Având în vedere subiectul, e obligatoriu să definim termenii. Așa, de exemplu, bula, pornind de la bula de săpun, se poate referi la mai multe realități, dar toate indicând o sferă care cuprinde lucruri sau fenomene asemănătoare. Mai nou a devenit termenul care îi indică pe cei de pe site-urile de socializare care privesc la fel sau, în orice caz, asemănător problemele care apar acolo.

Deci, nicio referire la vestitul erou al bancurilor românești.

Cu imnul treaba este mult mai complexă. Inițial desemna o rugăciune sau exprimare cântată a adorației divine. Era, cu alte cuvinte, o manifestare a adulației zeilor, termenul venind din greacă. Treaba s-a schimbat pe la sfârșitul evului mediu, imnul devenind regal – cel mai vechi imn în funcțiune este cel englezesc: God Save the King/Queen, din 1619 -, iar din secolul XIX național, pe modelul primului imn de acest fel: vestita Marseieză.

În ceea ce ne privește – de România vorbesc, ca să fie limpede – am avut până acum șapte imnuri naționale, cel mai vestit, pe ideea celui englezesc, fiind de fapt cel regal. Puțină lume știe că în epoca comunistă au fost trei: Zdrobite cătușe, până în 53, Te slăvim, Românie, până în 77 și vestita Trei culori, imnul realizat de Ceaușescu, până în 1989. Iar de atunci am revenit la Deșteaptă-te, române, de fapt Un răsunet, poezie a lui Andrei Mureșanu din 1848.

Am insistat pe aceste informații pentru a ne da seama mai ușor cât de complicată este treaba până și în chestiunea imnurilor. Iar astfel să încercăm să cântărim ieșirea în semn de protest al Domnului Grindeanu de la Congresul UDMR atunci când, în deschidere, s-a cântat așa zisul Imn Secuiesc.

Domul Grindeanu, pe deasupra, a ieșit de lângă Ilie Bolojan, prim ministru, după cum știm. Și cel care nu a ieșit în semn de protest. Iar la modul mai general, Domnul Grindeanu a ieșit de lângă Domnul Viktor Orbán, încă prim-ministru al Ungariei, după câte știm. Și cel care, de asemenea, a rămas. În fond abia a venit și, așa cum s-a văzut într-un video, s-a simțit chiar foarte bine la Cluj.

Să începem cu ideea, cam preconcepută, e drept, că, mai nou, imnurile de obicei sunt naționale, deci au relevanță politică. Nu sunt închinate iubirii, așa cum cânta Edith Piaf prin anii cincizeci ai secolului trecut. Din acest punct de vedere, Domnul Grindeanu, pesedist după cum știm, a ieșit nițel și din PSD, din moment ce vorbim de un partid de stânga, un partid care, în mod tradițional, pune accentul pe societate, nu pe națiune.

Numai că la noi e ca la nimenea, avem singurul partid liberal de dreapta din lume, de ce să nu avem și un partid social democrat naționalist, nu-i așa? Altfel cum am putea explica și înțelege jocul la ofsaid cu AUR al PSD-ului. Noa bine, acum treaba a ieșit cam rău, dar asta e pe moment: viitorul e înainte și arată din ce în ce mai rău de la distanță.

Ieșirea Domnului Grindeanu însă are și un alt aspect. E vorba de cel care îl apropie de cei de la AUR, respectiv cei care în ultima vreme, în iubirea lor pentru zeul vorbelor fără sens, dar care sună bine în bulă, joacă la două capete în problema națională. Da, națiune, dar nu Moldova, chiar dacă la un moment dat și ei aveau ca imn Deșteaptă-te române. Uite că noi ne deșteptăm și vedem dincolo de UE, nu de alta, dar lumea nu se termină la Bruxelles. Se știe, cea mai mare țară din lume este în continuare URSS, pardon, Rusia.

Toate bune și frumoase până aici, singura problemă cu adevărat nasoală e faptul că Domnul Grindeanu nu a fost la Congresul UDSR (Uniunea Democratică a Secuilor din România), ci la cel al UDMR, adică al maghiarilor din țară.

Să ne explicăm. Imnul secuiesc, compus imediat după 1920, nu este imnul oficial al niciunei țări. Iar cu secuii este o problemă veche. Atât pentru maghiari, cât și, firesc și mai ales, pentru români. Sigur, forțat – iar pentru asta cerem iertare de la ambele comunități -, se poate spune că secuii sunt un fel de olteni ai maghiarilor. Așa cum în cultura românească există bancuri oltenești, tot așa, la unguri există bancuri secuiești. Altfel spus, da, secuii sunt și ei unguri, dar nițel altfel. Și țin tare mult la acest altfel de pe acum tradițional.

Am spus toate astea doar pentru a sublinia caracterul superficial și propagandistic al gestului Domnului Grindeanu. Un politician se definește atât prin ceea ce spune, dar mai ales prin ceea ce face. Ieșirea Domnului Grindeanu de lângă Ilie Bolojan la congresul amintit nu a fost gestul unui lider de stânga, al unui lider socialist, ci tipică pentru cei ca Simion, Georgescu sau Șoșoacă. Cine știe, Domnul Grindeanu crede că știe ceva privind viitorul politic al României. Să sperăm doar să nu aibă dreptate. Iar până atunci îi recomandăm un exercițiu.
Sunt imnuri și imnuri. Imnul iubirii, cântat inițial de Edith Piaf, a deschis Jocurile Olimpice de la Paris acum un an și ceva. Spunem asta doar pentru a stabili cât se poate de clar că nu orice imn este imn de stat. Uite, de exemplu, vestita Internaționala. Imnul tradițional al stângii politice, chiar și așa compromisă de trecutul comunist.

Dar pentru Domnul Grindeanu poate fi un exercițiu: să vadă dacă rezistă până la capăt ascultând Internaționala. Nu de alta, dar în bula lor melodia se ascultă și se cântă altfel decât în bula noastră…