marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Guvernul a aprobat relaxările de Sărbători. Rafila: „Decât să avem reguli dure care nu sunt respectate, mai bine să avem o relaxare”

    de Special Arad | 8 decembrie 2021, 6:12 PM | Naţional

    0

    Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, noile relaxări pentru perioada sărbătorilor. Acestea vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

    După ședință, ministrul Sănătății a declarat că aceste măsuri de relaxare depind de comportamentul fiecăruia și că dacă numărul cazurilor de COVID va crește, restricțiile vor fi impuse din nou.

    „Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal”, spune ministrul. Rafila a vorbit și despre „un parteneriat” între autorități și populație. „Aceste măsuri sunt primul pas. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat”, a spus ministrul Sănătății, potrivit Digi24.

    „Măsurile de relaxare din cursul verii au fost luate pe un trend crescător, acum e un trend descrescător. Dar trebuie să înțeleagă toată lumea că trebuie să respecte regulile. (…) Aceste măsuri de relaxare se pot schimba într-un timp foarte scurt dacă se schimbă trendul într-unul crescător”, a mai declarat ministrul.

    Alexandru Rafila a precizat că ministerul va monitoriza atent trendul pandemiei și că asupra măsurilor de relaxare se poate reveni dacă va crește numărul cazurilor.

    „Nu vom lua măsuri de relaxare atunci când numărul de cazuri crește. Monitorizăm foarte atent altături de INSP acest lucru. Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal. Putem încerca cu ocazia acestor sărbători acest lucru. Sper ca sfârșitul lunii decembrie să nu însemne și sfârșitul relaxărilor. Utilizând testarea nu e o măsură de relaxare, este o măsură de normalitate”, a declarat acesta.

    Rafila le recomandă celor care merg în vizită de sărbători să se testeze.

     

    Citește care sunt restricțiile care se suspendă în următoarea perioadă în articolul de mai jos:

    Restricții mai blânde: masca, doar în spații exterioare aglomerate, liber și pentru cei nevaccinați noaptea și prelungirea orarului pentru localuri – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.