba de prezentul și mai ales viitorul unei comunități.

Ce este important și ce este neimportant pentru această comunitate?

La urma urmei, aici se decid toate. Este oare important să îți amintești de lucrurile mărețe care au fost, să te gândești măcar o clipă la cei care s-au jertfit ca să ne fie bine sau este mai important să te scufunzi în mocirla luptelor politice cotidiene? Să te întrebi dacă Georgescu este chiar ceea ce se crede sau spun unii sau este cu totul altceva, să te revolți la jocul la ofsaid al lui Klaus Johannis și să te miri de cei care cred că, pardon, Crin Antonescu ar fi un bun președinte al României?

Și asta în ziua în care o țară întreagă ar trebui să își amintească de cele întâmplate acum 35 de ani. Măcar așa, de luare aminte, de un moment de reculegere, de liniște și meditație…

Spun de aceea, fără ca prin asta să îmi revendic ceva merite, că distincția dintre important și banal este una dintre cele mai importante distincții prin care o societate se autodefinește. În cazul nostru este evident că istoria, indiferent de scenariile care se vehiculează de atunci, a luat o direcție nesperată și mult așteptată în zilele de sfârșit de Decembrie de acum 35 de ani. Și din nou, indiferent de povești și scenarii, în România din Decembrie 1989 s-a scris o pagină de istorie, de fapt s-a rescris istoria așa cum a fost gândită ea până atunci.

Foto: Florin Mureșan

O parte dintre cei care au participat la acele evenimente trăiesc încă printre noi. Tocmai de aceea poate ar fi binevenit un moment de liniște și reculegere, câteva clipe de meditație rupte din tumultul care nu se mai termină. Ca unul care a trecut prin acele evenimente relativ matur și este prins și în cele de astăzi cu mintea limpede încă, am curajul să vă spun că tot ce se întâmplă în aceste zile în țară și nu numai, mâine va fi istorie, exact așa cum evenimentele din Decembrie 1989 au devenit deja.

În ambele cazuri, important este cu ce rămânem, cu ce ne îmbogățim spiritual și emoțional și ce va trece în neantul întâmplărilor fără importanță.

Nu vreau să spun nimic nemaipomenit, doar așa o mică observație despre ce este și ce nu este important.

În mod sigur, ieșirea celor mulți pe străzi în Decembrie 1989 a fost ceva deosebit de important, chiar dacă cei care s-au cocoțat la putere pe acest avânt popular au trădat de nenumărate ori forța care i-a pus acolo. Tot așa și acum, luptele politice de doi bani care se dau pentru menținerea sau acapararea puterii nu dau niciun ban pe voința și dorința populară, luându-se, așa cum se întâmplă mai mereu, după vorbe și zvonuri, manipulări de doi lei forjate în laboratoarele ascunse ale puterii dintotdeauna.

Așa că nu este vorba de un moment omagial și festiv oarecum nebăgat în seamă, este vorba despre manipularea generală care dorește să ne încredințeze că ne aflăm într-un moment istoric deosebit de important.

Ciolacu și Bolojan, poate și Kelemen, eventual cei de la USR, că de Lasconi nu mai dă bine să vorbești, ne vor schimba viața, ne vor face fericiți și mulțumiți în cele din urmă. Așa că nu vă așteptați ca tocmai în 22 Decembrie să aibă ei și altceva de făcut în afara împărțirii puterii și a influenței. Nu contează cu cine țineți, important este să țineți cu cineva de acum, cu cineva care vă arată o imagine a puterii pentru retardați. A acelei puteri care a fost dată peste cap în 1989, atunci când, indiferent de Securitate și de serviciile străine de pe toate drumurile, oamenii au ieșit pe străzi și au spus: până aici!

Și de aceea era cât se poate de cinstit ca toți cei care au devenit politicieni după 1989 să fi pus deoparte pentru o zi măcar preocupările lor legate de puterea momentană și iluzorie de altfel, să fi ținut un moment de reculegere și să spună: mâine continuăm.

Nu de alta, dar toți românii care s-au născut în jur de 1989 și după sunt, indiferent dacă își dau seama sau nu, copii ai Revoluției…