N-am crezut niciodată în sinceritatea politicienilor care promit creșteri de salarii și pensii. Nici măcar în a celor care nu doar au promis, ci au trecut chiar la executare. În prosperitate și viață mai bună, promisă cam din patru în patru ani, nici atât. Mereu i-am bănuit, pe toți, indiferent de culoarea politică declarată (în realitate nu au decât culoarea banului) de netrebnicie în scop de boierificare. Sau de înboierire, dacă vă place mai mult – oricum, niciunul nu există, din câte știu, în limba română.

Așa cum nici cuvântul privilegizare nu există, deși ar trebui inventat pentru că reflectă stadiul în care se află societatea noastră. Cu politicieni deveniți boieri și cu o societate în care aceiași înboieriți și-au „tras” privilegii inimaginabile. Toate astea, în baza celei mai simple rețete: prima dată îmbogățire (prin orice mijloace și cu orice preț) apoi, prin cumpărarea rangurilor boierești, atestate și acum, ca și-n evul mediu, prin diplome.

Tablou gri murdar cu protest

De aici, până la intrarea în diverse divane bine plătite și aducătoare de alte privilegii, n-au mai fost de făcut decât câțiva pași. Care, evident, au fost făcuți, sub formă de legi bine ticluite în favoarea lor – nu-mi poate nimeni scoate din minte forma de boierificare găsită de parlamentari, numită „sume forfetare” pe care și le-au pus la dispoziție.

Parlamentari care, astăzi, sunt în număr de„doar” 466, față de cei 300 pe care cetățenii României i-au aprobat prin referendum. Oamenii ăștia, aleși să ne reprezinte în Parlamentul României încasează lunar, câte 11.500 de euro, din care mai mult de jumătate nu trebuie să-i justifice nici măcar cu o chitanță de la alimentara. Evident, suma asta o încasează în afara salariului (indemnizației) de parlamentar.

În rezumat, singura preocupare sinceră și constantă a tuturor celor care au guvernat România în ultimii 34 de ani a fost asigurarea celor mai sigure condiții pentru propria îmbogățire în înboierire (despre inobilare nu poate fi vorba pe ritm de manele).

Cam acesta este, în câteva tușe gri murdar, tabloul societății în momentul apariției, cam de nicăieri, protestul angajaților Caselor de asigurări de sănătate din țară, deci inclusiv din Arad. Tablou la care trebuie adăugate, neapărat, măsurile coaliției menite să reducă deficitul bugetar, dar fără să se atingă de vreun privilegiu al noii boierimi politice. Măsuri care ne vor face (nouă, nu lor) viața grea în anul ce urmează și cumplită în 2025.

După o săptămână de proteste pașnice, angajații protestatari au fost, în sfârșit băgați în seamă. Nu neapărat respectați, cum au cerut. Au primit și promisiunea că boierimea binevoiește să accepte discuțiile cu reprezentanții protestatarilor. Mare lucru și promisiunea asta, venită de la acești înboieriți.

Despre protestul din Arad, citiți aici: Ușa CAS Arad e închisă. Angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara au început astăzi, 2 noiembrie 2023, proteste pe termen nelimitat

și aici:   Angajații Casei de Asigurări de Sănătate continuă protestul

Posibil ca apropierea anului electoral să-i înmoaie pe conducătorii coaliției – care, conform declarației liderului Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, cunoșteau situația – și să accepte o mărire de salarii pentru protestatari. Nu pentru că ar fi ei convinși că merită, ci pentru a opri protestul ce le poate „fura” din voturi.

Problema de fond însă va rămâne. Care este reprezentată de incapacitatea tuturor celor care au guvernat și legiferat în țara asta de a adopta o lege cât de cât echitabilă a salarizării. Evident, era și încă este nevoie și de altele, cum ar fi, de exemplu o lege de reglementare a pieței muncii, astfel încât să nu mai poată fi folosiți muncitori necalificați pentru munci calificate – zidari, betonieri, ospătari, barmani, măcelari și așa mai departe.

Lideri fără vocație

Nu sunt în măsură să apreciez dacă protestatarii menționați merită sau nu salarii mai mari. Pot doar susține că în cei cinci ani trecuți de la ultima lor mărire de salariu (2018) viața s-a scumpit suficient de mult încât solicitarea să pară cel puțin rezonabilă. Ca să avem și un termen de comparație, în 2018 un primar de oraș mic câștiga pe an, din indemnizație (salariu) aproape 63.000 lei iar în 2022, aproape dublu (cam 108.000 lei). Doar și ei, primarii, s-au înboierit.

Despre celelalte domenii în care salariile au crescut nu vorbim. S-au făcut în anumite condiții speciale (medicii, de exemplu) și, de multe ori sub presiune. De altfel, probabil pentru că nu au făcut scandal, eventual cu blocarea de drumuri sau instituții, salariații din asigurările de sănătate au fost „săriți” de la majorări. Altfel spus, pentru că nu au lideri de sindicat cu vocație pentru lupta sindicală. Cel puțin în Arad – cum este posibil ca în plin protest, când aveau nevoie să fie băgați în seamă, liderul de sindicat de la CJAS Arad să refuze să discute cu ziariștii, pe care i-a îndrumat spre purtătorul de cuvânt al BNS București?

Ajunși aici, am putea discuta și despre vocația celor care conduc Casa Națională și Casele Județene. Poate cu altă ocazie, când vom vorbi, iarăși, despre numirile pe criterii politice în funcții de conducere, fără o minimă analiză sau verificare a competențelor acestor numiți – și sper că nu va avea nimeni neobrăzarea să-mi spună ceva despre concursuri pentru ocuparea unor astfel de posturi…

Dincolo de lipsa de vocație a liderilor de sindicat – o chestiune, la urma urmei, care interesează doar pe cei ce i-au ales – acest protest scoate în evidență o altă problemă, de interes general: lipsa de logică a celor care decid creșterile salariale.

Exodul tinerilor

Pentru că n-are logică mărirea salariilor ca urmare a unor proteste, de exemplu. Lipsă de logică, dar și incoerență economică și politică (ca să nu zic chiar umană), carențe incompatibile cu guvernarea. Carențe care, în timp, au generat atât de multe și de grave inechități salariale încât au bulversat chiar piața muncii și – convingere personală – au determinat exodul masiv al tinerilor spre țări normale din acest punct de vedere.

Cum spuneam, niciun partid nu a avut capacitatea sau, mai degrabă, voința de a lăsa specialiștii să facă o lege echitabilă a muncii. Care să aibă în vedere, la stabilirea nivelului de salarizare atât importanța socială a activității, dar mai ales nivelul de pregătire profesională și abilitățile personale ale angajatului. Nu este normală nivelarea salarizării practicată zeci de ani, prin procedeul măririlor „pompieristice” dictate de sonorul protestatarilor.

Nivelare din care tinerii, bunăoară, nu înțeleg decât că nu are niciun rost să te chinui să înveți meserie și să te specializezi, pentru că oricum salariul nu reflectă nici volumul, nici calitatea și nici măcar importanța muncii.

Sincer, nu cred că, într-un viitor cât de cât previzibil vom avea șansa unor conducători capabili să facă ordine în domeniul salarizării și, în general în piața muncii. Ar însemna să apară – de unde? – un partid care să fie dispus să renunțe la boierificare și să intre în competiția deschisă între domenii de activitate, după importanța și calitatea muncii prestate. Ar însemna să aibă bun simț și, deopotrivă, curajul de a-și asuma competiția muncii.

Ar mai însemna, desigur, să aibă voința de a renunța la privilegii, inclusiv la pensiile nesimțite și la cumulul acestora cu salarii nesimțite „la stat”.

Nu văd posibilă apariția unui asemenea partid. Pentru că și „cel ce-a fi să vină”, tot din cele care azi ne decid calitatea vieții își va trage seva doctrinară și, mai ales, comportamentală. Partide care, iată, nici măcar în situații de criză majoră, când țara este expusă pericolului de a pierde câteva miliarde de euro de la UE, dumnealor, politicienii înboieriți, nu sunt dispuși să renunțe la privilegii și câștigurile lor nesimțite.

• Reducerea deficitului bugetar, un fel de război al pilelor și îndepărtarea unor indezirabili