În Statele Unite s-a aprobat medicamentul pentru epilepsie bazat pe marijuana





Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a aprobat pentru prima oară un tratament pentru epilepsie bazat pe marijuana, produs de compania GW Pharmaceuticals, transmite Reuters, conform stiripesurse.ro, care citează news.ro.
Această aprobare ar putea deschide calea pentru dezvoltarea cercetării în domeniul proprietăţilor medicinale ale cannabisului.
Autorizaţia permite utilizarea medicamentului la pacienţi cu vârste de cel puţin doi ani cu sindromul Dravet şi sindromul Lennox-Gastaut, forme rare de epilepsie care sunt printre cele mai rezistente la tratament.
Medicamentul, Epidiolex, conţine cannabidiol (CBD), una dintre sutele de molecule care se găsesc în planta marijuana, şi conţine mai puţin de 0,1% tetrahidrocanabinol (THC), componenta care are efect psihoactiv.
GW Pharma cultivă cannabis în sere proprii în Marea Britanie, pentru a asigura compoziţia genetică uniformă a plantelor, care apoi sunt procesate într-o soluţie lichidă de CBD.
În timp ce THC poate induce paranoia, anxietate şi halucinaţii, CBD are un efect opus, iar oamenii de ştiinţă au menţionat-o ca posibil tratament pentru probleme mentale.
În funcţie de potenţialul folosirii abuzive, Administraţia Anti-Drog (DEA) clasifică produsele chimice în cinci categorii, dintre care cele din prima categorie, precum marijuana şi heroina, sunt considerate cele mai periculoase şi fără beneficii medicale.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)