Gura obezului adevăr grăiește!

    Nu țin minte vreo perioadă din viață în care să nu mă fi luptat cu niște kilograme în plus. Dacă însă între 20 și 30 de ani luptam cu maximum trei kile în sus și-n jos, iar între 30 și 40 de ani cu nu mai mult de cinci kile în sus și-n jos, după 40 de ani am început o luptă ceva mai crâncenă, drept care azi mă căznesc să dezlipesc de pe șolduri și coapse – Doamne, Dumnezeule! – 22 de kile. Nici mai mult, nici mai puțin.

    Și pentru că lupta e luptă, iar ca orice luptă, se duce cu vărsare de sânge și sudoare, mi-am zis că am nevoie de un strateg. Astfel că am apelat, în timp, nu la unul, ci la mai mulți astfel de strategi, a se citi „nutriționiști”, care, nu-i așa, au învățat la școală exact cum să procedeze cu persoanele ca mine, care, după o zi în care uită să mănânce, din motive de alergătură continuă, seara organizează adevărate festivaluri culinare, care se prelungesc adesea până în inima nopții; fiindcă, dacă la opt seara ai mâncat o cină constând într-o ceafă la grătar cu legume gratinate și niște cartofi aurii alături, plus un touch de ardei copți, noaptea pe la douăsprezece, după ce-ți termini cartea de citit și joci o partidă de scrabble online, să-ți limpezești mintea înainte de culcare, treci pe lângă fratele frigider – chipurile, să te convingi că-s puse toate la rece – și mai halești un cartof auriu, că-i prea auriu el, cum stă așa, liniștit, acolo, bașca o gură de cărniță de pe vreo margine, că nu știu cum se face că mai toate cărnițele au câte-o margine nenorocită și săftos atârnândă, numai bună de rupt, ca să arate și ea frumoasă și rotundă, acolo, bașca un ardei copt, că mai rămăseseră câțiva, iar acum sunt și mai buni, că-s reci și răcoroși. Ca să nu mai subliniez că nu te ajută nici echipamentul. Omul, zic, n-ar trebui să stea prin casă cu pantaloni de trening lălâi, care te mint cu nerușinare și care, dindărătul elasticelor lor ultra-lărgite din talie, nu-ți dau niciun semn că mai ai o aruncătură de băț și te ultra-lărgești și tu, la adăpostul expansiunii lor deșănțate. Oamenii ar trebui să stea prin casă în hainele cu care merg la serviciu. Să-i strângă nădragii, să-i țină bluzele pe la umeri, bașca să-i doară rău când trag de baierele curelei să se închidă la a treia gaură și nu la prima.

    Fapt e că, după câte-o perioadă mai proastă, o pandemie de coșmar, o cine mai știe ce – că grașii sunt neîntrecuți în a-și găsi scuze pentru conturul abia încăpător în oglinda de pe hol – te trezești că ai nevoie, cum am spus, de strategi. Și mergi la unul, mergi la doi, la trei, ba chiar la patru și afli că toți te pun să mănânci de câte cinci ori pe zi, câte trei mese și două gustări, la interval de două până la trei ore jumate între ele, să bei circa trei litri de apă pe zi, fie că ți-e sete, fie că nu ți-e, ca să nu mai zic că tre’ să faci vreo zece mii de pași sau un sport care să nu-ți facă praf articulațiile, că nu-i în ordine să te duci să alergi cu surplusul de greutate pe tine sau să tragi de fiare când tu abia te tragi pe sine. Normal, îl întrebi pe strateg de ce kilele se depun cu viteza sunetului, când până-n treij’ de ani era simplu să te joci cu maximum vreo cinci și asta nu tot timpul, ci mai ales după câte-un concediu. Afli însă că metabolismul a încetinit, că oarece secreții nu mai sunt cum erau, că nu-i glanda, e mâncatul în exces, că sedentarismul, că aia, că ailaltă.

    Estimp, tot ce poți să faci tu este să te uiți în gura lui cu inima frântă, bașca – la propriu, de data asta – în gura colegelor de birou care sunt mai slabe ca tine cu mult și care, deși au în comun cu tine aceeași vârstă, mănâncă trei sandvișuri cu unt, salam de vară și cașcaval până-n ora douășpe, între ele ciugulesc niște caju, că a lăsat cineva o pungă pe birou, apoi adună bani să plece careva la „meniul zilei” să aducă ciorbă de perișoare cu smântână la felul unu și la felul doi piure cu chifteluțe marinate, în sos din ăla roșu, gras și frumos mirositor. Toate, în timp ce tu îți mănânci în silă iaurtul natural, zero la sută grăsime, cu fructe tăiate de tine însăți în el, apoi gustarea grețoasă de la ora 11, constând într-un baton fără nimic acătării în el sau o bucată de orez expandat cu aspect și consistență de „amporă” pentru învelit televizoarele împotriva șocurilor survenite în timpul transportului, apoi masa de prânz constând într-o cărniță, strict din piept de pui sau curcă, rea la gust ca talpa tenișilor găuriți de prea multă folosire – să nu cumva să aud pe cineva că debitează inepții precum „vai, ce gustos e pieptul de pui”, că-s pornită să-i atrag atenția, pe dată, că dacă tălpoșenia aia e gustoasă, atunci musiul habar n-are ce e aia gustos și n-a mâncat în viața lui o ceafă ca lumea la grătar sau un stufat de miel, ori o tocană scăzută cu carne de porc, la ceaun. Revenind, tu, din adâncul nenorocirii tale, te uiți dară cum fetele astea bagă în ele ca-n spital și nu adaugă un gram, vreme în care tu te expandezi fie și numai bălind și urându-le de moarte, cu gena lor nemaipomenită cu tot.

    Firește, nu-ți mai rămâne decât să te duci înfuriată la „strateg” să-i spui să-și bage studiile de nutriție în carevasăzică, fiindcă nu-i uman să nu știi cauza care a condus la îngrășare, ca să poți s-o tratezi, când atâția alții bagă-n ei ca-n spital și nu adaugă un gram. Îl pui să studieze slabii, să vadă de ce-s slabi și să aplice apoi rezultatele pe grași. Nu-ți convine deloc însă ce-ți aud urechile: că gena, că, deși toți ai tăi sunt înalți și slabi, tu te-ai izbit pe singura străbunică mică și grasă din arbore – a naibii făcătură! –, că mănânci fără să mesteci, că te culci sătulă, că nu te miști suficient, că of, câte și mai câte. Nu, sigur că strategul nu vorbește despre slabul care, deși are aceleași obiceiuri heirupistice ca tine, nu adaugă un gram. Cum să vorbească! Când îl oprești însă și-l întrebi de ce n-a studiat el, acolo, la școala de nutriție, de ce slabul care halește cât tine e tot slab, iar grasul care halește fiindcă-i place trebuie să mănânce talpă ca să ajungă slab, răspunsul e invariabil același, deloc științific, deloc capabil să te mulțumească: ei, unii au noroc!

    Prin urmare, fără noroc în viață și pătrunsă de un sentiment profund de dezavuare a slabilor care au voie să se culce cu burta plină, au voie să ciugulească orice și oricând și au voie inclusiv să bea coca- cola, de care nu m-am atins de-o lună și fix optsprezece zile, vă mai las spre analiză și sinteză, pe weekend, un singur lucru care e mai rău decât adultul care odată a fost slab și ajunge să lupte prin tranșee, de la o vârstă, cu kilogramele în plus: așadar, mai rău decât un adult gras e doar un copil obez. Copii asupra cărora adulții, grași sau slabi, ar trebui să se concentreze la maximum să-i dreagă de mici, fiindcă un medic, la un moment dat, tot mi-a dezvăluit un fir al motivului pentru care un adult ajunge să se îngrașe. Invariabil, motivul vine din copilărie. La copii, obezitatea survine prin creșterea numărului de celule adipoase. La adulți, ele nu se înmulțesc, ci doar le crește volumul. Așadar, când copilul gras va ajunge adult, va avea mai multe celule adipoase și se va lovi de probleme grave de sănătate când celulele multiplicate generos în copilărie își vor mări volumul. Moment în care copilul gras ar putea deveni mai târziu meteorit, capabil ca în cădere să provoace pe suprafața pământului un crater din care nu vor fi capabili să-l scoată nici medicii și nici părinții, în mintea cărora se zbate, ca un pește pe uscat, un gând singular: poate nu trebuia să fug cu lingura de mâncare după el prin toată curtea, pe motiv că „nu stă deloc la masa, săracul!”. Mai bine așteptam să vină singur să mănânce, când i s-ar fi făcut foame.

    P.S. Am slăbit, cu gura nutriționistului pe capul meu, douăsprezece kile. Mai am zece. Apoi, mai văd!

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.