sâmbãtã, 24 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Ușa CAS Arad e închisă. Angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara au început astăzi, 2 noiembrie 2023, proteste pe termen nelimitat

    de Alin Olteanu | 2 noiembrie 2023, 12:11 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Angajații caselor de asigurări de sănătate încep, de astăzi, un protest pe o perioadă nedeterminată. Sindicaliștii sunt nemulțumiți că salariile nu le-au mai fost mărite din 2018 și că promisiunile făcute de guvernanți nu au fost respectate. Inclusiv la Arad, ușa de la intrare este închisă și portarul anunță pe toată lumea că nu se poate intra.

    Mai mult, ei susțin că, prin ordonanța asumată de guvern, s-au creat și mai multe probleme în sistem, motiv pentru care foarte mulți angajați au plecat.

    Angajații caselor de asigurări de sănătate au rămas cu salariile înghețate

    Angajații CNAS au amenințat cu greva generală încă din vară, când au organizat un protest.

    Dumitru Costin, liderul BNS: Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Opsnaj și celelalte case județene au fost încadrate în mod eronat pe grila de salarizare în sectorul bugetar, în 2018, și ca atare, au rămas cu salariile înghețate de atunci.

    În ciuda eforturilor noastre, de fiecare dată, am fost trimiși la plimbare, ni s-a spus așteptați, aveți răbdare, vă va veni și vouă rândul (…) În contextul în care in zona asta salariile au crescut exploziv, ei au rămas ultimul bastion în zona Sănătății publice, salariile lor sunt de câteva ori mai mici decât ceea ce se plătește în sănătatea publică din România.

    Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: Vom continua să menținem dialogul cu toți factorii relevanți, dar totodată subliniem importanța menținerii serviciilor noastre la cel mai înalt nivel, pentru a nu afecta interesele asiguraților (…) CNSAS este una dintre cele mai eficiente instituții din țara noastră, întrucât cheltuielile ei de funcționare sunt sub doi la sută din total buget.

    WhatsApp Image 2023 11 02 at 12.05.48

    Invitat la TVR Info, ministrul Sănătății a explicat că bugetul CNAS este cel mai mare din România și că există o problemă de contributivitate. Numai 5 milioane de oameni plătesc asigurările de sănătate, dar de servicii medicale beneficiază 19 milioane de români.

    Alexandru Rafila face apel la înţelepciunea celor ce sunt în fruntea instituţiilor, dar şi la cea a salariaţilor, susținând că întreruperea acordării de servicii medicale nu poate fi acceptată.

    Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Sper să fie un protest în care să existe în primul rând o negociere și președintele CNAS, dnul dr. Baciu, cred că ar trebui să facă pași în a asculta doleanțele celor care protestează. Primul lucru, ca să poți să rezolvi o problemă trebuie să existe un dialog. Cum spuneați, CNAS, care nu e subordonată Ministerului Sănătății, este o instituție-cheie, pentru că ea finanțează spitalele, finanțează programele de sănătate și Casa decontează și medicamentele compensate și gratuite la farmacii.

    Or toate aceste activități, vă dați seama, sunt importante pentru acordarea asistenței medicale. Și sper să existe înțelepciune de ambele părți, și de partea administrației CNAS, și de partea sindicaliștilor, să găsească o soluție pentru că întreruperea acordării de servicii către asigurați, către pacienți, e ceva pe care nu cred că putem în vreun fel să-l acceptăm.

    Citește și: Medicamentele generice și biosimilare au optimizat bugetul CNAS cu 1.071 milioane euro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.