Gyuszi Balint, lăudat de un fost antrenor al naționalei după meciul de la Pitești
UTA a obținut două remize în cele două deplasări din această săptămână, 1-1 la Cluj cu Universitatea și 0-0 pe terenul celor de la Campionii FC Argeș.
Sunt două puncte importante care se adaugă la celelalte 26 obținute până înainte de cele două jocuri și UTA este acum favorită la a fi campioana de toamnă a Ligii a 2-a.
La Pitești, UTA a arătat bine pe ambele faze, iar acest lucru a fost scos în evidență și de fostul antrenor secund al echipei naționale, Ionuț Badea, actualmente antrenor al echipei FC Argeș.
„A fost un meci destul de intens. UTA nu este o echipă oarecare. A fost un derby de tradiţie şi, mai mult decât atât, au fost două echipe bine organizate care n-au lăsat foarte multe spaţii una pentru cealaltă. Ţin să-l felicit pe Gyuszi (n.r. – Gyuszi Balint) pentru că este un antrenor care lucrează şi aplicat, nu doar analitic. Suntem mulţi care înţelegem fotbalul, dar suntem puţini care fac în aşa fel încât echipele lor să şi joace la ritm intens, mare şi asta se face prin antrenament, dar şi cu mult studiu. Îl felicit pentru asta, pentru că, se vede. UTA este o echipă greu de bătut, cam aşa este percepţia, la fel cum sunt şi echipele antrenate de Dan Petrescu. E o echipă greu de bătut şi cu calitate individuală mai ales la nivel de forţă explozivă peste medie. Deci încă odată felicitări lui Gyuszi Balint”, a spus Ionuț Badea, imediat după meci, la microfonul DigiSport.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)